Cartel Alfa cere cetăţenilor să meargă la vot, 29 iulie fiind un moment important pentru democraţie

Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel Alfa" solicită membrilor săi şi cetăţenilor să participe la referendum şi să îşi exprime opţiunea prin vot pentru "restabilirea statului social", precizând că 29 iulie este "un moment important pentru democraţia din România".

207 afișări
Imaginea articolului Cartel Alfa cere cetăţenilor să meargă la vot, 29 iulie fiind un moment important pentru democraţie

Bogdan Hossu, preşedintele Cartel Alfa (Imagine: Adriana Neagoe/Mediafax Foto)

Comitetul Confederal al "Cartel Alfa" arată, într-un comunicat de presă transmis, vineri, agenţiei MEDIAFAX, că este preocupat de actualul context politic din România şi consideră că singura soluţie pentru clarificarea situaţiei este consultarea populară prin referendum.

"Comitetul Confederal al Confederaţiei Naţionale Sindicale «Cartel Alfa» nu poate ignora faptul că realitatea de azi este determinată de evoluţia politică a României din ultimii ani şi nici faptul că preşedintele suspendat TrTraian Băsescu avut un rol esenţial în producerea, întreţinerea şi perpetuarea acestei realităţi prin acţiunile de desfiinţare a statului social, în dispreţ total faţă de prevederile Constituţiei şi fără nicio reacţie din partea reprezentanţilor Uniunii Europene", a precizat sursa citată.

Conducerea "Cartel Alfa" reaminteşte o parte din măsurile radicale la care au fost obligaţi cetăţenii României: reduceri salariale drastice, creşterea TVA, disponibilizările din mediul privat, modificarea Codului Muncii şi a Legii Dialogului Social prin asumare, impozitarea pensiilor, reducerea cheltuielilor pentru asigurările sociale şi sacrificarea micului contribuabil, o reformă a sănătăţii discriminatorie, precum şi refuzul categoric al oricărui dialog cu partenerii sociali.

"Dacă ar fi să facem o caracterizare a ultimilor ani, aşa cum au fost ei, prin prisma sindicatelor membre ale Confederaţiei Naţionale Sindicale "Cartel Alfa", dominantă a fost lipsa dialogului social, impunerea unor decizii arbitrare, în detrimentul lucrătorilor, utile mediilor de afaceri internaţionale şi intereselor de grup ale partidelor aflate la putere. Reamintim şi faptul că, în aceşti ultimi ani, au fost ignorate toate soluţiile şi propunerile venite din partea societăţii civile, în general, şi a structurilor sindicale şi patronale reprezentative, în special", se mai arată în comunicat.

CNS "Cartel Alfa" precizează că reprezintă interesele a mai mult de un milion de lucrători, membri în sindicatele celor 50 de federaţii profesionale afiliate şi este membră a Confederaţiei Europene a Sindicatelor şi a Confederaţiei Internaţionale a Sindicatelor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici