Video Suspans în privinţa celor trei propuneri de noi miniştri avansate la Cotroceni de PSD. Tudose, întrebat dacă a vorbit cu Iohannis: Vorbesc la CSAT

Preşedintele PSD Liviu Dragnea şi premierul Mihai Tudose s-au întâlnit, marţi dimineaţa, înainte de votul pe cererea DNA de încuviinţare a urmăririi penale în cazul Rovanei Plumb în dosarul "Insula Belina" şi înainte de şedinţa CSAT de la Cotroceni, unde participă şi premierul. UPDATE: Premierul Mihai Tudose a declarat, marţi, că nu a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis despre cele trei propuneri de miniştri, Paul Stănescu, Felix Stroe şi Marius Nica, înaintate luni şefului statului.

709 afișări

Premierul Mihai Tudose a mers, marţi dimineaţa, la biroul lui Liviu Dragnea, înainte ca parlamentarii să dea votul în cazul Rovanei Plumb. DNA cere încuviinţarea urmăririi penale a fostului ministru în dosarul Insula Belina.

Totodată, discuţiile vin înainte şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, care va avea loc la Palatul Cotroceni şi unde premierul va sta faţă în faţă cu preşedintele Iohannis.

Este prima întâlnire, după ce premierul a trimis propunerile pentru noii miniştri, (Felix Stroe-ministerul Transporturilor, Marius Nica- Fonduri Europene şi Paul Stănescu- Dezvoltare şi vicepremier), însă, până la ora transmiterii ştirii, şeful statului nu a anunţat dacă respinge vreo propunere sau semnează toate decretele de numire.

Tudose, întrebat dacă a vorbit cu Iohannis despre noii miniştri: Vorbesc la CSAT

Premierul Mihai Tudose a precizat, marţi, întrebat dacă a vorbit cu preşedintele Klaus Iohannis despre noii miniştri, că va vorbi cu şeful statului în şedinţa CSAT, programată pentru ora 14.00, el menţionând că până în prezent nu a discutat cu acesta.

„Nu am vorbit ieri (luni, n.r.) cu domnul preşedinte. Azi o să vorbesc cu domnia sa, fiind la CSAT”, a spus Tudose, întrebat dacă a vorbit cu şeful statului pe tema propunerilor de numire a celor trei miniştri noi.

Întrebat dacă înainte de CSAT are o întâlnire programată, Tudose a negat: „Nu, n-am o întâlnire programată”.

Premierul Mihai Tudose i-a trimis, în cursul zilei de luni, preşedintelui Klaus Iohannis propunerile de numire a trei noi miniştri, după ce liderii social-democraţi au votat, vineri, ca Paul Stănescu să preia funcţiile de vicepremier şi ministrul al Dezvoltării Regionale, în locul lui Sevil Shhaideh, Felix Stroe să preia ministerul Transporturilor, în locul lui Răzvan Cuc, şi Marius Nica să preia ministerului Fondurilor Europene, în locul Rovanei Plumb.

Ministrul propus pentru Dezvoltare regională, Paul Stănescu, a declarat, marţi, întrebat dacă PSD este pregătit să facă o nouă nominalizare dacă el sau alt ministru propus va fi respins, că PSD este un partid foarte mare şi că oricând se poate găsi un candidat.

Premierul Mihai Tudose este prezent, marţi, la Camera Deputaţilor, pentru a vota cererea DNA de încuviinţare a începerii a urmăririi penale în cazul fostului ministrul Rovana Plumb, vizată în dosarul Belina.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici