Când vor avea loc alegerile locale şi parlamentare. Frunzăverde: Vom respecta decizia Curţii Constituţionale

Prim-vicepreşedintele PDL Sorin Frunzăverde a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că decizia Curţii Constituţionale privind neconstituţionalitatea comasării alegerilor "determină foarte clar că alegerile locale vor avea loc în prima duminică a lunii iunie", iar parlamentarele vor fi "la timp".

Sorin Frunzăverde (Imagine: Bogdan Baraghin/Mediafax Foto)

Frunzăverde a precizat că PDL va respecta hotărârea Curţii Constituţionale.

"Vom respecta această hotărâre a Curţii Constituţionale. Această hotărâre a Curţii Constituţionale din acest moment determină foarte clar că alegerile locale vor avea loc în prima duminică din luna iunie", a arătat prim- vicepreşedintele PDL.

El a mai spus că alegerile parlamentare "vor fi la timp".

Comasarea alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale cu cele parlamentare este neconstituţională, a decis, miercuri, Curtea Constituţională, admiţând astfel sesizarea USL.

USL a sesizat Curtea Constituţională cu privire la Legea privind comasarea alegerilor, după respingerea moţiunii de cenzură depuse după asumarea răspunderii Guvernului pe acest act normativ, reprezentanţii Uniunii menţionând că cer CC "o atitudine de respect faţă de lege şi democraţie".



comentează şi tu Momentan sunt 3 comentarii
Taguri:
PDL ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ ,
ALEGERI
COMENTARII
  • edy 25 ian 2012

    foarte bine..se mai iau si decizii corecte pentru tara asta ..macar asa din cand in cand...felicitari C.C!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  • stefan II - Gargaragiul -sef de Caras-Severin, Resita 25 ian 2012

    Foaie Verde daca nu vrei sa respectio Decizia vino in Piata...ESTI SI TU UN LAS, UN FRICOS, SLUGA DE-A LUI BASESCU ! Cum se face ca PDL, AJOFM Caras-Severin a anuntat 4 JOBURI INTR-O LUNA DE ZILE >>>>> ? nu vei mai putea MINTI domnule FoaieVerde !!! Da-ti DEMISIA daca estio OM !

  • fetitepebani ro 25 ian 2012

    www.fetitepebani.ro - escorte din toata tara, TS, saloane de masaj, cluburi de noapte, hoteluri discrete, secs shop-uri, job-uri.

    WWW.FETITEPEBANI.RO - cel mai complet site de escorte!

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa