Oprişan a cerut demisiile lui Geoană şi Hrebenciuc

Liderul PSD Vrancea Marian Oprişan a cerut, luni, în CEx, ca Mircea Geoană şi Viorel Hrebenciuc să demisioneze de la conducerea partidului, respectiv din funcţia de şef al campaniei prezidenţiale şi din cea de lider al deputaţilor social-democraţi, discursul să fiind calificat drept eseu de Geoană.

16 afișări
Imaginea articolului Oprişan a cerut demisiile lui Geoană şi Hrebenciuc

Oprişan a cerut demisiile lui Geoană şi Hrebenciuc (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

În discursul remis agenţiei MEDIAFAX de către Oprişan, acesta a făcut de mai multe ori referire la onoare, la adevăr şi a apelat la maxime, pentru a-şi argumenta atitudinea.

"Mircea, există o expresie veche de când lumea: Mi-e prieten Platon, dar mai prieten îmi este adevărul. Eu pot să-ţi spun, cu prietenia pe care mi-o cunoşti şi pe care ţi-am dovedit-o, că îţi sunt în continuare prieten, dar mai prieten îmi e adevărul, drept pentru care îţi spun să îţi depui demisia de onoare astăzi, aici şi acum, pentru că adevărul este că, în primul rând, tu ai pierdut pe mâna ta aceste alegeri al căror cost este destinul acestei ţări. Sunt prieten şi cu Viorel, nu cu Viorică, dar, Viorel, adevărul este că, în al doilea rând, tu eşti responsabil de pierderea alegerilor. Aşteptăm astăzi, aici şi acum, demisia ta din funcţia de director al campaniei prezidenţiale, care te anunţ că s-a terminat, şi din funcţia de lider al deputaţilor noştri", a declarat Oprişan, apreciind că după aceste gesturi de onoare se va putea discuta despre reafirmarea principiilor şi valorilor social-democrate.

Potrivit textului remis MEDIAFAX, Marian Oprişan a remarcat că partidul traversează "o perioadă dificilă, poate cea mai dificilă din istoria partidului".

"Cel mai preţios sfetnic al omului este timpul", a spus Oprişan pentru a anunţa că a "utilizat realitatea acestui adagiu" pentru a face o analliză a situaţiei PSD.

"Un sfârşit bun al unei acţiuni nu se poate întemeia decât pe un început bun al aceleiaşi acţiuni", a mai spus el.

"Mi-aş fi dorit să pot vorbi astăzi în primul rând despre concepţii şi valori ale social-democraţiei atât de dragi fiecăruia dintre noi şi care practic ne-au reunit şi ne-au menţinut alături în asocierea noastră politică. Cred însă că astăzi niciunul dintre noi nu poate vorbi despre idealurile noastre politice deoarece înainte trebuie să ne referim la răspundere, onoare, unitate, adevăr, cuvinte a căror profunzime contează major acum şi ale căror iniţiale, R.O.U.A., ne sugerează ca roua, adică ceva curat, pur, adică acea "stare morală" pe care trebuie să o reatingem înainte de a putea să iniţiem procesul de reafirmare a principiilor şi valorilor social-democrate", se arată în discursul lui Oprişan.

El a spus că eşecul la prezidenţiale trebuie asumat de toţi liderii partidului, aceasta fiind "o condiţie sine qua non" pentru ca PSD să meragă mai departe ca partid politic. În opinia sa, prin eşecul la prezidenţiale "s-au năruit iluziile membrilor de partid şi aşteptările întemeiate ale întregii naţiuni".

El s-a adresat preşedintelui de onoare Ion Iliescu, spunându-i că ştie mai bine decât toţi "că onoarea este răsplata virtuţii în care reuşeşte să îşi trăiască viaţa un om".

"Latinii spuneau că este de preferat o moarte cinstită unei vieţi ruşinoase şi de la ei până la noi realitatea a demonstrat că aşa este", a declarat liderul PSD Vrancea, subliniind că sunt necesare gesturi de onoare menite să salveze onoarea partidului.

El a opinat că trebuie identificate soluţiile prezente şi viitoare cu înţelepciune, cu eleganţă, cu fermitate şi cu bună-credinţă, menţinând şi unitatea partidului.

"Adevărul se rosteşte simplu, în mod paradoxal pentru uniil adevărul stârneşte ură adesea pentru cei cărora le place să băltească în minciună. Sunt convins că ne dorim cu toţii să ne păstrăm în matricea adevărului", a afirmat liderul PSD Vrancea înainte de a cere demisiile lui Geoană şi Hrebenciuc.

Apoi, el a apreciat că aceasta este singura formulă în temeiul căreia PSD va putea organiza "alegeri corecte, dincolo de orice suspiciune".

"Este extrem de greu să supotăm ideea de a nu avea, măcar în propriul nostru partid, alegeri corecte şi adevărate", a conchis el.

Oprişan a declarat agenţiei MEDIAFAX că Mircea Geoană a calificat discursul său drept eseu.

"Răspunderea, responsabilitatea, onoarea, unitatea, adevărul, principiile şi valorile reprezintă pentru Mircea Geoană un eseu, iar dacă el consideră că este un eseu, atunci merită publicat", a afirmat Marian Oprişan.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici