IGPR: 10 cazuri de electrocutare la reţeaua electrică a CFR. Şase persoane au murit

Poliţia Română atrage atenţia cu privire la reţeaua electrică a CFR, precizând că de la începutul anului au fost zece cazuri de electrocutare, în şase fiind implicaţi minori. Şase persoane au murit, trei fiind minori.

287 afișări
Imaginea articolului IGPR: 10 cazuri de electrocutare la reţeaua electrică a CFR. Şase persoane au murit

IGPR: 10 cazuri de electrocutare la reţeaua electrică a CFR. Şase persoane au murit

"Teribilismul, încercarea de a face poze cu trenul sau neglijenţa pot duce la electrocutare de firul de contact al reţelei electrice aflată sub tensiune. Poliţiştii vă recomandă să nu vă urcaţi pe vagoanele de tren, să nu aruncaţi cabluri peste reţeaua de înaltă tensiune şi să traversaţi calea ferată doar prin locuri permise", transmite Poliţia Română.

Poliţiştii spun că de la începutul anului au fost zece cazuri de electrocutare la reţeaua electrică a CFR.

"Trei dintre aceste evenimente s-au produs din cauza intenţiei victimei de a-şi face fotografii pe vagoanele de marfă din triajele de cale ferată, iar alte trei din teribilism. În toate cele şase cazuri au fost implicaţi minori, iar 3 dintre ei au decedat. În celelalte patru cazuri de electrocutare au fost implicate persoane adulte, care fie au încercat să sustragă diverse bunuri, fie s-au urcat pe vagoane, iar trei dintre ei au decedat", spun poliţiştii.

Poliţiştii de la transporturi recomandă să:

- Nu vă urcaţi pe vagoanele de marfă sau de călători, stâlpi, console sau alte construcţii din zona căii ferate!
- Evitaţi transportarea unor obiecte lungi ce pot intra în raza de acţiune a liniei de contact!
- Nu aruncaţi cabluri peste reţeaua de înaltă tensiune!
- Traversaţi calea ferată doar prin locuri permise! Asiguraţi-vă înainte şi nu ascultaţi muzică la căşti când traversaţi.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici