Bian: Am primit bani în septembrie şi octombrie, dar nu erau mită, ci ajutor pentru campania proprie

Fostul şef al ANOFM Silviu Bian a recunoscut, marţi, la Tribunalul Bucureşti, că a primit două tranşe de bani, în septembrie şi în octombrie, de la Cristache Ristea, dar a precizat că sumele nu reprezentau o mită sau un folos necuvenit, ci "ajutor pentru campania electorală proprie".

382 afișări
Imaginea articolului Bian: Am primit bani în septembrie şi octombrie, dar nu erau mită, ci ajutor pentru campania proprie

Bian: Am primit bani în septembrie şi octombrie, dar nu erau mită, ci ajutor pentru campania proprie (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)

Tribunalul Bucureşti a reluat, marţi, dezbaterile în dosarul în care fostul şef al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) Silviu Bian este judecat pentru luare de mită.

Silviu Bian a fost audiat de instanţă, el declarând că recunoaşte doar faptele din septembrie şi octombrie de care îl acuză procurorii anticorupţie, respectiv că a primit două tranşe de bani, la ultima fiind şi prins în flagrant delict, dar a subliniat că nu a avut niciun moment reprezentarea faptului că acei bani i-ar fi fost daţi cu titlu de mită sau ca folos necuvenit, el ştiind că erau "ajutor pentru campania proprie".

"Recunosc faptele din septembrie, octombrie 2011, ţin să menţionez că Ristea nu avea cum să îmi dea banii în pachet, pentru că de fiecare dată când veneam la Râşnov bagajele mi le căra şoferul sau Căliman. Am primit bani. Eu am înţeles de la Ristea că el se descurca. Am avut percepţia faptului că el coordonează de fapt societatea care derula proiectul. Am luat aceşti bani pentru a începe să îmi fac campania electorală. Oficial, în campanii, banii se primesc prin mandatarul financiar, dar ştim că se iau şi altfel. A existat o înţelegere între mine şi Ristea, în septembrie 2011, la o întâlnire de la Cluj în care, la un dineu, el mi-a promis că mă poate ajuta, fără a-mi detalia în ce consta ajutorul. Eu, între timp, am plecat în concediu, dar el a continuat să mă cheme la Râşnov. Îmi asum că am primit banii, am avut percepţia că sunt bani pentru campania mea electorală şi că reprezintă un ajutor de la un prieten, în calitate de persoană fizică, nu de director. De aceea eu cred şi acum că banii primiţi nu reprezintă mită, iar eu nu pot fi acuzat de luare dce mită", a declarat Silviu Bian în faţa instanţei.

Întrebat de judecător cum îşi explică sumele mari de bani oferite de directorul executiv al Centrului Naţional de Formare Profesională a Personalului Propriu Râşnov, Cristache Ristea, în contextul în care acesta este un funcţionar cu salariu modic, Bian a reafirmat că a avut percepţia că acesta are şi alte afaceri. În final, Bian a spus că nici nu s-a întrebat de unde avea Ristea banii.

El a precizat totuşi, la insistenţele instanţei, că nu ar fi pus niciodată, în niciun fel presiune pe Cristache Ristea, infirmând vehement o serie de afirmaţii surprinse în timpul interceptărilor telefonice în care îi pomenea lui Ristea că "cei care nu plătesc trebuie să plece".

Întrebat de ce îl sfătuia în mod insistent pe Ristea să acţioneze conspirat şi în cazul în care este întrebat să nu recunoască nimic, Bian a arătat, ironic, că a deprins "o uşoară psihoză" privind modul de operare al serviciilor secrete şi ale DNA. El a precizat că nu doar pe Ristea îl sfătuia să aibă grijă ce spune la telefon, ci pe toţi cunoscuţii săi.

"Nu ştiam efectiv că sunt ascultat sau urmărit. L-am atenţionat pe Ristea referitor la DNA şi SRI, dar era ceva formal, am zis doar aşa, să spunem că era o premoniţie a mea", a arătat Bian în instanţă.

Avocatul lui Silviu Bian a cerut instanţei să discute la termenul de marţi şi cererea de eliberare provizorie sub control judiciar a acestuia. Instanţa a admis cererea şi a rămas în pronunţare în cazul solicitării de eliberare din arest a lui Bian.

Fostul şef al ANOFM Silviu Bian a fost trimis în judecată în 9 noiembrie, pentru luare de mită în formă continuată. El este în arest din 16 octombrie, atunci fiind prins în flagrant în timp ce primea 82.000 de lei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici