Bărbat căzut într-o râpă în Munţii Piatra Craiului. Salvamontiştii au intervenit pentru recuperarea lui

Un bărbat de 46 de ani, care făcea o drumeţie în Munţii Piatra Craiului, alături de un grup de prieteni, a căzut, sâmbătă, într-o râpă, aproximativ trei metri, şi se află în afara oricărui pericol, salvamontiştii intervenind pentru recuperarea lui.

130 afișări
Imaginea articolului Bărbat căzut într-o râpă în Munţii Piatra Craiului. Salvamontiştii au intervenit pentru recuperarea lui

Bărbat căzut într-o râpă în Munţii Piatra Craiului. Salvamontiştii au intervenit pentru recuperarea lui (Imagine: Jandarmeria Română/Arhiva Mediafax Foto)

Potrivit şefului Salvamont Zărneşti, Ioan Pivodă, bărbatul este un împătimit al muntelui şi face parte din Clubul Alpin Braşov.

Bărbatul făcea o drumeţie în zona Valea Vlăduşca - Castelul Crăiţa din Munţii Piatra Craiului, alături de un grup de priteni, iar la un moment dat a alunecat pe zăpadă şi a căzut într-o râpă, însă nu a fost accidentat grav, a precizat sursa citată.

"Bărbatul a căzut de la o înălţime de doi-trei metri şi acuză dureri de spate. Dar nu este în stare gravă şi din câte am înşeles o să refuze internarea", a spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, Ciprian Sfreja.

Un echipaj format din salvamontişti şi jandarmi montani a plecat pentru recuperarea bărbatului, care va fi coborât de pe munte şi preluat de o ambulanţă, apoi transportat la Spitalul Judeţean Braşov.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici