Scandal între USR-PLUS şi PNL pe tema restricţionării dreptului de vot pentru cetăţenii cu viză de flotant

Alianţa USR-PLUS a transmis, miercuri, că nu e de acord cu Guvernul privind restricţionarea dreptului de vot pentru cetăţenii care dobândesc viza de flotant cu mai puţin de 90 de zile faţă de data alegerilor. USR va introduce un amendament în acest sens şi solicită PNL să renunţe la articol.

2468 afișări
Imaginea articolului Scandal între USR-PLUS şi PNL pe tema restricţionării dreptului de vot pentru cetăţenii cu viză de flotant

USR-PLUS nu e de acord cu Guvernul în ceea ce priveşte viza de flotant: Vom introduce un amendament

„Alianţa USR-PLUS susţine modificarea Legii Alegerilor Locale prin introducerea a două tururi de scrutin, dar se opune restricţionării dreptului de vot pentru cetăţenii care dobândesc viza de flotant cu mai puţin de 90 de zile faţă de data alegerilor”, se arată într-un comunicat de presă al Alianţei, remis, miercuri, MEDIAFAX.

Alianţa consideră că în acest mod, un număr mare de cetăţeni, în mare parte tineri, nu vor putea vota.

„O astfel de restricţie nu poate fi justificată de fenomenul <<turismului electoral>> în condiţiile în care sistemul electronic de verificare exclude votul multiplu. Un număr foarte mare de cetăţeni, studenţi, tineri în general, nu vor putea vota la alegerile locale, dacă legea este promovată în forma trimisă de guvern”, motivează Alianţa.

Parlamentarii USR au transmis că vor introduce un amendament în acest sens şi solicită Guvernului să ţină cont şi să renunţe la articolul respectiv.

„Facem apel la societatea civilă să susţină demersul nostru”, au conchis membrii USR-PLUS.

Dan Barna s-a arătat nemulţumit de introducerea termenului de 90 de zile pentru persoanele care şi-au schimbat reşedinţa şi a afirmat, marţi, că va discuta cu premierul Ludovic Orban despre proiectul de asumare al Guvernului pe revenirea la alegerea primarilor în două tururi.

În documentul pe care Guvernul l-a trimis Parlamentului privind asumarea răspunderii pe modificarea legii electorale este precizat că cetăţenii care şi-au stabilit reşedinţa în circumscripţia electorală cu mai puţin de 90 de zile înaintea datei scrutinului îşi vor putea exercita dreptul de vot doar în comuna, oraşul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului în care au avut reşedinţa sau domiciliul stabilit anterior celor 90 de zile. În acest caz, cetăţenii vor vota pe lista suplimentară.

Orban, despre restricţionarea votului celor cu viză de flotantant: O măsură corectă. Putem discuta asupra perioadei

Ludovic Orban a afirmat, miercuri, că măsura de a restricţiona dreptul la vot al cetăţenilor care au viză de flotant de mai puţin de 90 de zile opreşte migraţia votanţilor în interesele primarilor în funcţie. Premierul a precizat că poate negocia cu USR-PLUS pentru scurtarea perioadei de 90 de zile.

"Cu siguranţă că am discutat. Am ajuns la concluzia că propunerea noastră este foarte corectă. Nu poţi să permiţi migraţia votanţilor în funcţie de interesele unor primari în funcţie care vin şi îşi aduc votanţi pentru o zi care nu au nicio legătură cu localitatea respectivă. Am să vă dau pe cifre. Am făcut o analiză pe 200 de localităţi unde a fost o migraţie suspectă în alegerile din 2016, numărul de vize de flotant au fost 20.000 în 2016, evident aproape toate luate în preajma alegerilor, în timp ce în anii normali, numărul amxim de vize de flotant care au fost date în aceste 200 de localităţi au fost de 2000, adică de 10 ori mai puţin. Dacă cineva îmi spune mie că în 2016 cei 20.000 de oameni s-au hotărât să-şi facă vizele de flotant pentru că s-au mutat, n-o să-l cred", a declarat premierul Ludovic Orban, miercuri, la Palatul Victoria.

Premierul Ludovic Orban a mai afirmat că poate discuta cu USR- PLUS în privinţa scurtării perioadei necesare pentru a vota de la acordarea vizei de flotant până la ziua votului.

"Sigur, putem discuta asupra perioadei, că nu-s 90 de zile, că sunt 60 de zile, că sunt 45 de zile, dar ceea ce-şi doresc colegii noştri afectează procesul eelctoral pentru că permite exercitarea dreptului de vot al unor oameni care nu au legătură şi care determină alegerea unui primar fără să le pese de cine aleg ci doar pentru a-i ace un serviciu acelui primar", a mai spus premierul.

Alianţa USR-PLUS a transmis, miercuri, că nu e de acord cu Guvernul privind restricţionarea dreptului de vot pentru cetăţenii care dobândesc viza de flotant cu mai puţin de 90 de zile faţă de data alegerilor. USR va introduce un amendament în acest sens şi solicită PNL să renunţe la articol.

În documentul pe care Guvernul l-a trimis Parlamentului privind asumarea răspunderii pe modificarea legii electorale este precizat că cetăţenii care şi-au stabilit reşedinţa în circumscripţia electorală cu mai puţin de 90 de zile înaintea datei scrutinului îşi vor putea exercita dreptul de vot doar în comuna, oraşul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului în care au avut reşedinţa sau domiciliul stabilit anterior celor 90 de zile. În acest caz, cetăţenii vor vota pe lista suplimentară.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici