Prim-vicepreşedinte PNL Braşov a demisionat şi îi îndeamnă pe colegii lui din ţară să facă la fel

Prim-vicepreşedintele PNL Braşov, Dragoş David, a demisionat, joi, din funcţia pe care o deţine în partid, spunând că îşi doreşte alegeri interne şi îi sfătuieşte pe colegii lui din ţară să îi urmeze exemplul, transmite corespondentul MEDIAFAX.

5720 afișări
Imaginea articolului Prim-vicepreşedinte PNL Braşov a demisionat şi îi îndeamnă pe colegii lui din ţară să facă la fel

Prim-vicepreşedinte PNL Braşov a demisionat şi îi îndeamnă pe colegii lui din ţară să facă la fel (Imaginea: Mihaela Cojocaru / Mediafax Foto)

Dragoş David a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că demisionează din funcţia de prim-vicepreşedinte al PNL Braşov „pentru a crea un imbold organizaţiilor judeţene din toată ţara pentru a demara alegeri la nivelul PNL“.

„Este o decizie care este în conformitate cu statutul PNL, şi anume aceea de a avea grijă de istoria acestui partid. Este o decizie care vreau să aducă un lucru bun pe termen scurt, mediu şi lung. Demisia mea vine tocmai pentru a crea un imbold organizaţiilor judeţene din toată ţara, dar şi la nivelul naţional al formaţiunii, pentru a demara alegerile la nivelul PNL, de jos în sus. PNL are nevoie azi de o revigorare, de o reintrare pe un făgaş politic normal, nu să stăm în umbra străzii sau în umbra altcuiva. Nu vreau să arăt altceva decât faptul că este nevoie de o repoziţionare rapidă pe scena politică românească, de oameni noi, este nevoie de ceea ce strada cere, până la urmă, în politica românească", a declarat Dragoş David, joi, în conferinţa de presă.

David a precizat că în acest moment la putere este „ strada şi opoziţia PSD“, în loc să existe un partid de opoziţie puternic.

Liberalul îi îndeamnă atât pe toţi colegii din Comitetul Judeţean Executiv Braşov, cât şi pe cei din alte judeţe, să îşi dea demisia „pentru a provoca alegerile de jos în sus“ şi pentru a nu rămâne „în umbra PNL-ului istoric şi în umbra oricărei activităţi politice la nivelul României“.

„Avem nevoie de o credibilitate, de o validare a membrilor. Şi cred că este cel mai important lucru, azi, pentru PNL. Este convingerea mea şi o rugăminte către toţi colegii care fac parte din Comitetele Executive Judeţene şi pentru cei care fac parte din Biroul Politic Naţional", a mai declarat Dragoş David.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici