Ce impact a avut vizita Kamalei Harris la Bucureşti

  • Dimensiunea economică a vizitei vicepreşedintei SUA, Kamala Harris, la Bucureşti: NATO este o garanţie de securitate şi pentru investiţiile din România.
  • Vizita Kamalei Harris vine şi cu un mesaj de încredere pentru investitori şi mediul de business.
22923 afișări
Imaginea articolului Ce impact a avut vizita Kamalei Harris la Bucureşti

Sursa foto: MediafaxFoto

Kamala Harris, vicepreşe­dinta SUA, a doua funcţie din administraţia ameri­ca­nă, a venit vineri la Bucu­reşti, în contextul crizei de securitate generată de războiul din Ucraina. Este prima vizită de la acest nivel din ultimii opt ani, atunci când Joe Biden, actualul preşedinte al SUA, era vicepreşedinte, a fost primit de fostul preşedinte Traian Băsescu la Bucureşti.

Deşi principalul scop al vizitei vicepreşedintei a fost reconfirmarea parteneriatului strategic cu SUA, a fost şi un mesaj de încredere pentru investitorii din România. NATO, este, înainte de toate, o garanţie de securitate pe toate planurile, inclusiv economic, scrie ZF.

„Să fie clar că un atac împotriva unei naţiuni din cadrul NATO este considerat un atac împotriva tuturor ţărilor. Suntem fermi în angajamentul nostru în acest sens. Aşa cum a afirmat şi preşedintele Biden, vom apăra fiecare centimetru din teritoriul NATO. Mă aflu aici pentru a reafirma acest angajament şi pentru a mulţumi poporului român“, a spus Kamala Harris.

Mesajul vicepreşedintei reverberează şi în mediul de afaceri din România şi trimite un semnal de încredere investitorilor americani în România, dar şi întregului mediul de business, a spus, pentru ZF, Ionuţ Simion, preşedintele AmCham, camera de comerţ româno-americană, organizaţie care reuneşte 450 de companii americane, româneşti şi din alte ţări.

„Această vizită a doamnei Kamala Harris vine să întărească faptul că suntem un partener strategic în cadrul alianţei NATO, că suntem un partener economic important şi dă un semnal important de încredere, atât pentru investitorii care sunt aici, cât şi pentru cei care vor să investească“, a spus Ionuţ Simion.

SUA se află în top 5 investitori străini în România, arată datele Băncii Naţionale a României, după soldul investiţiilor străine directe în funcţie de ţara de origine a investitorului final. Astfel, investiţiile americane în România au cumulat un sold de 6,2 miliarde de euro la finalul lui 2020, cele mai recente date ale BNR. Printre principalele companii americane în România se numără Ford (auto), IBM (IT), Coca-Cola, McDonald’s, Bechtel etc.

„Ca preşedinte al AmCham vizita doamnei Harris în România reprezintă o confirmare a statului României de partener strategic şi depinde de noi cum vom şti să valorificăm acest moment, pentru a creşte încrederea în ţara noastră, atât din partea investitorilor externi, cât şi al celor care desfăşoară activităţi în România“, a mai spus Ionuţ Simion.

Vizita oficialului ame­rican vine în contextul cri­zei de securitate din Eu­ropa de Est, după ce Ru­sia a atacat militar Ucraina la finalul lunii fe­bruarie 2021. Ka­mala Harris se profi­lează ca un viitor can­didat cu şanse solide la pre­şedinţia SUA, aşa cum, la rândul său, Joe Biden a fost vice­pre­şedinte sub preşedinţii George W. Bush şi Barack Obama. Ultima vizită de la acest ni­vel din SUA a fost în România în 2014, când Joe Biden, atunci vice­preşedinte al SUA, a venit la Bucureşti. Kamala Harris face în aceste zile vizite în mai multe state est-europene, care fac parte din Alianţa Nord-Atlantică.

„Această vizită vine la 25 de ani de aniversare a parteneriatului strategic. Din acest punct de vedere, reprezintă un simbol care vine să certifice colaborarea pe care noi o avem în toate domeniile: dimensiunea economică, dimensiunea culturală“, a mai spus Ionuţ Simion.

În 24 februarie 2022, Rusia a invadat Ucraina şi a trimis o undă de şoc în toată lumea, dar mai ales în estul Europei. Şocul războiului s-a suprapus mai multor şocuri deja existente, precum criza creşterii preţurilor, în special a preţurilor de produse energetice. Ţările est-europene membre NATO s-au trezit cu un război în toată regula la graniţă, o situaţie de neimaginat cu câteva luni în urmă, când lumea încă se confrunta cu pandemia. În acest context, Kamala Harris, care este numărul doi în statul american, după preşedintele Joe Biden, a venit în mai multe ţări europene pentru a da asigurări că SUA va sprijini flancul estic al NATO în orice situaţie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici