Ilfov: O persoană a murit şi alte trei, între care un copil, au fost rănite grav în urma unui accident - FOTO

O persoană a murit şi alte trei, între care un copil, au fost rănite grav, după ce maşinile în care se aflau s-au ciocnit pe DN5, în localitatea ilfoveană 1 Decembrie, victimele fiind duse la spitale din Capitală cu un elicopter SMURD şi cu ambulanţe.

225 afișări
Imaginea articolului Ilfov: O persoană a murit şi alte trei, între care un copil, au fost rănite grav în urma unui accident - FOTO

Ilfov: O persoană a murit şi alte trei, între care un copil, au fost rănite grav în urma unui accident - FOTO (Imagine: ISU Bucureşti)

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov, Danile Vasile, a declarat pentru MEDIAFAX că în urma accidentului produs în zona localităţii 1 Decembrie, judeţul Ilfov, a decedat o femeie.

Alte patru persoane, între care un copil, au fost rănite, acestea fiind transportate la spitale din Capitală. Una dintre victime, un bărbat care a suferit fracturi multiple, a fost preluat cu un elicopter şi dus la Spitalul de Urgenţă Floreasca. Celelalte trei victime au fost transportate cu ambulanţe la spitale din Bucureşti.

Copilul rănit în accident a fost dus la Spitalul de Urgenţă Bagdasar-Arseni, acesta având un traumatism cranio-cerebral sever, a declarat pentru MEDIAFAX managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, Alis Grasu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici