FOTO Efectele fenomenelor meteo extreme: acoperişuri smulse şi copaci doborâţi. Un copil a murit / Trafic feroviar afectat

  • Peste 100 de solicitări petru intervenţie de urgenţă au fost înregistrate, sâmbătă seara, în Dej, judeţul Cluj, ca urmare a fenomenelor meteo extreme din regiune.
  • Un arbore a căzut peste doi copii, în judeţul Mureş. UPDATE: Unul dintre aceştia - o fetiţă în vârstă de 5 ani - a murit.
  • În Cluj, un plop doborât de vijelie pe calea ferată afecta, sâmbătă seară, traficul feroviar între Iclod şi Bonţida.
  • Circulaţia feroviară între Deda - Deda Bistra - Răstoliţa - Lunca Bradului, din judeţul Braşov, este oprită temporar, sâmbătă seara, din cauza copacilor prăbuşiţi.
  • Vijeliile din ultimele ore au afectat traficul feroviar şi în judeţul Iaşi. Mai multe trenuri au staţionat în gări, din cauza copacilor prăbuşiţi pe calea ferată.
20166 afișări
Imaginea articolului FOTO Efectele fenomenelor meteo extreme: acoperişuri smulse şi copaci doborâţi. Un copil a murit / Trafic feroviar afectat

Efectele vijeliei în Dej, judeţul Cluj: pagube materiale

Potrivit ISU Cluj, 11 echipaje de pompieri, din cinci subunităţi ale ISU Cluj intervin la solicitărilor venite din partea cetăţenilor din Dej, precum şi din localităţile Bonţida Iclod, Mica, Căşeiu, Apahida, Cuzdrioara, Mintiu, Gherlii Gherla, Sic şi Petea.

Au fost acoperişuri sau elemente de construcţii doborâte de vântul puternic, precum şi arbori căzuţi la pământ.

De asemenea, reţeaua de distribuţie a energiei electrice a fost afectată, iar pentru refacerea căreia intervin în teren echipe ale furnizorului de utilităţi.

Nu au fost persoane rănite.

Un copac a căzut peste o femeie şi doi copii, în Mureş

Reprezentanţii ISU Mureş au găsit trei victime peste care s-a prăbuşit un copac, în Lunca Bradului: o femeie de 34 de ani şi două fetiţe.

Femeia a suferit o fractură la umăr şi a fost preluată de ambulanţă, iar o fetiţă de aproximativ 6 ani are traumatism cranio-cerebral şi de şold, fiind preluată conştientă de ambulanţa SMURD.

Din păcate, o altă fetiţă, în vârstă de aproximativ 5 ani, surprinsă sub copac, a suferit un traumatism cranio-cerebral deschis, iar rănile erau incompatibile cu viaţa, medicii declarând decesul.

Judeţul Mureş a fost sub Cod portocaliu până la ora 21.30, fiind vizate intensificări ale vântului care au depăşit la rafală 70 km/h, vijelie, frecvente descărcări electrice, grindină, averse care au cumulat local peste 20...25 l/mp.

Trafic feroviar afectat, în Cluj

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a transmis, sâmbătă seara, că circulaţia trenurilor între staţiile Iclod şi Bonţida, segment feroviar aflat pe raza Regionalei CF Cluj, se va realiza cu tracţiune Diesel, pe firul II, după ce un plop s-a prăbuşit în gabaritul căii, a rupt linia de înaltă tensiune şi stâlpul de susţinere al firului de contact, aferent firului I de circulaţie.

Echipele de intervenţie ale SRCF CLUJ vor acţiona cu personal propriu pentru tăierea, îndepărtarea copacului şi eliberarea liniilor de cale ferată, pe ambele fire, iar cu două drezine pantograf se vor desfăşura lucrările necesare pentru înlocuirea firului de înaltă tensiune şi a stâlpului de susţinere, de pe firul I.

Din cauza acestor avarii, înregistrate la sistemul de alimentare cu energie electrică, patru trenuri de călători ( IR 15836, R 4095, R 4010 şi IR 1831) care urmează să tranziteze zona, vor circula cu tracţiune Diesel, astfel încât să fie asigurată continuitatea în traficul feroviar.

Intervenţiile necesare la sistemul de alimentare cu energie electrică se vor desfăşura pe firul I, iar trenurile vor fi redirecţionate pe firul 2, cu tracţiune Diesel.

Circulaţia trenurilor, afectată şi în Braşov

CFR SA a transmis, sâmbătă seara, că circulaţia trenurilor pe segmentul feroviar Deda - Deda Bistra - Răstoliţa - Lunca Bradului este oprită temporar, după ce mai mulţi copaci au căzut pe calea ferată.

Astfel, trenul 367-2 care tranzita intervalul de staţii Deda - Deda Bistra va fi retras în staţia Deda, pentru a se asigura accesul drezinei pantograf, cu care se va acţiona pentru tăierea, îndepărtarea copacilor şi eliberarea gabaritului, anunţă CFR SA.

„Echipele de intervenţie ale SRCF Braşov vor acţiona cu 2 drezine pantograf, îndrumate din staţiile Deda, respectiv Răstoliţa, pentru eliberarea gabaritului, verificarea liniei de contact şi remedierea eventualelor deranjamente constatate la siatemul de alimentare cu energie electrică. De asemenea, lipsă tensiune în linia de contact este semnalată la această oră şi între staţiile Deda - Monor Gledin (spre Cluj), linie simplă, din cauza unui copac căzut pe calea ferată, în zona staţiei Râpa de Jos. Drezina pantogtaf a fost îndrumată din staţia Sărăţel, pentru intrarea pe intervalul de staţii şi eliberarea gabaritului. 2 trenuri de călători (IR 1944 şi R 4146) au fost oprite temporar în staţiile Râpa de Jos şi Sieu, pentru a asigura intervenţia drezinei pantograf”, spune Oana Brânzan, purtătorul de cuvânt al CFR SA.

Potrivit acesteia, pentru asigurarea continuităţii traficului feroviar în zonele afectate, au fost trimise şi locomotive Diesel, care vor dubla trenurile, în situaţia în care sistemul de alimentare cu energie electrică nu pate fi repus sub tensiune.

Aproape de ora 23.00, CFR SA a transmis că s-a redschis secţia CF Deda - Monor Gledin.

Trafic feroviar afectat, în Iaşi

Potrivit CFR SA, circulaţia trenurilor între staţiile Ilva Mare - Măgura Ilvei a fost oprită temporar, sâmbătă seara, din cauza copacilor prăbuşiţi pe calea ferată.

Conform declaraţiilor oferite de Oana Brânzan, purtătorul de cuvânt al CFR SA, la ora 22:21 s-a redschis secţia CF Ilva Mare - Măgura Ilvei. Trenul IR 1765 şi-a reluat circulaţia, urmând să ajungă la destinaţie cu o întârziere de 80 de minute.

Şi pe raza Regionalei CF Bucureşti, între staţiile Zăvestreni - Videle, pe firul I, sunt copaci căzuţi în gabarit. În această zonă, trenurile nu staţionează, acestea fiind retrasate să circule pe firul II.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici