Afacerile imobiliare ale lui Becali, verificate de ANAF

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, agenţiei MEDIAFAX, că vineri a primit o echipă de control din partea ANAF privind tranzacţiile efectuate în ultima perioadă şi că are termen 30 de zile să prezinte actele prin care dovedeşte că nu are datorii la stat.

Afacerile imobiliare ale lui Becali, verificate de ANAF (Imagine: Mediafax Foto)

"A fost un control al ANAF (Agenţia Naţională de Administrare Fiscală). Eu nu am cum să am datoriile care s-au vehiculat în presă. În 2009, am vândut un singur teren, la McDonald's, în valoare de două milioane de euro. Am discutat cu cei care au făcut controlul şi a rămas că trebuie să aduc nişte acte ca să demonstreze ce le-am spus. Am termen 30 de zile să aduc aceste acte", a spus Becali.

Becali a precizat că nu el este dator statului român, ci societatea căreia i-a vândut terenul.

"TVA-ul pentru terenul pe care l-am vândut în 2009 ar fi de 400.000, bani însă pe care nu trebuie să-i plătesc eu, ci cel care a cumpărat. O să vorbesc cu cei de la McDonald's, trebuie să le fac o cerere prin care ei să plătească TVA-ul", a mai spus el.

Gigi Becali a mai afirmat că au fost aduse în discuţie, cu ocazia controlului ANAF, şi tranzacţii mai vechi efectuate de el, din 2005 sau 2006.

"Ei mai încearcă să mă prindă cu nu ştiu ce datorii, din 2005, 2006, de plată a TVA-ului. Dar nu au cum să facă asta, totul e în regulă. Eu sunt liniştit în privinţa asta", a afirmat Gigi Becali.

În declaraţia de avere depusă de Becali la înscrierea în cursa prezidenţială, figura un teren în valoare de două milioane de euro, vândut către McDonald's, fără a se preciza suprafaţa acestuia.

Anterior, surse ANAF declaraseră că o echipă a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) se află la locuinţa lui George Becali din Aleea Alexandru pentru a stabili dacă omul de afaceri are de plătit TVA ca urmare a tranzacţiilor imobiliare derulate în 2006-2008.

"O echipă se află astăzi (vineri - n.r.) la George Becali la palat pentru a stabili dacă are de plătit TVA din tranzacţiile imobiliare. A început deja verificarea. Nu există încă o sumă de plată, aceasta urmând să fie stabilită după ce omul de afaceri pune la dispoziţie documentele pentru a le confrunta cu datele noastre", au declarat sursele citate.

Sursele au afirmat că omul de afaceri urmează să pună la dispoziţa ANAF contractele de vânzare-cumpărare pentru operaţiunile imobiliare din perioada 2006-2008.

"Vom verifica contractele de vânzare-cumpărare, vom face calculele şi, probabil, în următoarele zile vom stabili dacă are sume de plată, iar dacă se va dovedi aşa, vom pune sechestru asupra averii sale, în cazul în care nu doreşte să plătească", au mai spus sursele.

ANAF a iniţiat în acest an o acţiune amplă de inspecţii fiscale la persoanele care au realizat tranzacţii imobiliare în perioada 2006-2008, pentru a verifica dacă trebuie plătită TVA.

În urma controalelor iniţiate în domeniul imobiliar, ANAF a instituit până în prezent măsuri asigurătorii la 95 de persoane, pentru suma de 188,36 milioane de lei (circa 45 milioane de euro), şi a înaintat Parchetului, până la 27 noiembrie, 33 de sesizări penale pentru un prejudiciu de 16,8 milioane de lei.

Persoanele fizice care efectuează tranzacţii imobiliare în scop personal sunt scutite de plata TVA, iar această facilitate a fost utilizată de numeroşi dezvoltatori care au înregistrat tranzacţiile în nume personal şi nu prin intermediul unor firme. Fiscul consideră însă că dovedirea unor acte de comerţ derulate de o persoană fizică implică automat că acesta este plătitor de TVA şi nu se mai poate aplica scutirea de taxă.



comentează şi tu Momentan sunt 7 comentarii
Taguri:
ANAF ,
GEORGE BECALI ,
CONTROALE
COMENTARII
  • cosas 11 nov 2010

    Romanii ar trebui sa vada ca in vremea lui BASHE nu-i de joaca cu hotia , se vede treaba ca Romania nu este sat fara caini.As fi curios la un sondaj pe hotie in perioada PSD-PNL unul in perioada 2009-2010 cand sa zicem ca este vina PDL-ului daca se fura. Si daca fura sa dea socoteala dupa ce nu mai sunt la putere.ARDE-I BASHE !!!!Eu intre timp m-am pus la adapost de urgia numita Romania...

  • MONI 10 feb 2010

    ANAFU SA CAUTE UNDE TREBUIE NU PA ASTA.

  • cioca boca 12 dec 2009

    ardeeeeeeeeeeeee-l Baseeeeeeeeee ....

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa