Guvernul Cîţu discută majorarea salariului minim în 2021 de la 2.230 de lei la 2.300 lei brut, adică 70 de lei. O treime din angajaţii din România sunt plătiţi cu salariul minim

1068 afișări
Imaginea articolului Guvernul Cîţu discută majorarea salariului minim în 2021 de la 2.230 de lei la 2.300 lei brut, adică 70 de lei. O treime din angajaţii din România sunt plătiţi cu salariul minim

Guvernul a anunţat că va discuta în şedinţa din această săptămână majorarea salariului minim brut pentru 2021 de la 2.230 de lei la 2.300 lei brut, ceea ce înseamnă un salariu minim net de 1386 de lei faţă de 1346 lei, cât este acum. 

Guvernul precizează că această creştere a venit după ce a analizat propunerea sindicatelor, care au cerut creşterea salariului minim la 2.400 de lei, în timp ce companiile au pledat pentru păstrarea salariului minim în 2021 la nivelul din 2020. 

Guvernul precizează că primul ministru, ministrul muncii şi partenerii sociali au convenit ca în prima parte a anului viitor să se stabilească un acord privind mecanismul de creştere al salariului minim brut pe economie pentru următorii 4 ani, astfel încât să fie asigurată stabilitatea şi predictibilitatea evoluţiei acestui indicator salarial. 

Când era în opoziţie, PNL contesta creşterea salariului minim făcută de PSD, dar când a ajuns la putere a crescut salariul minim şi în 2020, şi acum în 2021. 

Din 2012 încoace, de la revenirea din criză, salariul minim a crescut de la 650 de lei net la 1.350 lei net, iar temerea analiştilor şi companiilor este că această creştere va distruge locuri de muncă, nu s-a dovedit a fi reală, ci dimpotrivă, numărul locurilor de muncă a crescut cu 500.000-700.000. 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici