Accident cu zece răniţi, între localităţile braşovene Codlea şi Hălchiu

Zece persoane au ajuns la spital, însă doar una a rămas internată, în urma unui accident petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică pe DJ 112A, între localităţile braşovene Codlea şi Hălchiu, după ce şoferul unui microbuz a pierdut controlul maşinii şi a intrat într-un copac de la marginea şoselei

294 afișări
Imaginea articolului Accident cu zece răniţi, între localităţile braşovene Codlea şi Hălchiu

Accident cu zece răniţi, între localităţile braşovene Codlea şi Hălchiu (Imagine. Octav Ganea/Publimedia)

Accidentul s-a petrecut în jurul orei 23.00 pe DJ 112A, la kilometrul 22+300 metri, după ce un buzoian de 24 ani, care conducea un microbuz din direcţia Hălchiu către Codlea, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, curbă la dreapta şi carosabil umed, a pierdut controlul volanului şi autovehiculul condus de el a părăsit carosabilul şi a intrat într-un copac.

În urma impactului, o persoană a fost grav rănită, iar alte nouă au suferit răni uşoare, însă nu au necesitat internarea.

"Accidentul s-a soldat cu rănirea gravă a unui pasager de 49 ani aflat în microbuz, care a rămas internat în spital şi rănirea uşoară a conducătorului auto şi a altor opt pasageri care au fost transportaţi la spital, unde nu au rămas internaţi. Cercetările sunt continuate de poliţişti pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs accidentul", a spus comisar şef Liviu Naghi, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici