BIO: Cine este Lia Olguţa Vasilescu, propunerea PSD pentru Ministerul Muncii. Primar al oraşului Craiova, judecată pentru fapte de corupţie

Lia Olguţa Vasilescu, propunerea PSD pentru funcţia de ministru al Muncii, este primarul oraşului Craiova din anul 2012, membru fondator al Partidului România Mare (PRM), fiind parlamentar de Dolj în perioada 2000-2012. Edilul este judecat pentru fapte de corupţie, într-un dosar al DNA.

12278 afișări
Imaginea articolului BIO: Cine este Lia Olguţa Vasilescu, propunerea PSD pentru Ministerul Muncii. Primar al oraşului Craiova, judecată pentru fapte de corupţie

BIO: Cine este Lia Olguţa Vasilescu, propunerea PSD pentru Ministerul Muncii (Imagine: Bogdan Danescu / Medifax Arhiva Foto)

Lia Olguţa Vasilescu, născută în Craiova în anul 1974, a absolvit Facultatea de Litere şi Istorie a Universităţii din Craiova, specializarea Română-Italiană în anul 1997 şi Colegiul Naţional de Apărare, seria a X-a în 2001. A obţinut titlul de doctor în sociologie la Universitatea din Bucureşti în anul 2007.

Din anul 1991, Lia Olguţa Vasilescu devine membru al Partidului România Mare, iar doi ani mai târziu, în 1993, preşedinte al Organizaţiei de Tineret România Mare, Dolj. Din 2000 până în 2004 a fost şi purtător de cuvânt PRM. În anul 2000 a obţinut primul mandat de parlamentar, fiind deputat de Dolj până în 2008, timp în care a fost secretar în Comisia pentru regulament şi preşedinte al Comisiei pentru Învăţământ, Ştiinţă, Tineret şi Sport.

În 2008, Lia Olguţa Vasilescu obţine un mandat de senator de Dolj, timp în care a fost preşedinte al Comisiei pentru Egalitate de Şanse, funcţie ocupată până în 2012. A părăsit PRM în 2007, an în care a devenit membru al PSD. La nivelul partidului a deţinut funcţiile de secretar executiv, vicepreşedinte al organizaţiei Dolj, purtător de cuvânt al departamentelor PSD. În prezent este preşedinte al Organizaţiei Municipale PSD Craiova. În 2012 a candidat la alegerile locale, devenind primar al municipiului Craiova, mandatul fiindu-i reînnoit după alegerile din iunie 2016.

Între 1997 – 1998 a fost redactor la cotidianul "Cuvântul Libertăţii" din Craiova şi şef de departament Investigaţii-Anchetă la "Cuvântul Libertăţii" între 1998-1999. Între 1999 - 2000, a fost redactor şef adjunct la "Cuvântul Libertăţii" şi redactor la TVR Craiova.

Potrivit declaraţiei de avere semnate la începutul noului mandat de primar în iulie 2016, Lia Olguţa Vasilescu are bijuterii în valoare de 10.000 de euro, aproape 200.000 de lei în conturi şi 6.665 de euro. Veniturile Liei Olguţa Vasilescu obţinute în ultimul an fiscal de la Primăria Craiovei însumează aproximativ 50.000 de lei

La sfarsitul lunii martie 2016, Lia Olguţa Vasilescu a fost reţinută de DNA pentru pentru luare de mită, folosirea autorităţii sau influenţei şi spălare de bani, procurorii cerând arestarea ei preventivă. Instanţa a respins cererea, Lia Olguţa Vasilesc fiind cercetată în stare de libertate. Ulterior, a fost trimisă în judecată, cauza fiind în prezent la Tribunalul Bucureşti.

DNA precizează că în anul 2014 Lia Olguţa Vasilescu ar fi cerut şi primit de la mai mulţi oameni de afaceri care aveau în derulare contracte cu Primăria Craiova suma de 568.291,37, respectivii afacerişti acceptând "solicitările formulate de inculpata Vasilescu Lia Olguţa în considerarea atribuţiilor pe care aceasta le avea în calitate de primar, pentru a nu întâmpina din partea edilului dificultăţi în buna desfăşurare a contractelor, în efectuarea plăţilor şi în recepţionarea lucrărilor", arată Parchetul.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici