Medic: Copilul cu autism nu priveşte mama în ochi, o "şterge" cu privirea

Luminiţa Mihai, şeful Centrului de îngrijire pentru copii cu tulburări de spectru autist din Spitalul de Psihiatrie Titan "Constantin Gorgos", a declarat, pentru MEDIAFAX, cu ocazia Zilei Internaţionale de Conştientizare a Autismului, că primele semne de autism pot fi observate foarte devreme la un copil, înaintea împlinirii vârstei de un an.

"Când ar trebui să se îngrijoreze mama? Foarte devreme, când încă nu a împlinit un an copilul. Faptul că nu priveşte în ochi mama care vine spre el să-l prindă în braţe, o 'şterge' cu privirea, cum zicem noi, nu răspunde cu acea faţă luminoasă când o vede, în momentul când mama îl strigă (la vârsta de şapte - nouă luni) copilul nu reacţionează la nume. De obicei, când se aude strigat, copilul întoarce capul stânga - dreapta. Apoi, se vede mai bine la un an - un an şi un pic, când copiii rămân în jocul lor şi nu reacţionează. Stau singurei într-un colţ de cameră, iar pe părinţi nu-i deranjează că sunt singuri. Au jocuri stereotipe, numai într-un anumit fel se joacă", a explicat medicul.

În centrul condus de Luminiţa Mihai ajung anual, în medie, 200 de copii, care rămân în evidenţa uniţăţii chiar şi până la vârsta de 16 - 17 ani.

Întrebată când ajung totuşi părinţii să îşi dea seama că ai lor copii ar putea avea o problemă medicală, medicul a spus că în general când văd că întârzie să vorbească.

"Mai mult decârt izolarea, părinţii reclamă faptul că micuţii nu vorbesc. Nu este cea mai frecventă problemă, dar le atrage atenţia cel mai mult. (...) Pentru că popular se spune că băieţii învaţă mai târziu să vorbească, atunci părinţii stau până la trei ani şi apoi vin către noi. Or, ar trebui să facem o campanie să îi învăţăm pe părinţi să vină mai reprede. Deci, când să vină la medic? Cât mai devreme, chiar şi înainte ca micuţul să împlinescă un an", a adăugat medicul.

Ea a mai spus că pot fi şi forme mai uşoare de autism, iar copiii s-ar putea integra în şcoală.

"Din păcate aceşti copiii sunt marginalizaţi de profesori şi de restul societăţii, sunt etichetaţi ca handicapaţi şi nu sunt lăsaţi să se joace cu ceilalţi copii. Cândva, prin '90, erau clase speciale în şcoala normală pentru ca elevii din şcoala normală să înveţe să aibă o toleranţă faţă de aceştia. Din păcate nu s-a reuşit acest lucru şi avem acelaşi zid între clasele speciale şi şcoala normală", a mai spus şefa centrului.

În unitate, mai mulţi părinţi îşi aşteptau copiii să termine tratamentul de zi.

"M-am speriat pentru că nu vorbea. Am un băiat mare de 19 ani şi nu am trecut prin aşa ceva. Cel mic întârzie cu vorbitul. Îşi dă drumul mai greu, are 3 ani şi trei luni. Nu merge la grădiniţă, acum face tratament. Este internat la Gorgos în spitalizare de zi, încerc să-l duc la grădiniţă la anul", povesteşte o mamă.

O alta spune că la un an a observat că băiatul are o problemă.

"De la un an am observat că Dragoş, acum 3 ani şi două luni, este confuz, se uita mai mult pe sus, nu mă lua în seamă pe mine, nici pe tatăl lui, nu zâmbea, era foarte serios, foarte supărat şi nu imita nimic din ceea ce încercam noi să-i spunem. Niciun sunet, nimic. Era absent. Asta ne-a dat de gândit. Am acceptat greu. Ne-a luat o perioadă, cam nouă luni, să înţelegem problema copilului. De fapt, am aşteptat. Am zis că poate este mai încet, că băieţii sunt mai înceţi decât fetele. La un an şi nouă luni am început terapia. Aici venim al doilea an, şi acum copilul este total diferit. Suntem mulţumiţi, este pe drumul cel bun. Încă nu merge la grădiniţă, vrem să meargă de la anul la o grădiniţă normală, şi nu specială. Copiii nu trebuie izolaţi. Acum socializează aici în centru. Pe noi ne mângâie, ne ia în braţe, ne sărută, ne ascultă. Faptul că a fost ajutat de la 1,9 ani se vede", a povestit mămica.

O bunică povesteşte necazurile pe care i le-a făcut copilului o educatoare.

"Şi noi am ajuns aici pentru că nu vorbea. Am încercat la grădiniţă, mai întâi particulară, dar nu am avut niciun rezultat. La stat, în prima zi, educatoarea mi-a zis că se izolează, că nu se joacă cu ceilalţi copii, pentru ca a doua zi să spună că deja a explorat totul, că se urcă pe dulap, pe masă, pe scaun. Deci m-am dus într-o zi , iar copilul luase telefonul pe care educatoarea îl lăsase pe geam, ea l-a luat de mână şi l-a târât pe parchet. L-am luat de acolo de-a doua zi", spune femeia.

În schimb, la centru, "se văd rezultatele".

"El este foarte curios, nu este statornic. Nu stă la măsuţă, am făcut toate aranjamentele, nu stă. Are 4 ani şi două luni. De şapte - opt luni repetă cuvintele. Nici nu pot să-i cer prea mult dacă a vorbit foarte târziu. Încercăm şi noi, sperăm să fie bine. L-am înscris la grădiniţă de patru ore. Am ajuns să-l duc o singură oră pe zi. Dar nu vrem să-l izolăm. La engleză nu-l primeşte, deşi numără până la zece în engleză, la muzică nu-l primeşte, deşi lui îi place să asculte muzică şi să danseze. Nu-l primeşte la dans că deranjează ora. Părerea mea că sistemul de educaţie din România lasă de dorit. În loc să-l încurajeze, educatoarea a venit cu un desen al unui copil de vârsta nepotului meu şi mi-a zis, uite cum desenează un copil de patru ani", a mai povestit bunica.

Toţi părinţii speră ca ai lor copii să fie acceptaţi de societate şi trataţi ca "oameni normali", a adăugat bunica.

Spitalul de Psihiatrie Titan "Constantin Gorgos" este prima unitate sanitară din ţară care va deschide în vară o cameră de stimulare multisenzorială pentru terapia Snoezelen, aplicată copiilor cu autism.

Terapia are loc într-o cameră special echipată, în care sunt folosite lumina, sunetul, mirosurile, texturile, imaginile şi muzica pentru a induce stimulări senzoriale copiilor cu autism. Copiii declanşează ei înşişi imaginile sau sunetele respective, ceea ce le captează interesul, le activează memoria, le stimulează coordonarea ocul-motorie, îi ajută să facă legătura cauză - efect şi le creează impresia că au control asupra mediului alături de o senzaţie de relaxare.