Fostul preşedinte a atras atenţia, într-o postare pe contul său de Facebook, că deşi românii şi-au exprimat deja opţiunea pentru un Parlament unicameral şi reducerea numărului de parlamentari, referendumul din 2009 nu a fost pus în aplicare de Parlament, ceea ce reprezintă o gravă încălcare a Constituţiei.
„Oare va juca Domnul Preşedinte Iohannis?
„În 2009, eu am declanşat un referendum pentru ca Parlamentul să devină unicameral şi să aibă 300 parlamentari. Un parlament unicameral implica şi modificarea Constituţiei, nu numai a Legii Electorale. Deşi a fost validat de Curtea Constituţională, referendumul nu a fost pus în aplicare de Parlament, încălcându-se grav Art. 2 alin.1 din Constituţia României care spune clar, citez, “Suveranitatea natională aparţine poporului roman, care o exercită prin organele sale reprezentative, consultare prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum”.
Azi, Preşedintele Iohannis ar putea introduce la referendumul pe care îl va declanşa şi întrebarea:
 
Această întrebare, dacă referendumul va fi validat, face imposibilă nerespectarea rezultatului referendumului pentru că nu mai este necesară modificarea Constituţiei, ci doar a Legii Electorale.
În plus, întrebarea are avantajul că va fi un catalizator pentru prezenţa la vot a românilor şi nici nu repetă întrebarea din 2009″, a scris Traian Băsescu, pe Facebook.
 							 							Citeşte şi: 							Eugen Tomac: PNL şi PSD au votat împotriva reducerii numărului de parlamentari, de ce un nou referendum? 							
 							 							Citeşte şi: 							DECLARAŢIA ZILEI. Ponta: Referendumul lui Iohannis – Nu pot să-i opresc, dar măcar nu voi fi complicele lor 							
 							 							Citeşte şi: 							Şerban Nicolae, preşedintele Comisiei juridice din Senat: „În România, referendumul e pur consultativ, nu duce la legiferări” 							
 							 							Citeşte şi: 							Călin PopescuTăriceanu: „Adică, cum, nu noi conducem? Referendumul, caracteristic regimurilor totalitare” 							
 							 							Citeşte şi: 							Ce rezolvă Iohannis cu referendumul? Marele risc al consultării populare convocate de preşedinte. Opiniile unor constituţionalişti