Alţi 86 de români au fost aduşi în ţară din Libia

Alţi 86 de români au fost aduşi în ţară din Libia, 60 dintre aceştia fiind transportaţi cu o aeronavă MApN, care a aterizat pe Aeroportul Otopeni în noaptea de luni spre marţi, iar 26 au ajuns cu un avion la Budapesta, de unde au fost preluaţi cu un autocar al Poliţiei de Frontieră.

67 afișări
Imaginea articolului Alţi 86 de români au fost aduşi în ţară din Libia

Alţi 86 de români au fost aduşi în ţară din Libia (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Cu aeronava MApN Hercules C-130 au fost aduşi în ţară atât cei 60 de cetăţeni români, cât şi 13 cetăţeni străini cu nevoi urgente de evacuare din Libia, din care cinci americani, şapte ciprioţi şi un britanic.

O aeronavă MApN C-27 J Spartan a efectuat, luni, o misiune pe ruta La Valetta-Tripoli-La Valleta, evacuând din Libia 25 de cetăţeni români şi străini. Aceştia, împreună cu alţi 48 de cetăţeni români care au ajuns în Malta cu alte mijloace de transport, au fost preluaţi de aeronava C-130 Hercules care i-a adus la Bucureşti. Aeronava militară a plecat de pe Aeroportul din La Valletta (Malta) şi a aterizat, luni noapte, pe Aeroportul "Henri Coandă" Otopeni.

Alţi 26 de români au fost aduşi cu o aeronavă militară la Budapesta, de unde au fost preluaţi cu un autocar al Poliţiei de Frontieră şi aduşi în Capitală în noaptea de luni spre marţi.

Aeronava militară C-27 J Spartan a rămas în aşteptare pe aeroportul din Malta, pregătită să decoleze pentru evacuarea altor cetăţeni români, în funcţie de necesarul de zboruri stabilit de Ministerul Apărării naţionale şi Ministerul Afacerilor Externe.

Potrivit MAE, un convoi de autocare în care sunt îmbarcaţi 94 de cetăţeni români angajaţi la punctele de lucru de la Sarir Wellfield şi Sarir Plant se află în drum spre frontiera terestră dintre Libia şi Egipt, fiind programat să ajungă în Egipt în cursul nopţii de luni spre marţi. Transportul a fost organizat de compania angajatoare, iar întreaga logistică pentru asistenţa consulară este gestionată de MAE.

Conform precizărilor companiei, aceştia vor fi repatriaţi pe cale aeriană.

Ministerul de Externe precizează că până în prezent 646 cetăţeni români au primit sprijin consular şi logistic pentru a putea părăsi Libia în condiţii de siguranţă deplină.

Operaţiunile de evacuare a cetăţenilor români din Libia sunt coordonate de ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, potrivit MAE. Pentru creşterea eficienţei demersurilor întreprinse sunt folosite, fără excepţie, toate soluţiile de evacuare, terestre, maritime sau aeriene, inclusiv cele facilitate prin mecanismul de cooperare consulară europeană.

MAE reaminteşte totodată că menţine operaţional singurul punct de informare, asistenţă şi preluare a cetăţenilor români şi europeni în cadrul aeroportului La Valetta din Malta.

MapN precizează la rândul său că ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, a dispus măsuri pentru ca toate misiunile aeronavelor româneşti să se desfăşoare cu operativitate, astfel încât toţi cetăţenii români aflaţi în dificultate în Libia, care solicită repatrierea, să ajungă în siguranţă în România.

Executivul a adoptat, săptămâna trecută, o hotărâre privind unele măsuri speciale, ca urmare a stării de criză şi urgenţă umanitară din Libia, alocând suma de 900.000 de lei, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, pentru plata cheltuielilor aferente activităţilor de transport şi asistenţă consulară la evacuarea persoanelor.

Ministerul de Externe recomandă în continuare tuturor cetăţenilor români care se mai află în Libia să părăsească această ţară.

MAE ţine legătura permanent cu cetăţenii români aflaţi încă în Libia, cu familiile acestora din România, precum şi cu firmele angajatoare. În cadrul Departamentului Consular funcţionează, în regim permanent, celula de criză, cetăţenii românii având posibilitatea contactării 24/24 linia telefonică +4021.319.21.37.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici