ACCIDENT mortal din cauza ceţii: Trei persoane, între care un copil, au decedat în urma unui accident produs în Suceava

Trei persoane, între care un copil, au murit, sâmbătă seară, după ce camionul în care se aflau şi care circula pe DN 17 a intrat într-un zid de pe şantierul şoselei de centură a municipiului Suceva, cel mai probabil accidentul petrecându-se din cauza ceţii.

589 afișări
Imaginea articolului ACCIDENT mortal din cauza ceţii: Trei persoane, între care un copil, au decedat în urma unui accident produs în Suceava

ACCIDENT mortal din cauza ceţii: Trei persoane, între care un copil, au decedat în urma unui accident produs în Suceava (Imagine: Shutterstock)

Accidentul s-a petrecut sâmbătă seară, în jurul orei 18.45, pe DN 17, la intrarea în municipiul Suceava, unde se construieşte un zid de susţinere pentru un pod al viitoarei şosele de centură, traficul în acea zonă fiind deviat, iar în zonă existând semnalizări.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Suceava, Ionuţ Epureanu, un camion încărcat cu lemne în cabina căruia se aflau şoferul, un alt bărbat şi un copil de 7 ani a intrat frontal în zidul respectiv, cel mai probabil din cauza ceţii.

În urma impactului, toate cele trei persoane au murit, pentru scoaterea acestora intervenind mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), inclusiv echipaje de descarcerare, încercându-se îndepărtarea remorcii cu lemne, pentru ca echipajele de intervenţie să aibă acces la cabina camionului, unde victimele sunt prinse sub lemne.

În urma accidentului, traficul la intrarea în municipiul Suceava se desfăşoară cu dificultate, pe un singur fir, alternativ, coloanele de maşini întinzându-se pe o distanţă de câţiva kilometri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici