Eurodeputat PSD: Ludovic Orban, care se crede husar înaripat, nu a depăşit stadiul de eunuc la curtea PPE

Europarlamentarul PSD Gabriela Zoană a declarat, sâmbătă, că Ludovic Orban a făcut un gest anti-românesc prin faptul că a acceptat organizarea Summitului PPE la Bucureşti, precizând că liderul PNL se crede „husar înaripat”, însă politic nu a depăşit stadiul de „eunuc la curtea PPE”.

873 afișări
Imaginea articolului Eurodeputat PSD: Ludovic Orban, care se crede husar înaripat, nu a depăşit stadiul de eunuc la curtea PPE

Eurodeputat PSD: Ludovic Orban, care se crede husar înaripat, nu a depăşit stadiul de eunuc la curtea PPE

„Aşa cum am precizat, organizarea Summitului PPE la Bucureşti este o palmă dată românilor. PPE este partidul european care a iniţiat şi promovat rezoluţia împotriva României în toamna anului trecut, rezoluţie votată de către toţi eurodeputaţii PNL într-un dispreţ profund faţă de ţară. A accepta organizarea în România a acestui Summit, din partea lui Ludovic Orban, nu înseamnă decât un act de supunere faţă de stăpânii lui şi ai lui Iohannis. Prin acest gest anti-românesc, Orban, care se crede un husar înaripat, demonstrează că de fapt nu a depăşit stadiul politic de eunuc la curtea PPE - un politician fără curaj, fără idei proprii, fără nicio pornire de a-şi afirma individualitatea”, a afirmat Gabriela Zoană, printr-un comunicat de presă remis, sâmbătă, MEDIAFAX.

Eurodeputatul PSD a adăugat că pentru a completa scena, liderul grupului PPE din PE, Manfred Weber, l-a certat pe Ludovic Orban că nu trimite destule femei în Parlamentul European.

„Pentru ca scena să fie completă, Manfred Weber, liderul PPE, l-a certat pe eunucul Orban pentru că nu îi trimite destule femei în Parlamentul European, pe lista PNL pentru alegerile din luna mai fiind trecută o singură liberală, restul fiind aproape bărbaţi. Cam acestea sunt «valorile» liberale - capul plecat când trece stăpânul, vocea subţiată, buzele ţuguiate de la atâtea condururi pupate şi aplauze furtunoase atunci când stăpânul urlă la microfon «UE, România!». Orban...se răsucesc Brătienii în mormânt!”, a conchis europarlamentarul PSD.

Reacţia Gabrielei Zoană vine în contextul desfăşurării, sâmbătă, la Romexpo, a Summitului PPE al liderilor locali şi regionali. În cadrul evenimentului, Ludovic Orban a prezentat candidaţii PNL la europarlamentare, spunând că aceştia sunt „husarii înaripaţi”. Pe primul loc se află jurnalistul Rareş Bogdan, despre care Orban a precizat că „s-a întors acasă”.

Răzvan Popa, eurodeputat PSD: Summitul PPE de la Bucureşti, o defilare a antiromânilor

Europarlamentarul PSD Răzvan Popa a catalogat drept sfidătoare organizarea, sâmbătă, la Bucureşti a Summitului PPE al liderilor locali şi regionali, iar reuniunea a reprezentat „o defilare a antiromânilor” chiar în Capitala ţării.

„Este sfidător că acest eveniment a fost organizat chiar în Capitala României, una dintre ţările care este cel mai des atacată de politicienii din PPE. Summitul PPE a fost o defilare a antiromânilor la Bucureşti, ceea ce este greu de acceptat. Şi mai tragic este că politicienii români afiliaţi acestei familii europene se întrec în atacuri la propria ţară, iar pentru asta sunt recompensaţi cu locuri pe liste. Alegerile europene o să le ofere o surpriză Popularilor Europeni, în ceea ce priveşte România. Românii sunt demni şi nu acceptă să fie folosiţi drept ţinte, iar asta o să se vadă la vot, când PNL va primi o lecţie”, a declarat Răzvan Popa, printr-un comunicat de presă remis, sâmbătă, MEDIAFAX.

Summitul PPE al liderilor regionali şi locali a avut loc, sâmbătă, la Romexpo. La eveniment au fost prezenţi 3.200 de participanţi. În cadrul reuniunii au ţinut discursuri şeful statului Klaus Iohannis, preşedintele PNL Ludovic Orban, candidatul PPE pentru poziţia de preşedinte al Comisiei Europene (CE) Manfred Weber, secretarul general al PPE Antonio López-Istúriz White, liderul grupului PPE în Comitetul Regiunilor Michael Schneider şi directorul campaniei PPE pentru alegerile din 2019 Dara Murphy.

Liderii PPE au afirmat că Guvernul PSD este un eşec, iar dezvoltarea României a fost împiedicată de incompetenţa actualului Executiv socialist, de birocraţia sufocantă şi lipsa alocărilor pentru autorităţile regionale şi locale.

La rândul său, liderul grupului PPE în PE Manfred Weber a declarat, întrebat cum vede faptul că pe locurile eligibile ale PNL la europarlamentare este o singură femeie, că în grupul popularilor europeni există o regulă că „trebuie să avem 50% femei”, iar pe termen lung trebuie să fie egalitate de gen.

La Summitul PPE, de sâmbătă, au fost 3.200 de participanţi. La reuniunea au ţinut discursuri şeful statului Klaus Iohannis, preşedintele PNL Ludovic Orban, candidatul PPE pentru poziţia de preşedinte al Comisiei Europene (CE) Manfred Weber, secretarul general al PPE Antonio López-Istúriz White, liderul grupului PPE în Comitetul Regiunilor Michael Schneider şi directorul campaniei PPE pentru alegerile din 2019 Dara Murphy.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici