Parlamentari PSD: Separarea funcţiei administrative de cea din partid este bună. Elimină ideea de ”baron”

Purtătorul de cuvânt al PSD, Gabriela Firea a transmis, vineri, că ”ideea de a separa funcţiile administrative de cele de partid este una bună şi va contribui la eliminarea din imaginarul public a percepţiei de baron”, alţi doi colegi, Daniel Savu şi Claudiu Manda pledând pentru aceeaşi idee.

407 afișări
Imaginea articolului Parlamentari PSD: Separarea funcţiei administrative de cea din partid este bună. Elimină ideea de ”baron”

Parlamentari PSD: Separarea funcţiei administrative de cea din partid este bună. Elimină ideea de ”baron” (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

”Toţi parlamentarii PSD sunt alături de conducerea partidului, alături de Victor Ponta şi Liviu Dragnea, în aplicarea proiectului de modernizare a PSD. Ideea de a separa funcţiile administrative de cele de partid este una bună, care va contribui la eliminarea din imaginarul public a percepţiei de baron. Nu discutăm despre ce este corect în această perceptie, ci despre modul în care ea influenţează relaţia cu alegătorii”, precizează purtătorul de cuvânt al PSD, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Senatoarea Gabriela Firea adaugă: ”Susţinem ducerea până la capăt a acestui proiect de modernizare”.

Firea mai spune că ”aşteaptă şi din partea ”noului PNL” să aibă o atitudine similară, şi să vină cu un proiect de modernizare, care să contribuie la îmbunătăţirea imaginii clasei politice”.

”Dacă oamenii precum Blaga, Flutur, Petrache şi alţii nu fac un pas în spate, liberalii şi democrat-liberalii au legitimitate zero să vorbească despre reformă sau despre sensul votului oamenilor”, a mai afirmat Gabriela Firea.

La rândul său, senatorul PSD Daniel Savu a arătat, tot prin intermediul unui comunicat de presă, că ”proiectul lui Victor Ponta şi al lui Liviu Dragnea de a reforma PSD beneficiază de susţinerea grupurilor parlamentare şi a întregului partid”, iar ”ideea de a separa funcţiile administrative de funcţiile politice din partid este esenţial pentru schimbarea fundamentală nu doar a PSD, ci a tuturor partidelor politice şi a scenei politice româneşti”.

”În acest fel vom putea scăpa de acest concept de ”baron”, care înseamnă o împletire între politic şi administrativ, fapt care duce la concentrarea puterii la nivel local”, mai afirmă Savu, care adaugă: ”Acest program al lui Liviu Dragnea trebuie dus până la capăt şi este bine ca toate partidele să facă această distincţie între funcţiile politice şi cele administrative”.

Acelaşi mesaj a fost transmis şi de Claudiu Manda, preşedinte al PSD Dolj.

”Vom susţine proiectul de modernizare al PSD. PSD va fi primul partid care, prin abordările şi strategia de modernizare pregătite în acest moment de Liviu Dragnea, va elimina notiunea de ”baron” prin separarea funcţiilor la nivel local. Acest program propus de dl. Dragnea are susţinerea noastră, pentru că doar prin măsuri concrete de modernizare a partidului vom da semnalul că am înţeles şi am învăţat din votul dat de români în 2014”, a precizat şi Manda, prin intermediul unui comunicat de presă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici