Primarul din comuna hunedoreană Bătrâna, Radu Herciu, ales cu 100% din voturi

Edilul din comuna Bătrâna, judeţul Hunedoara, Radu Herciu, a fost ales primar pentru a cincea oară cu 100% din numărul voturilor valabil exprimate, în condiţiile în care a fost singurul candidat, edilul declarând că „nu a fost nimic deosebit”.

3061 afișări
Imaginea articolului Primarul din comuna hunedoreană Bătrâna, Radu Herciu, ales cu 100% din voturi

Primarul din comuna hunedoreană Bătrâna, Radu Herciu, ales cu 100% din voturi (Imagine Marius Dumbraveanu / Mediafax Foto)

"Ca la oricare alegeri, nu a fost nimic deosebit", a declarat, pentru Gândul, Radu Herciu.

El a precizat, în schimb, că cel de-al cincilea mandat de primar va fi "cel mai greu".

"Faţă de anul trecut suntem la o treime şi atunci nu putem să onorăm toate dorinţele cetăţenilor şi asta mă face să spun că o să fie un an foarte greu şi probabil că şi un mandat foarte greu", a declarat primarul.

Liberalul a indicat drumul de legătură între comuna Bătrâna şi restul comunelor din judeţ ca prim proiect pe care intenţionează să-l realizeze, odată cu noul mandat.

"Noi, în continuare, suntem într-o situaţie anormală: să avem o Hotărâre de Guvern emisă în 2000, 540 prin care legătura cu centru de comună să se facă printr-un drum judeţean. Numai că, la noi, această hotărâre s-a rezumat doar pe hârtie şi pe hărţile care apar cu privire la judeţul Hunedoara. Drumul rămâne, în continuare, un drum forestier, destul de greoi pentru transportul în comun, transport de persoane, pentru deplasarea cu autoturisme. Acesta va fi cel mai important proiect cu care voi începe demersuri peste demersuri la toate forurile decizionale pentru a se pune în practică odată pentru totdeuna această hotărâre sau măcar să ştim exact cine se opune şi motivul pentru care nu poate fi înfăptuită această hotărâre şi pentru noi, cei de la Bătrâna", a declarat Radu Herciu.

Primarul a precizat că fuziunea dintre vechiul PDL şi PNL ar putea fi de vină pentru rezultatele obţinute de liberali la scrutinul din 5 iunie.

"Nu aş vrea să ne îmbătăm cu apă. Rezultatele sunt obţinute de două partide care, probabil, nu au arătat încă cetăţenilor că s-au unit pentru a face lucruri benefice ţării. Oamenii nu au avut încredere în ele. Nu am înţeles, mă depăşeşte. Probabil că mai sunt probleme. Din exterior, de la cetăţeni sunt văzute şi asta a trezit o oarecare suspiciune, nencredere din partea alegătorilor", a mai spus Radu Herciu.

Radu Herciu a fost singurul candidat la funcţia de edil, iar PNL singurul partid care a depus lista de consilieri.

Citeşte continuarea pe Gândul

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici