Şefia Consiliului Naţional al PSD, disputată de Plumb, Nichita, Zgonea, Niţă şi Oprişan - surse

Consiliul Naţional al PSD se va reuni în 20-21 martie pentru a-şi alege preşedintele, dar şi pentru a dezbate modificările la Statut, şefia acestui for fiind deja disputată, potrivit unor surse social-democrate, de Rovana Plumb, Gheorghe Nichita, Valeriu Zgonea, Constantin Niţă şi Marian Oprişan.

233 afișări
Imaginea articolului Şefia Consiliului Naţional al PSD, disputată de Plumb, Nichita, Zgonea, Niţă şi Oprişan - surse

Şefia Consiliului Naţional al PSD, disputată de Plumb, Nichita, Zgonea, Niţă şi Oprişan - surse (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Până în momentul da faţă, cea care şi-a anunţat, în interiorul partidului, în mod clar intenţia de a candida la şefia Consiliului Naţional al PSD a fost Rovana Plumb. Plumb este vicepreşedinte al PSD şi preşedinte al Organizaţiei de Femei a partidului.

Un alt posibil candidat este primarul Iaşului, Gheorghe Nichita, care este şi vicepreşedinte al PSD şi care a mai candidat şi în trecut pentru această funcţie, concurându-l pe Adrian Năstase.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, este un alt nume vehiculat pe surse pentru o candidatură la preşedinţia acestui for.

Constantin Niţă şi Marian Oprişan sunt alţi doi vicepreşedinţi ai PSD ale căror nume au fost vehiculate în partid pentru o eventuală candidatură la şefia Consiliului Naţional.

Niţă şi Oprişan conduc, totodată, filialele din Braşov, respectiv Vrancea ale PSD. Oprişan este preşedinte al CJ Vrancea şi preşedinte al UNCJR.

Regulamentul privind depunerea candidaturilor pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional va fi discutat luni în BPN al PSD.

Totodată, în BPN al PSD se va discuta şi despre modificările la Statut care vor fi supuse dezbaterii Consiliului Naţional.

Potrivit unor surse din PSD, organizaţiile au trasnmis deja o serie de propuneri de modificare.

Pe de altă parte, este posibil ca o serie de propuneri de modificare a Statutului să fie avansate chiar de preşedintele PSD, Victor Ponta, care ar putea să le prezinte luni în BPN.

„Săptămâna viitoare vom avea în BPN proiectul de program al Consiliului Naţional, inclusiv procedura de alegere a preşedintelui şi propunerile privind modificarea Statututui, toate celelalte lucruri care ne ajută să pregătim Consiliul Naţional al PSD în care se vor lua decizii spun eu fundamentale legate de strategia noastră politică pentru viitor, de modul în care facem schimbările în cadrul Statutului, a modului nostru de organizare şi al modului în care ne pregătim pentru anul electoral 2016”, a spus preşedintele PSD, Victor Ponta, la ultimul BPN al formaţiunii.

Totodată, Consiliul Naţional ar urma să convoace Congresul PSD, care să valideze modificările aduse Statutului.

Deşi după eşecul de la alegerile prezidenţiale, CExN al PSD a decis să convoace Congresul pentru alegerea unei noi conduceri a PSD în luna martie, lucrurile nu au evoluat în acest sens.

La începutul acestui an, BPN a decis să amâne organizarea în martie a unui Congres de alegeri, stabilind doar convocarea Consiliului Naţional pentru luna martie şi alegeri pentru preşedinţia acestui for, care a fost păstrată liberă o bună perioadă pentru Adrian Năstase.

În acest moment, în PSD nu se mai vorbeşte explicit despre organizarea în prima parte a acestui an unui Congres de alegeri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici