PNL pregăteşte trei moţiuni simple pe sănătate
Comisia de Sănătate a PNL se va întruni, vineri, la Târgu Mureş, pentru a pregăti trei moţiuni simple pe sănătate, a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, preşedintele PNL Covasna, Marius Obreja.
Liderul PNL Covasna, Marius Obreja, a afirmat că vineri se va întruni, la Târgu Mureş, Comisia de Sănătate a Partidului Naţional Liberal.
Marius Obreja a afirmat că pe ordinea de zi a şedinţei se află definitivarea textelor a trei moţiuni simple pe sănătate, una pe medicina de familie, a doua pe reorganizarea şi restructurarea spitalelor, iar a treia pe coplată şi medicamentele compensate.
Obreja a menţionat că la întâlnire vor participa şi reprezentanţi ai organizaţiilor judeţene, urmând să fie prezent şi un delegat al PNL Covasna.
În acest context, el a subliniat că PNL Covasna contestă iniţiativa Ministerului Sănătăţii de a muta Centrul de Patologie Neuromusculară "Dr. Radu Horia" de la Vâlcele la Întorsura Buzăului.
"Nu suntem de acord cu acest lucru. Este vorba de o iniţiativă heirupistă, fără o consultare prealabilă", a spus liderul PNL Covasna.
El a adăugat că organizaţia judeţeană se solidarizează cu bolnavii, cu angajaţii centrului de la Vâlcele, care protestează faţă de această iniţiativă a Ministerului Sănătăţii.
-
Jocurile Olimpice de la Londra, ameninţate cu "un război de intensitate scăzută". Grupare anarhistă: Nu vrem turişti bogaţi, vrem război civil
Externe astăzi, 13:21
O grupare anarhistă italiană, Federaţia Anarhistă Italiană (FAI), care a revendicat anterior sabotarea unor cabluri de semnal feroviar din Marea Britanie, ameninţă cu "un război de intensitate scăzută" împotriva Jocurilor Olimpice (JO) de la Londra, relatează Daily Mail în ediţia electronică. citeşte tot
-
Leon Panetta: SUA au definitivat planurile pentru un atac militar împotriva Iranului
Externe astăzi, 13:18
Secretarul american al Apărării, Leon Panetta, a declarat într-un interviu că Statele Unite au definitivat planurile pentru un atac militar împotriva Iranului pentru a împiedica regimul să obţină arma nucleară în cazul unui eşec al diplomaţiei, relatează ABC News, în pagina electronică. citeşte tot





Nu exista comentarii