EXCLUSIV: Strategia Guvernului pe 2011-2013 - orice creştere salarială va fi condiţionată de concedieri

Creşterile salariale vor fi condiţionate de reducerea numărului de salariaţi şi raportate la evoluţia indicatorilor economici şi sociali, iar miniştrilor şi altor demnitari le va fi interzis să mai acorde deduceri sau noi sporuri fără ca legea să prevadă o autorizaţie specială în acest sens.

EXCLUSIV: Strategia Guvernului pe 2011-2013 - orice creştere salarială va fi condiţionată de concedieri (Imagine: Mediafax Foto/Northfoto)

Restricţiile salariale sunt incluse în strategia fiscal-bugetară elaborată de Guvern pentru perioada 2011-2013 şi obţinută de MEDIAFAX.

Documentul, aprobat miercuri de Guvern, relevă că vor putea fi stabilite majorări salariale anuale, dar numai astfel încât ponderea cheltuielilor de personal din sectorul bugetar să se reducă progresiv.

"Orice majorare salarială va fi condiţionată de reducerea numărului de salariaţi şi va fi raportată la evoluţia indicatorilor economici şi sociali. Guvernul va realiza o strictă monitorizare a salariilor din sectorul public, iar niciun ministru şi niciun demnitar public nu va putea crea salarii, deduceri sau sporuri noi fără ca legea să prevadă o autorizaţie specială în acest sens", se arată în strategia prevăzută pentru următorii trei ani.

Începând cu 1 ianuarie 2011 şi până la 31 decembrie 2012, sistemul public de salarizare şi ierarhizare va fi reformat şi simplificat prin reducerea numărului de funcţii din sectorul bugetar, trecerea treptată la salarii nominale şi eliminarea cumulului de funcţii, iar codul muncii şi legea contractelor colective de muncă vor fi revizuite pentru o "flexibilitate mai mare" în ceea ce priveşte salariile.

Documentul mai prevede eliminarea "începând" cu anul 2011 a celui de-al 13-lea salariu şi a primei de vacanţă pentru angajaţii din sectorul public.



comentează şi tu Momentan sunt 8 comentarii
Taguri:
GUVERN ,
SALARII ,
concedieri
COMENTARII
  • fiom 16 sep 2010

    Si uita asa prostu se va certa cu prostu, iar desteptu tot bine o va duce...

  • rita veverita 15 sep 2010

    Basescu are dreptate, romanii e tampiti ca mai stau in Romania: nu educatie, nu sistem medical, nu infrastructura, numai ciuma portocalie si bebelusi prajiti. Artistii, scriitorii, medici si profesorii sa plece din tara, ca e produse ale scolii din gradina carpatina ce face tampiti. Romania e condusa de Ali Baba si cei 40.000 de hoti. Este vina mogulilor, a lui Iliescu, a minerilor care vrea sa aduca rusii si sa ia sarea si posta de la popor

  • Vasile 15 sep 2010

    Genocidul care in comite actualul guvern si FMI infometand copii ( Valea Jiului ).

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa