Mazăre: Am propuneri de a candida la Preşedinţie, dar nu vreau
Primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, susţine că a primit foarte multe propuneri de a participa la alegerile prezidenţiale, atât din PSD, cât şi din partea unor oameni de afaceri, dar că nu este interesat să candideze, nu pentru că se teme de "bătaie", şi pentru că pur şi simplu nu vrea.
"Mi s-a tot sugerat, mi s-a propus, mi s-au făcut oferte de sprijin pentru o eventuală candidatură, dar, sincer să fiu, eu, personal, nu vreau. Nu e problema de bătaie, eu mă bat şi cu Băsescu şi cu mama şi cu fiica lui Băsescu, nu asta e problema. Dar pur şi simplu nu vreau", a declarat Mazăre, joi, după şedinţa de Consiliul Local Municipal.
El a susţinut că propunerile au venit din partea unor membri social-democraţi atât din Constanţa, cât şi de la centru, dar şi partea unor persoane care au afaceri în media, refuzând însă să facă vreo nominalizare.
Primarul municipiului Constanţa a mai spus că nu ştie care ar fi candidatul cel mai bun din partea PSD pentru alegerile prezidenţiale pentru că nu a făcut o "analiză exhaustivă a acestui subiect".
Întrebat de jurnalişti despre şansele pe care Crin Antonescu le-ar avea într-o dispută cu Traian Băsescu pentru Preşedinţie, Mazăre a spus că Antonescu este un om mai echilibrat decât Băsescu, iar un şef de stat trebuie să fie om echilibrat, dar şi un om care să fi demonstrat ceva, să fie construit ceva şi pentru el, şi pentru societate.
"M-aş bucura din tot sufletul să îl bată pe Băsescu pentru că mi se pare un om mult mai echilibrat decât Băsescu, iar un şef de stat trebuie să fie un om echilibrat. Totuşi, eu cred că trebuie să fie şi un om care să fi demonstrat ceva, să fie construit ceva şi pentru el, şi pentru societate", a afirmat Mazăre.
Întrebat dacă Antonescu a dovedit ceva în acest sens, Mazăre a răspuns: "Dacă stă într-un apartament cu două camere..."
-
SITUAŢIE DE URGENŢĂ ÎN VRANCEA: Zeci de mii de oameni, izolaţi din cauza zăpezii - FOTO
Social astăzi, 20:32
Preşedintele CJ Vrancea, Marian Oprişan, a declarat, vineri seară, că a fost instituită situaţie de urgenţă în judeţ, în condiţiile în care zeci de mii de persoane sunt izolate din cauza zăpezii, Oprişan cerând în mai multe rânduri instituirea stării de alertă pentru declararea situaţiei de urgenţă. citeşte tot
-
Ponta: Dacă se decretează stare de urgenţă în zonele afectate, propun PSD să susţină decizia în Parlament
Politic astăzi, 20:10
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, că cere şefului statului decretarea stării de urgenţă în zonele afectate de ninsori, menţionând că dacă acest lucru se va întâmpla, va propune, luni, în USL, precum şi parlamentarilor formaţiunii sale, să voteze, în Parlament decizia preşedintelui. citeşte tot





dati doua palme si trezestete doar ponta are vre sansa
mai, pastaie nenorocita, dupa ai vandut toata constanta vrei si la presedentie
iti bati joc de saraci pensionari cu un pui si un litru de ulei, dupa care te si mai lauzi: am dat ciorba la babe din aceasta cauza am iesit din nou primar
au candidat si mudava si becali...