Conducerea PNL se reuneşte vineri la Iaşi, unde discută strategia politică şi situaţia lui Chiuariu

Biroului Politic al PNL se reuneşte vineri, la Iaşi, în prima şedinţă din acest an, sub conducerea preşedintelui partidului, Alina Gorghiu, care va prezenta strategia politică a PNL şi va clarifica statutul senatorului Tudor Chiuariu.

147 afișări
Imaginea articolului Conducerea PNL se reuneşte vineri la Iaşi, unde discută strategia politică şi situaţia lui Chiuariu

Conducerea PNL se reuneşte vineri la Iaşi, unde discută strategia politică şi situaţia lui Chiuariu (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Şedinţa Biroului Politic Naţional al "vechiului" PNL va începe la ora 17.00 la Iaşi, fiind prima şedinţă pe care Alina Gorghiu o conduce în calitate de lider al partidului. Ea urmează să prezinte conducerii PNL strategia politică pentru începutul sesiunii parlamentare.

De asemenea, în cadrul şedinţei PNL urmează să se clarifice statutul de membru PNL al senatorului Tudor Chiuariu, care a anunţat că s-a autosuspendat din partid după ce DNA a început urmărirea penală împotriva sa în dosarul retrocetărilor ilegale de păduri.

Gorghiu a evitat să se pronunţe asupra situaţiei lui Chiuariu, menţionând că această problemă va fi clarificată cu ocazia şedinţei PNL de al Iaşi.

Potrivit Statutului noului PNL soluţia autosuspendării este aplicabilă în cazul preluării unei funcţii publice incompatibile. Tudor Chiuariu a fost condamnat în urmă cu un an de zile pentru fapte de corupţie în dosarul Poşta Română, fapt pentru care ar trebui să-şi piardă calitatea de membru PNL, conform Statutului noului PNL.

De asemenea, în cadrul şedinţei urmează să fie numit, la propunerea lui Gorghiu,noul purtător de cuvânt al PNL, deputatul Ionuţ Stroe.

Totodată, conducerea PNL ar putea decide asupra ocupării mandatelor de vicepreşedinţi ai PNL devenite vacante în cazurile lui Aristotel Căncescu şi Mircea Roşca.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici