Elevii încheie astăzi semestrul întâi şi intră în vacanţă o săptămână

Elevii încheie vineri semestrul întâi şi intră în vacanţă o săptămână, urrmând să revină la cursuri în 7 februarie. Potrivit structurii anului şcolar 2010-2011, elevii au vacanţa intersemestrială în perioada 29 ianuarie - 6 februarie 2011.

35 afișări
Imaginea articolului Elevii încheie astăzi semestrul întâi şi intră în vacanţă o săptămână

Elevii încheie astăzi semestrul întâi şi intră în vacanţă o săptămână (Imagine: Marius Vasilica/Mediafax Foto)

Cursurile din semestrul al doilea vor începe în 7 februarie 2011 şi vor fi întrerupte în 15 aprilie pentru vacanţa de primăvară. Astfel, din 16 până în 25 aprilie 2011 elevii vor fi în vacanţa de primăvară, cursurile semestrului al doilea urmând să fie reluate în 26 aprilie. Semestrul al doilea se va încheia în 17 iunie.

Elevii vor fi în vacanţa de vară din 18 iunie până în 11 septembrie, cu o săptămână mai puţin decât în anul şcolar 2009-2010.

Tezele din semestrul I au fost susţinute până în 17 decembrie 2010, iar cele de pe semestrul al doilea vor fi programate până la data de 20 mai 2011.

În situaţii deosebite, bine fundamentate, în funcţie de condiţiile climaterice locale speciale şi de specificul şcolii, inspectoratele şcolare pot aproba, la cererea conducerii unităţilor de învăţământ, modificări ale structurii anului şcolar. Structura anului şcolar poate fi modificată cu condiţia asigurării unui număr de 177 de zile de cursuri, precum şi cu posibilitatea ca toţi elevii să participe, fără restricţii, la examenele de bacalaureat şi de absolvire.

Calendarul examenelor şi evaluărilor naţionale, al examenelor de absolvire, respectiv de certificare a competenţelor profesionale, precum şi calendarul admiterii în clasa a IX-a sunt aprobate prin ordine distincte ale ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici