Dâmboviţa: 11 presupuşi traficanţi de droguri, arestaţi preventiv în urma percheziţiilor de duminică

Un număr de 11 persoane suspectate că fac parte dintr-o reţea de traficanţi de droguri au fost arestate preventiv în urma percheziţiilor care au avut loc duminică în Bucureşti şi în judeţul Dâmboviţa şi în urma cărora s-au găsit droguri, arme şi o instalaţie de creştere a platelor de canabis.

731 afișări
Imaginea articolului Dâmboviţa: 11 presupuşi traficanţi de droguri, arestaţi preventiv în urma percheziţiilor de duminică

Dâmboviţa: 11 presupuşi traficanţi de droguri, arestaţi preventiv în urma percheziţiilor de duminică (Imagine: Darius Mitrache/Mediafax Foto)

Potrivit datelor furnizate, marţi, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, 11 persoane acuzate că fac parte dintr-o grupare specializată în traficuzl de droguri au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, sub acuzaţiile de "constituire a unui grup infracţional organizat”, "trafic de droguri de risc”, "trafic de droguri de mare risc” şi "efectuarea de operaţiuni, fără drept, cu substanţe cu efect psihoactiv”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cei 11 fuseseră ridicaţi şi duşi la audieri în urma a 19 percheziţii domiciliare (dintre care 17 în judeţul Dâmboviţa şi două în Bucureşti), făcute duminică şi în urma cărora anchetatorii au descoperit droguri, sume de bani, dar şi arme şi obiecte care arată că membrii grupării se ocupau cu creşterea plantelor de canabis.

Astfel, conform sursei citate, în urma descinderilor au fost descoperite şi ridicate 1,8 kilograme de canabis, opt plante de canabis ajunse la maturitate, aproximativ 62 de grame de cocaină, 13 timbre de "droguri de petrecere”, 34.646 de lei, 800 de franci elveţieni, 580 de euro, două pistoale cu bile, două puşti cu aer comprimat şi un pistol de tip airsoft, patru cântare electronice de mare precizie, cinci grindere şi o instalaţie destinată creşterii plantelor de canabis.

Potrivit anchetatorilor, la sfârşitul anului 2013 şi începutul acestui an, 16 persoane ar fi constituit un grup infracţional organizat şi ar fi desfăşurat activităţi infracţionale din sfera traficului de droguri, în principal în municipiul Târgovişte.

Membrii grupării ar fi procurat şi distribuit droguri de risc, respectiv canabis şi adiacent droguri de mare risc, precum şi substanţe cu efect psihoactiv.

Ancheta continuă în acest dosar, pe lângă cei 11 arestaţi preventiv alte persoane fiind cercetate în stare de libertate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici