PNL, în campanie alături de Iohannis pentru referendum: Flyere distribuite prin curierat

PNL va distribui săptămâna viitoare flyere pentru mobilizarea la alegerile europarlamentare şi referendum prin servicii de curierat şi membrii de partid, nu prin Poşta Română, potrivit unor surse liberale. Flyerele conţin imaginea lui Klaus Iohannis şi citate din declaraţiile şefului statului.

627 afișări
Imaginea articolului PNL, în campanie alături de Iohannis pentru referendum: Flyere distribuite prin curierat

PNL, în campanie alături de Iohannis pentru referendum: Flyere distribuite prin curierat

”Flyerele pentru campania pentru europarlamentare şi pentru referendum vor fi distribuite în ultima săptămână de campanie prin servicii de curierat sau efective de partid, căci cu Poşta Română nu vrem să colaborăm, dupa contractul cu PSD”, au declarat pentru MEDAFAX surse liberale.

Flyerele au patru pagini.

”Vino să aperi democraţia de infractori. Eliberează România în 26 mai. Votează da la referendum. E timpul. Din 26 mai, interzis la PSD, interzis la furat”, scrie pe prima pagină.

Pe o altă pagină apare o fotografie a şefului statului alături de liberali şi declaraţia sa prin care a convocat referendumul.

”Ce a făcut PSD-ALDE pentru infractori: OUG 13, sute de mii de români în stradă în toiul iernii, graţierea - ţinută la sertar în Parlament pentru a fi votată, Codurile penale - modificate pentru legalizarea furtului din bani publici, legile justiţiei - mutilate pentru salvarea corupţilor, recursul compensatoriu - 14.000 de infractori eliberaţi, între care violatori, tâlhari şi criminali recidivişti”, mai arată liberalii.

Preşedintele Klaus Iohannis a spus, sâmbătă, la mitingul liberalilor din Piaţa Victoriei că PNL are ”cea mai tare echipă cu cei mai buni candidaţi” la europarlamentare, a catalogat guvernarea PSD ca fiind o catastrofă şi i-a îndemnat pe români să se prezinte pe 26 mai să voteze şi la referendum.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici