Producătorii de medicamente susţin că nu există goluri de aprovizionare şi nici pericole de scumpire

În prezent nu există niciun pericol de scumpire a medicamentelor fabricate în România şi nici de apariţie a unor goluri de aprovizionare din cauza coronavirusului, au precizat joi reprezentanţii producătorilor de medicamente din România.

243 afișări
Imaginea articolului Producătorii de medicamente susţin că nu există goluri de aprovizionare şi nici pericole de scumpire

Producătorii de medicamente susţin că nu există goluri de aprovizionare şi nici pericole de scumpire

Organizaţia a informat că producătorii din ţară pun în circulaţie circa 60% din cutiile de medicamente aflate în farmacii şi spitale şi că fabricile din ţară au reuşit să se aprovizioneze rapid de la toţi furnizorii cu stocuri suficiente de materie primă care să acopere necesarul de medicamente până în iunie-august 2020.

Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România (PRIMER) mai spune că absenţa unor medicamente din piaţă nu este urmarea infecţiei cu coronavirus, ci altor probleme punctuale (probleme tehnice, retrageri de medicamente din cauza preţului foarte mic şi a taxei clawback, exporturi paralele etc.) care existau şi înainte de apariţia acestei boli.

Patronatul aminteşte că în prezent nu există un medicament sau un vaccin care să fie eficient împotriva Covid-19 şi că un vaccin nu poate apărea mai devreme de 12 luni pentru că trebuie supus testele riguroase.

”Cu toate acestea, au apărut în spaţiul public informaţii despre o serie de medicamente antivirale şi clorochina care are putea fi eficiente împotriva COVID-19”, menţionează PRIMER, care avertizează însă că utilizarea acestor preparate fără sfatul medicului este periculoasă din cauza efectelor secundare şi reacţiilor adverse care pot apărea.

Din PRIMER fac parte 19 fabrici de medicamente din România.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici