NINSORI ŞI VISCOL în aproape toată ţara. Cod galben în 10 judeţe, până marţi dimineaţă. Circulaţia pe autostrada A2 a fost redeschisă, 20 de drumuri naţionale sunt în continuare închise

Zece judeţe din estul şi sud-estul ţării sunt sub cod galben de ninsori şi vânt până marţi, la ora 6.00, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM). Circulaţia a fost redeschisă pe autostrada A2, tronsonul Lehliu - Feteşti, dar sunt în continuare închise 20 de drumuri naţionale, informează Centrul Infotrafic.

20027 afișări
Imaginea articolului NINSORI ŞI VISCOL în aproape toată ţara. Cod galben în 10 judeţe, până marţi dimineaţă. Circulaţia pe autostrada A2 a fost redeschisă, 20 de drumuri naţionale sunt în continuare închise

NINSORI ŞI VISCOL în aproape toată ţara (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)

UPDATE 06:41 Circulaţia pe autostrada A2 a fost redeschisă, 20 de drumuri naţionale sunt în continuare închise

Circulaţia a fost redeschisă pe autostrada A2, tronsonul Lehliu - Feteşti, dar sunt în continuare închise 20 de drumuri naţionale, din cauza vremii, potrivit Centrului Infotrafic.

Drumurile naţionale pe care circulaţia este oprită sunt: DN2B Buzău - Galaţi; DN22 Râmnicu Sărat (judeţul Buzău) – Babadag ( judeţul Tulcea); DN 23 Focşani – Măicăneşti (judeţul Vrancea); DN21 Brăila – Slobozia (judeţul Ialomiţa); DN2N Bogza – Dumbrăveni (judeţul Vrancea); DN23B Măicăneşti – Ciorăşti (judeţul Vrancea); DN23A Gologanu - Mărtineşti (judeţul Vrancea); DN24 Tişiţa (judeţul Vrancea); DN24D Tuluceşti – Vârlezi (judeţul Galaţi); DN21A Bărăganu (judeţul Brăila) - Ţăndărei (judeţul Ialomiţa); DN11A Podu Turcului (judeţul Bacău) – Bârlad (judeţul Vaslui); DN22D Horia (judeţul Constanţa); DN22E I.C.Brătianu (judeţul Tulcea); DN22F Izvoarele – Nalbant (judeţul Tulcea); DN22A Cataloi (judeţul Tulcea) – Saraiu (judeţul Constanţa); DN24A Huşi - Murgeni (judeţul Vaslui); DN24B Huşi - Albiţa (judeţul Vaslui); DN25 Tecuci - Şendreni (judeţul Galaţi); DN2F Bacău - Ivăneşti (judeţul Vaslui); DN67C Novaci – Rânca (judeţul Gorj).

De asemenea, traficul este în continuare oprit pe DN5 Bucureşti - Giurgiu, în zona localităţii giurgiuvene Călugăreni, în urma accidentului în care au fost implicate un tir şi o cisternă încărcată cu propan. Ruta ocolitoare pentru sensul Giurgiu - Bucureşti este DN5B - DN6, iar pentru Bucureşti - Giurgiu, DN5 - DJ412A - DN6.

Porturile din judeţul Constanţa sunt închise traficului maritim, respectiv fluvial.

UPDATE 00:40 Circulaţia este în continuare închisă pe A2 între Lehliu şi Feteşti şi pe 21 de drumuri naţionale

Drumurile naţionale pe care circulaţia a fost oprită din cauza viscolului sunt: DN2B Buzău - Galaţi, DN22 Râmnicu Sărat (jud. Buzău) - Babadag (jud. Tulcea), DN23 Focşani - Măicăneşti (jud. Vrancea), DN21 Brăila - Slobozia (jud. Ialomiţa), DN2N Bogza - Dumbrăveni (jud. Vrancea), DN23B Măicăneşti - Ciorăşti (jud. Vrancea), DN23A Gologanu - Mărtineşti (jud. Vrancea), DN24 Tişiţa (jud. Vrancea), DN24D Tuluceşti - Vârlezi (jud. Galaţi), DN21A Bărăganu (jud. Brăila) - Ţăndărei (jud. Ialomiţa), DN11A Podu Turcului (jud. Bacău) - Bârlad (jud. Vaslui), DN22D Horia (jud. Constanţa), DN22E I.C.Brătianu (jud. Tulcea), DN22F Izvoarele - Nalbant (jud. Tulcea), DN22A Cataloi (jud. Tulcea) - Saraiu (jud. Constanţa), DN24A Huşi - Murgeni (jud. Vaslui), DN24B Huşi - Albiţa (jud. Vaslui), DN25 Tecuci - Şendreni (jud. Galaţi), DN2F Bacău - Ivăneşti (jud. Vaslui) şi DN67C Novaci - Rânca (jud. Gorj).

De asemenea, traficul este oprit pe ambele sensuri pe DN5 Bucureşti - Giurgiu, în zona localităţii giurgiuvene Călugăreni, în urma unui accident în care au fost implicate un tir şi o cisternă încărcată cu propan, neexistând victime. Potrivit reprezentanţilor Infotrafic, eliberarea drumului va dura probabil mai multe ore.

Ruta ocolitoare pentru sensul Giurgiu - Bucureşti este DN5B - DN6, iar pentru Bucureşti - Giurgiu: DN5 - DJ412A - DN6.

Totodată, din pricina vântului puternic, toate porturile din judeţul Constanţa (Midia, Mangalia, Constanţa Sud, Constanţa Nord şi Canal Dunăre-Marea Neagră) sunt închise traficului maritim, respectiv fluvial.

În prezent este cod galben de ninsori şi vânt în judeţele Iaşi, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Tulcea, Constanţa, Ialomiţa şi Călăraşi, până marţi la ora 6.00.

 

UPDATE 20:42 - Circulaţia este în continuare închisă pe A2, 20 de drumuri naţionale şi toate DN din Brăila

Circulaţia este în continuare închisă pe autostrada A2, tronsonul Lehliu - Feteşti, pe 20 de drumuri naţionale precum şi pe toate drumurile naţionale din Brăila, potrivit celei mai recente informări a Centrului Infotrafic.

Pe lângă drumurile naţionale din Brăila, mai sunt închise: DN2B Buzău - Brăila - Galaţi, DN22 Râmnicu Sărat - Brăila, DN2C Costeşti (Buzău) - Slobozia (Ialomiţa), DN23 Brăila - Măicăneşti, DN21 Brăila - Slobozia, DN2N Bogza - Dumbrăveni - Vintileasca (Vrancea), DN23B Măicăneşti - Ciorăşti (Vrancea), DN23A Focşani - Mărtineşti (Vrancea), DN24D Tuluceşti - Vârlezi (Galaţi), DN21A Bărăganu (jud. Brăila) - Ţăndărei (Ialomiţa), DN11A Podu Turcului - Bârlad, DN22D Măcin - Horia - Atmagea - intersecţia cu DN22A (Tulcea), DN22 Smârdan - Măcin - Garvăn - Isaccea - Tulcea - Babadag, DN22E I.C.Brătianu - Garvăn (Tulcea), DN22F Izvoarele - Nalbant (Tulcea), DN22A Cataloi - Topolog (Tulcea) - Saraiu (Constanţa), DN24A Huşi - Murgeni (judeţul Vaslui), DN24B Huşi - Albiţa (judeţul Vaslui), DN25 Tecuci - Şendreni, DN2F Bacău - Ivăneşti (judeţul Vaslui).

Totodată, din pricina vântului puternic, toate porturile din judeţul Constanţa (Midia, Mangalia, Constanţa Sud, Constanţa Nord şi Canal Dunăre-Marea Neagră) sunt închise traficului maritim, respectiv fluvial.

UPDATE 20:18 - Patru drumuri naţionale din Vrancea închise preventiv în timpul codului roşu au fost redeschise

Patru drumuri naţionale din judeţul Vrancea au fost redeschise luni seară, după ce au fost închise preventiv în momentul instituirii codului roşu de vânt puternic şi ninsori abundente.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea, Cristina Duţă, la ora transmiterii acestei ştiri sunt deschise DN 2 N Dumbrăveni-Dumitreşti-Jitia şi DN 2 R Jitia-Vintileasca. De asemenea, a fost deschis DN 23 A Focşani-Milcovul-Gologanu, iar după ora 19.00 a fost deschis şi DN 23 Focşani-Măicăneşti-limită judeţ.

"Ca urmare a deciziei autorităţilor din judeţul Galaţi de a ţine închis DN 24 limită judeţ Vrancea-până la Tecuci, mai multe autoturisme staţionează în zona Tişiţa. În acest caz, autorităţile din Vrancea sunt în legătură directă cu factorii responsabili din judeţul Galaţi şi se încearcă deblocarea în regim de urgenţă a acestui tronson de drum, mai ales că de la ora 18.00 DN 24 Tişiţa-limită judeţ Galaţi este deschis circulaţiei. În prezent, utilajele de deszăpezire se află pe teren şi acţionează pentru îndepărtarea stratului gros de zăpadă depus pe carosabil în vederea reluării circulaţiei rutiere atât pe drumurile naţionale, cât şi pe cele judeţene şi comunale", a declarat, luni seară, Cristina Duţă.

Conform sursei citate, în judeţul Vrancea, în prezent mai sunt zece drumuri judeţene închise

La ora transmiterii acestei ştiri, o ambulanţă încearcă să ajungă la un bolnav de 67 de ani, cu tahicardie, din localitatea Suraia.

De asemenea, luni după-amiază, prin intermediul numărului de apel unic 112, a fost solicitată intervenţia unui echipaj medical în localitatea Suraia, unde o femeie în vârstă de 58 ani necesita asistenţă medicală, cel mai probabil ca urmare a unor afecţiuni cardiace. Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, ambulanţa SAJ care plecase către Suraia nu şi-a putut continua deplasarea, fiind solicitată intervenţia unei autospeciale pe şenile din cadrul ISU Vrancea.

Cadrele medicale ale SAJ Vrancea au menţinut în permanenţă legătura cu medicul de familie din localitate, care i-a administrat tratamentul specific şi a monitorizat permanent evoluţia stării de sănătate. La ora 18.05, aceasta a fost preluată de echipajul de pe vehiculul şenilat pentru a fi transportată la spital.

De asemenea, pe parcursul zilei de luni au fost mai multe situaţii când ambulanţele SAJ au ajuns la solicitările primite prin intermediul numărului unic 112 doar cu ajutorul utilajelor de deszăpezire puse la dispoziţie de autorităţile publice locale şi de societăţile care asigură deszăpezirea pe drumurile publice. Astfel, până la ora 17.00, s-au înregistrat opt astfel de situaţii în localităţile Chiojdeni, Măicăneşti, Coteşti, Slobozia Ciorăşti, Vânători, Poiana Cristei, Bilieşti si Panciu.

UPDATE 20:03 - Echipe de salvare încearcă să ajungă la două microbuze înzăpezite la ieşirea din municipiul Brăila

Echipe de salvare ale jandarmilor, pompierilor, dar şi militari încearcă, luni seară, să ajungă la două microbuze înzăpezite la ieşirea din municipiul Brăila.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Brăila, colonelul Ştefan Stoian, unul dintre microbuze ar fi rămas blocat în zăpadă la ieşirea din Brăila, însă la ora actuală pasagerii ar fi reuşit să scoată autovehiculul din nămeţi.

La ora transmiterii acestei ştiri, echipele de intervenţie încearcă să ajungă la pasageri, care ar fi turişti şi vorbesc o limbă de origine slavă, printre jandarmii care au pornit spre ei fiind şi un translator.

Jandarmii urmează să-i preia pe turişti pentru a-i duce la adăpost, unde să primească ceai cald şi hrană.

De asemenea, echipele de salvare încearcă să ajungă la un microbuz care ar fi rămas în nămeţi la ieşirea din Brăila, a precizat colonelul Ştefan Stoian.

Potrivit lui Stoian, un apel la 112 a anunţat că microbuzul cu aproximativ nouă - zece persoane este înzăpezit, însă de atunci persoana care a furnizat datele şi un număr de telefon nu mai răspunde, astfel că nu există informaţii despre locul exact în care se află autovehiculul cu oameni, şi nici alte date despre pasageri.

UPDATE 19:29 - Brăila: 67 de localităţi, nealimentate cu energie electrică din cauza viscolului

Un număr de 67 de localităţi din judeţul Brăila sunt nealimentate cu energie electrică, luni seară, în timp ce 57 de localităţi nu au apă potabilă, ca urmare a avariilor provocate de viscol reţelelor de electricitate.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Brăila, colonelul Ştefan Stoian, luni seară, 67 de localităţi sunt încă fără curent electric, faţă de 87 câte erau la ora 16.00. De asemenea, 57 de localităţi nu au apă potabilă, ca urmare a avariilor provocate de viscol reţelelor de electricitate, fapt ce a dus la nefuncţionarea pompelor de alimentare.

Toate drumurile judeţene şi naţionale rămân închise în judeţul Brăila, cu excepţia DN 22 B Brăila - Galaţi, unde se circulă alternativ pe un singur sens de mers, în coloană, cu utilaje de deszăpezire în faţă şi cu maşini ale Poliţiei.

Între timp, echipele de salvare încearcă să ajungă la gravida din satul Tătaru, care este pe punctul de a naşte, femeia fiind în travaliu de circa zece ore. Iniţial, femeia s-a aflat la dispensarul din localitate, monitorizată şi supravegheată de un cadru medical, ulterior luându-se decizia de a fi dusă la domiciliul asistentului medical din sat, întrucât condiţiile sunt mai bune.

Potrivit colonelului Stoian, femeia care are 36 de ani şi este la a treia naştere este în siguranţă în acest moment, mai multe echipe de salvare încercând totuşi să ajungă la ea pentru a o transporta la maternitate.

UPDATE 18:45 CFR Călători: 15 trenuri nu vor circula marţi; există posibilitatea ca acest număr să crească

CFR Călători informează că 15 trenuri nu vor circula, marţi, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile şi există riscul ca numărul curselor anulate să crească, în funcţie de starea vremii.

Potrivit sursei citate, cele 15 trenuri care nu vor circula marţi sunt: R 7565 Mărăşeşti (plecare 03.11) - Galaţi, IR 1857 Mărăşeşti (plecare 04.06) - Suceava Nord, IR 1772 Galaţi (plecare 04.50) - Bucureşti Nord, IR 1864 Galaţi (plecare 06.00) - Iaşi, IR 1863 Iaşi (plecare 07.55) - Galaţi, IR 1732  Galaţi (plecare 06.08)- Braşov, IR 1870 Galaţi (plecare 07.20) - Constanţa, IR 1871 Constanţa (plecare 16.00) - Galaţi, IR 1771 Bucureşti Nord (plecare 06.32) - Galaţi, IR 1572 Galaţi (plecare 13.45) - Bucureşti Nord, IR 1571 Bucureşti Nord (plecare 08.40) - Galaţi, IR 1776 Galaţi (plecare 17.30) - Bucureşti Nord, IR 1774 Galaţi (plecare 09.20) - Bucureşti Nord, R 8202 Constanţa (plecare 09.24) - Buzău, anulat pe Feteşti - Buzău şi R 8201 Buzău (plecare 07.10) - Constanţa, anulat pe Buzău - Feteşti.

UPDATE 18:10 Cod galben de ninsori şi vânt în 10 judeţe din est şi sud-est, până marţi dimineaţă

Zece judeţe din estul şi sud-estul ţării sunt sub cod galben de ninsori şi vânt până marţi, la ora 6.00, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Atenţionarea este valabilă pentru judeţele Iaşi, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Tulcea, Constanţa, Ialomiţa şi Călăraşi.

UPDATE 17:33 CFR suspendă circulaţia trenurilor pe relaţia Buzău - Făurei - Galaţi

Circulaţia trenurilor pe relaţia Buzău - Făurei - Galaţi este suspendată, de luni, pentru a evita blocarea trenurilor în parcurs, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, informează CFR Călători.

Din aceleaşi motive, au mai fost anulate şi următoarele trenuri:  R 7574 Galaţi (plecare 15.40) - Mărăşeşti, IR 1731Braşov (plecare 16.33) - Galaţi, R 7576 Galaţi (plecare 17.35) - Mărăşeşti, R 7366 Galaţi (plecare 19.35) - Buzău, R 7363 Buzău (plecare 18.00) - Galaţi, R 7578 Galaţi (plecare 19.45) - Tecuci, IR 1861 Constanţa (plecare 21.30) - Iaşi, IR 1862 Iaşi (plecare 22.10) - Constanţa şi IR 1856 Suceava Nord (plecare 22.10) - Mărăşeşti.

Marţi, 30 decembrie, vor fi anulate trenurile: R 7565 Mărăşeşti (plecare 03.11)- Galaţi, IR 1857 Mărăşeşti (plecare 04.06) - Suceava Nord, IR 1772 Galaţi (plecare 04.50) - Bucureşti Nord şi IR 1864 Galaţi (plecare 06.00) - Iaşi.

Anterior, CFR Călători a anunţat suspendarea circulaţiei pentru 41 de trenuri: R 7001 Bucureşti Nord (plecare 15.45) - Galaţi; R 8015 Bucureşti Obor (plecare 19.55) - Feteşti; R 8016 Feteşti (plecare 14.35) - Bucureşti Obor; IR 1586 Constanţa (plecare 17.00) - Bucureşti Nord; IR 1589 Bucureşti Nord (plecare 17.00) - Constanţa; R 7571 Mărăşeşti (plecare 11.15) - Galaţi; R 7588 Tecuci (plecare 15.13) - Mărăşeşti; R 7573 Mărăşeşti (plecare 16.08) - Galaţi; R 7572 Galaţi (plecare 14.25) - Mărăşeşti; R 7575 Mărăşeşti (plecare 19.38) - Tecuci; R 7364 Galaţi (plecare 15.20) - Buzău; R 7374 Galaţi (plecare 16.50) - Făurei, R 7001 Bucureşti Nord (plecare 15.45) - Galaţi; R 8015 Bucureşti Obor (plecare 19.55) - Feteşti; R 8016 Feteşti (plecare 14.35) - Bucureşti Obor; IR 1586 Constanţa (plecare 17.00) - Bucureşti Nord; IR 1589 Bucureşti Nord (plecare 17.00) - Constanţa; R 7571 Mărăşeşti (plecare 11.15) - Galaţi; R 7588 Tecuci (plecare 15.13) - Mărăşeşti; R 7573 Mărăşeşti (plecare 16.08) - Galaţi; R 7572 Galaţi (plecare 14.25) - Mărăşeşti; R 7575 Mărăşeşti (plecare 19.38) - Tecuci; R 7364 Galaţi (plecare 15.20) - Buzău; R 7374 Galaţi (plecare 16.50) - Făurei, R 7372 Galaţi - Făurei; R 7105 Ploieşti Sud - Urziceni; R 7108 Urziceni - Ploieşti Sud; R 7107 Ploieşti Sud - Urziceni; R 7110 Urziceni - Ploieşti Sud; R 7111 Ploieşti Sud - Urziceni; R 7114 Urziceni - Ploieşti Sud; IR 1870 Galaţi - Constanţa; IR 1871 Constanţa - Galaţi; IR 1582 Constanţa - Bucureşti Nord; IR 1587 Bucureşti Nord - Constanţa; R 8202 Constanţa - Buzău; R 8201 Buzău - Constanţa, pe segmentul Făurei - Constanţa; IR 1571 Bucureşti Nord - Galaţi, pe segmentul Buzău - Galaţi; IR 1774 Galaţi - Bucureşti Nord; IR 1572 Galaţi - Bucureşti Nord, pe segmentul Galaţi - Buzău; R 7377 Făurei - Galaţi; R 5105 Mărăşeşti - Galaţi, pe segmentul Buzău - Galaţi; R 7362 Galaţi - Buzău; R 7361 Buzău - Galaţi; IR 1584 Constanţa - Bucureşti Nord; IR 1585 Bucureşti Nord - Constanţa; IR 1773 Bucureşti Nord - Galaţi.

CFR Călători precizează că, în toată jumătatea de sud a ţării, se circulă în continuare în condiţii de ninsoare viscolită şi vânt puternic, fiind necesară intervenţia permanentă cu pluguri pentru deszăpezirea liniilor.

"La această oră se patrulează cu pluguri pentru deszăpezire liniilor de cale ferată pe raza regionalelor Bucureşti, Constanţa şi Galaţi", se arată în comunicat.

UPDATE 17:10 - Vaslui: Patru drumuri naţionale, închise circulaţiei, alte zece artere judeţene fiind blocate

Patru drumuri naţionale din judeţul Vaslui, inclusiv sectorul care asigură legătura cu principala vamă de pe graniţa de est a României, au fost închise circulaţiei, luni după-amiază, din cauza viscolului, alte zece artere judeţene fiind blocate, în timp ce opt localităţi au rămas fără curent.

Potrivit reprezentanţilor Prefecturii Vaslui, un număr de patru drumuri naţionale care tranzitează judeţul au fost închise pe anumite sectoare din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, respectiv DN 24B Huşi - Vama Albiţa, care asigură legătura cu Republica Moldova, DN 11A Bârlad - Podu Turcului, DN 2F Vaslui - Bacău, din localitatea Ivăneşti spre judeţul Bacău, şi DN 24A Murgeni - Huşi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

De asemenea, zece drumuri judeţene sunt înzăpezite încă din cursul nopţii de duminică spre luni, iar pe alte 17 se circulă în condiţii grele, pe un singur fir, grosimea stratului de zăpadă pe de şosea depăşind 30-35 de centimetri.

"Echipajele de poliţie sunt amplasate la ieşirile din municipiile Vaslui, Bârlad şi Huşi pentru a informa conducătorii auto asupra restricţiilor impuse pe sectoarele pentru care s-a dispus închiderea circulaţiei. În acest caz, şoferilor le sunt comunicate şi drumurile închise în judeţele învecinate, în special cele din sud, Galaţi şi Vrancea”, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vaslui, Mihaela Ştraub.

Tot din cauza intemperiilor vremii, un număr de 1.500 de familii din opt localităţi din comuna vasluiană Zăpodeni au rămas fără energie electrică, mai multe echipaje ale E.ON intervenind pentru remedierea defecţiunii apărute pe o linie electrică de joasă tensiune.

UPDATE  17:05 - Trei drumuri naţionale din judeţul Buzău au fost redeschise cu restricţii

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Buzău, Vasile Prahoveanu, traficul a fost reluat, luni după-amiază, pe DN 1 B Buzău-Ploieşti şi pe DN10 Buzău-Braşov, însă cu restricţii, în continuare pe aceste drumuri nefiind permis accesul maşinilor cu masa mai mare de 7,5 tone, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Pe DN2 E85 pe sectorul de drum Buzău-Urziceni circulaţia rutieră se desfăşoară fără restricţii, în timp ce între Buzău şi limita cu judeţul Vrancea este permis doar accesul autovehiculelor cu masa mai mică de 7,5 tone.

Potrivit autorităţilor, rămân închise la Buzău DN22 Râmnicu Sărat-Brăila şi DN2 C Costeşti-Slobozia.

De asemenea, a fost reluată circulaţia pe majoritatea drumurilor judeţene. Luni după-amiază, în Buzău mai sunt şapte sectoare de drum judeţean blocate de nămeţi, drumarii intervenind pentru degajarea zăpezii.

Potrivit ultimelor informaţii furnizate de autorităţile din Covasna, în acest judeţ, pe DN 10, la limita cu judeţul Buzău, este permisă circulaţia autovehiculelor cu masa maximă autorizată mai mică de 7,5 tone, după ce drumul a fost initial închis circulaţiei. Pentru autovehiculele cu masa ce depăşeşte această valoare, traficul dinspre judeţul Covasna către Buzău rămâne restricţionat.

DN 2 D, ce leagă judeţul Covasna de judeţul Vrancea rămâne în continuare închis traficului rutier pentru toate categoriile de vehicule, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al IPJ Covasna, Nicoleta Marin.

UPDATE 17:00 - MAI: 66 de localităţi din 19 judeţe sunt afectate de ninsoare şi viscol

Şaizeci şi şase de oraşe şi comune din 19 judeţe sunt afectate de ninsoare şi viscol, în mai multe localităţi fiind necesară intervenţia pentru salvarea unor persoane rămase înzăpezite, potrivit Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

După ridicarea codului roşu de ninsoare şi viscol au rămas în vigoare avertizările cod portocaliu în judeţele Ialomiţa, Galaţi, Vaslui, Bacău, zona montană a judeţului Prahova, Brăila, Buzău, Vrancea şi Tulcea şi cod galben în Bucureşti şi 18 judeţe, respectiv Constanţa, Călăraşi, Giurgiu, Ilfov, Dâmboviţa, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş, Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Suceava, Neamţ, Iaşi, Botoşani, Prahova, Mehedinţi şi Dolj.

Ninsoarea şi visolului au afectat 66 de comune şi oraşe din 19 judeţe. De asemenea, potrivit informaţiilor transmise de compania Electrica, la ora 13.00 erau 52 de localităţi cu probleme în alimentarea cu energie electrică, 76 de echipe intervenind pentru remedierea acestor situaţii.

Ministerul Afacerilor Interne a precizat că nu au fost persoane decedate sau dispărute ca urmare a viscolului sau zăpezii, însă a fost necesară intervenţia pentru salvarea a 38 de persoane aflate în situaţii de risc.

În judeţul Brăila, o autospecială cu şenile de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Brăila a luat din satul Tătaru, comuna Dudeşti, o femeie însărcinată, aceasta urmând să fie preluată de către Serviciul de Ambulanţă Judeţean.

La Galaţi, o maşină a rămas înzăpezită pe DJ 254, în dreptul localităţii Iveşti Călmăţui, cele două persoane care se aflau în autoturism fiind preluate de un echipaj ISU.

Măsuri de intervenţie rapidă au fost dispuse şi în judeţul Ialomiţa, pentru salvarea mai multor persoane rămase înzăpezite în localităţile Săpunaşi şi Andrăşeşti.

De asemenea, a avut loc o acţiune de intervenţie în judeţul Tulcea, unde două ambulanţe au rămas înzăpezite. Una dintre ambulanţe transportă trei persoane care necesită dializă, iar cealaltă, o femeie gravidă. Pentru deblocarea situaţiei au fost trimise în zonă forţe de intervenţie cu o autospecială tip freză, a precizat MAI.

În judeţele Buzău, Brăila şi Vrancea, care au fost sub avertizare cod roşu, s-a acţionat, în ultimele ore, cu aproape 900 de forţe ale MAI şi Ministerului Apărării Naţionale, care au avut la dispoziţie 180 de autospeciale, camioane sau taburi militare.

Ministerul Apărării Naţionale are pregătite pentru intervenţii 24.600 de forţe şi 2.100 de utilaje, la care se adaugă alte resurse de la Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Transporturilor şi autorităţile locale.

UPDATE 14:56 - Drumul naţional Galaţi-Tecuci a fost închis circulaţiei din cauza ninsorii abundente şi a viscolului

Potrivit unui comunicat al IPJ Galaţi, începând cu ora 14.00 s-a închis circulaţiei rutiere DN 25 Galaţi - Tecuci, iar în continuare se menţin filtrele rutiere instituite pe DE 581 la Cosmeşti spre Tişiţa, pe DN 25 A la Hanu Conachi spre Năneşti şi pe DN 2B la ieşirea din localitatea Şendreni către Brăila.

De asemenea, s-a instituit un filtru rutier şi la ieşirea din Galaţi către Brăila pe DN 22 B, drum care a fost închis circulaţiei rutiere.

"Le recomandăm participanţilor la traficul rutier să nu pornească la drum decât dacă este absolut necesar, pentru că orice deplasare, în astfel de condiţii meteorologice, implică mari riscuri", se precizează în comunicatul IPJ Galaţi.

UPDATE 14:35 - Alte 12 trenuri au fost anulate din cauza ninsorii şi viscolului

Alte 12 trenuri care circulă spre Bucureşti, Galaţi, Constanţa, Feteşti, Mărăşeşti, Tecuci, Buzău şi Făurei au fost anulate luni, din cauza ninsorii şi viscolului, a anunţat CFR Călători.

Trenurile care nu circulă sunt: R 7001  Bucureşti Nord (plecare 15.45) - Galaţi; R 8015 Bucureşti Obor (plecare 19.55) - Feteşti; R 8016 Feteşti (plecare 14.35) - Bucureşti Obor; IR 1586 Constanţa  (plecare 17.00) - Bucureşti Nord; IR 1589 Bucureşti Nord (plecare 17.00) - Constanţa; R 7571 Mărăşeşti (plecare 11.15) - Galaţi; R 7588 Tecuci (plecare 15.13) - Mărăşeşti; R 7573 Mărăşeşti (plecare 16.08) - Galaţi; R 7572 Galaţi (plecare 14.25) - Mărăşeşti; R 7575 Mărăşeşti  (plecare 19.38) - Tecuci; R 7364 Galaţi (plecare 15.20) - Buzău; R 7374 Galaţi (plecare 16.50) - Făurei.

Alte 23 de garnituri de tren cu rute spre Galaţi, Constanţa şi Bucureşti au fost anulate luni, respectiv: R 7372 Galaţi - Făurei; R 7105 Ploieşti Sud - Urziceni; R 7108 Urziceni - Ploieşti Sud; R 7107 Ploieşti Sud - Urziceni; R 7110 Urziceni - Ploieşti Sud; R 7111 Ploieşti Sud - Urziceni; R 7114 Urziceni - Ploieşti Sud; IR 1870 Galaţi - Constanţa; IR 1871 Constanţa - Galaţi; IR 1582 Constanţa - Bucureşti Nord; IR 1587 Bucureşti Nord - Constanţa; R 8202 Constanţa - Buzău; R 8201 Buzău - Constanţa, pe segmentul Făurei - Constanţa; IR 1571 Bucureşti Nord - Galaţi, pe segmentul Buzău - Galaţi; IR 1774 Galaţi - Bucureşti Nord; IR 1572 Galaţi - Bucureşti Nord, pe segmentul Galaţi - Buzău; R 7377 Făurei - Galaţi; R 5105 Mărăşeşti - Galaţi, pe segmentul Buzău - Galaţi; R 7362 Galaţi - Buzău; R 7361 Buzău - Galaţi; IR 1584 Constanţa - Bucureşti Nord; IR 1585 Bucureşti Nord - Constanţa; IR 1773 Bucureşti Nord - Galaţi.

Zăpada este curăţată cu pluguri pe raza regionalelor Bucureşti, Constanţa şi Galaţi.

Judeţele Buzău, Vrancea, Brăila, Ialomiţa, Galaţi, Vaslui, Bacău, Prahova şi Tulcea sunt sub avertizare cod portocaliu de ninsoare şi vânt până la ora 18.00. Buzău, Vrancea şi Brăila au fost luni, până la ora 13.00, sub cod roşu de ninsoare şi vânt.

Tot până la ora 18.00 sunt sub cod galben de ninsori, viscol, precipitaţii mixte şi polei Capitala şi 15 judeţe, respectiv Constanţa, Călăraşi, Giurgiu, Ilfov, Dâmboviţa, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş, Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Suceava, Neamţ, Iaşi şi Botoşani.

UPDATE 14:18 - Restricţiile pentru traficul greu impuse pe două drumuri naţionale din Harghita, ridicate

Restricţiile pentru autovehiculele cu masa mai mare de 7,5 tone impuse, luni dimineaţă, pe DN 12A şi DN 13A în judeţul Harghita, au fost ridicate în cursul după-amiezii, întrucât intensitatea ninsorii şi viteza vântului s-au diminuat.

Directorul de cancelarie al Prefecturii Harghita, Adrian Pănescu, a afirmat că restricţiile de tonaj pentru traficul greu la 7,5 tone instituite pe DN 13A între Odorheiu Secuiesc şi Miercurea Ciuc şi pe DN 12A Miercurea Ciuc - Lunca de Sus au înlăturate la ora 13.00, după ce ninsorile au scăzut în intensitate, iar viteza vântului s-a diminuat.

El a spus că drumarii acţionează pe drumurile naţionale din judeţ cu 36 de utilaje de deszăpezire, în ultimele 24 de ore fiind împrăştiate pe şosele peste 700 de tone de material antiderapant.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip, a declarat că echipajele Poliţiei Rutiere, amplasate la ieşirile din localităţile intens tranzitate şi la intrările în staţiunile montane din judeţ, unde mulţi turişti îşi petrec sărbătorile de iarnă, supraveghează traficul, până în prezent nefiind semnalate blocaje rutiere sau alte evenimente grave, "cu excepţia câtorva derapaje şi a unor tamponări uşoare".

În Harghita a început să ningă mai abundent duminică, în jurul orei 17.00, iar cel mai consistent strat de zăpadă, de 58 de centimetri până în prezent, s-a depus la Bucin.

UPDATE 12:24 - Cod portocaliu de viscol în judeţul Constanţa

Judeţul Constanţa este luni, până la ora 14.00, sub avertizare cod portocaliu de viscol, viteza vântului depăşind la rafală 70 de kilometri pe oră, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

"Se vor semnala intensificări ale vântului care vor depăşi la rafală 70 km/h, izolat ninsori viscolite", se arată în avertizare.

UPDATE 12:07 - MAI: 20 de localităţi din 12 judeţe sunt afectate de ninsoare şi viscol

Douăzeci de localităţi din 12 judeţe sunt afectate de ninsoare şi viscol, în unele zone fiind şi probleme legate de alimentarea cu apă şi cu energie electrică, a anunţat luni purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog.

Potrivit purtătorului de cuvânt al MAI, sunt probleme la alimentarea cu apă şi cu energie electrică în judeţul Dâmboviţa, iar în judeţele Hunedoara, Mehedinţi, Buzău, Brăila şi Argeş se intervine pentru remedierea defecţiunilor intervenite în alimentarea cu energie electrică.

Monica Dajbog a precizat că persoanele care necesită supraveghere medicală permanentă au fost transportate încă de duminică în zone accesibile, pentru a evita deplasarea lor în condiţii dificile. Din judeţele aflate sub avertizare cod portocaliu au fost evacuate 345 de persoane care necesită dializă şi 72 de gravide, acestea fiind duse în unităţi sanitare sau la rude, astfel încât, la nevoie, să se poată interveni în cel mai scurt timp.

Totodată, autorităţile locale au luat măsuri pentru amenajarea unor locuri de cazare pentru persoanele fără adăpost şi cele rămase izolate din cauza viscolului şi a ninsorii.

De la începutul ninsorilor şi a viscolului nu au fost înregistrate persoane decedate sau dispărute din cauza vremii severe.

UPDATE 12:04 - Sibiu: Drumul către staţiunea Păltiniş, blocat din cauza ninsorii şi a viscolului

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu, Luciana Balteş, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX că drumul judeţean 106A Sibiu-Păltiniş este complet blocat din cauza condiţiilor meteo.

"Pentru protejarea vieţii oamenilor, din cauza căderilor de zăpadă şi a viscolului puternic, luni, începând cu ora 11.00, circulaţia a fost închisă temporar pe DJ 106A Sibiu-Păltiniş, pe segmentul de drum cuprins între Curmătură şi staţiunea Păltiniş", a declarat Luciana Balteş.

Potrivit acesteia, măsura a fost instituită pentru a facilita şi eficientiza activitatea echipajelor de deszăpezire.

"Nu sunt autoturisme blocate în trafic şi nu au fost înregistrate incidente rutiere, însă ninge abundent şi în zona Vălari vântul viscoleşte zăpada, fiind îngreunată activitatea de deszăpezire", a spus Luciana Balteş.

UPDATE - Autostrada A2 Bucureşti-Feteşti şi 23 de drumuri naţionale din 11 judeţe, închise din cauza ninsorii

Autostrada A2 pe tronsonul Bucureşti - Feteşti şi 23 de drumuri din 11 judeţe sunt închise din cauza ninsorii şi a viscolului, în judeţele Buzău, Brăila şi Vrancea fiind oprită circulaţia pe toate drumurile naţionale, a anunţat Centrul Infotrafic din Poliţia Română.

Drumurile naţionale închise sunt: DN3 Fundulea - Lehliu Gară (judeţul Călăraşi); DN3A Lehliu-Gară - Drajna (judeţul Călăraşi); DN2 Urziceni - Buzău - limită cu judeţul Bacău; DN1B Buzău - limită cu judeţul Prahova; DN10 Buzău - limită cu judeţul Covasna; DN2B Buzău - Brăila - Şendreni; DN22 Râmnicu Sărat - Brăila; DN2C Costeşti (judeţul Buzău) – Slobozia (judeţul Ialomiţa); DN2A Urziceni - Slobozia; DN23 Brăila - Focşani; DN21 Brăila - Slobozia; DN22B Brăila - Galaţi; DN2A Urziceni - Slobozia; DN2N Bogza - Dumbrăveni - Vintileasca (judeţu; Vrancea);  DN23B Măicăneşti – Ciorăşti (judeţul Vrancea); DN23A Focşani - Mărtineşti - Ciorăşti (judeţul Vrancea); DN2M Focşani - Andreiaşu; DN2D Focşani - limită cu judeţul Covasna; DN2L Tişiţa - Soveja; DN24 Tişiţa - Tecuci; DN24D Tuluceşti – Vârlezi (judeţul Galaţi); DN21A Bărăganu (judeţul Brăila) - Ţăndărei (judeţul Ialomiţa); DN22D Măcin - Horia (judeţul Tulcea).

Centrul Infotrafic a precizat că în judeţele Buzău, Brăila şi Vrancea, aflate sub avertizare cod roşu de ninsoare şi viscol, sunt închise toate tronsoanele de drumuri naţionale.

UPDATE 11:00 - CFR: 23 de trenuri cu rute spre Galaţi, Constanţa şi Bucureşti, anulate

CFR Călători a anulat 23 de garnituri de tren cu rute spre Galaţi, Constanţa şi Bucureşti, iar pe regionala Galaţi, două trenuri sunt oprite între staţii, unul din cauza ruperii liniei de contact, iar celălalt pentru curăţarea macazurilor.

Pe raza regionalei Galaţi, circulaţia feroviară se desfăşoară cu dificultate din cauza ninsorii şi a viscolului, se arată într-un comunicat de presă al Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR.

Trenul Regio 7373 a fost oprit între Traian Sat şi Lacu Sărat, urmând să fie tractat cu locomotivă Diesel, din cauza ruperii liniei de contact.

De asemenea, trenul Interregio 1771 a fost oprit în staţia Făurei, pentru curăţarea macazurilor.

Trenurile Interregio 1732 şi Regio 7002, care au fost de asemenea oprite pe trasee, din cauza vremii, şi-au reluat circulaţia, a precizat sursa citată.

UPDATE 10:47 - Toate drumurile judeţene şi naţionale din judeţul Brăila au fost închise din cauza viscolului

Potrivit reprezentanţilor Comandamentului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Brăila, toate drumurile judeţene şi naţionale din acest judeţ au fost închise.

Măsura a fost luată preventiv pe durata codului roşu întrucât viscoleşte puternic, iar vizibilitatea este zero.

La ora transmiterii acestei ştiri, în judeţul Brăila, sunt nealimentate cu energie electrică 56 de localităţi cu mii de abonaţi, defecţiunile fiind cauzate de viscolul puternic, iar situaţia localităţilor fără curent electric se modifică de la o oră la alta.

În judeţul Brăila, 45 de localităţi sunt fără energie electrică din cauza viscolului extrem de puternic, iar mai multe drumuri judeţene şi aproape toate drumurile naţionale au fost închise.

UPDATE 10:30 - Un tren de pe ruta Bucureşti-Galaţi a fost oprit în staţia Ruşeţu pentru curăţarea şinelor de zăpadă

Potrivit reprezentanţilor Prefecturii Buzău, trenul 1771 care circula pe ruta Bucureşti - Galaţi a fost staţionat în staţia CFR Ruşeţu pentru ca şinele de cale ferată să poată fi curăţate de zăpadă.

Conform sursei citate, în aproximativ jumătate de oră trenul îşi va relua cursa.

UPDATE 10:08 - Nouă trenuri care circulă în judeţele avertizate cu coduri roşu şi portocaliu au fost anulate

Nouă trenuri care circulă în judeţele avertizate cu coduri roşu şi portocaliu au fost anulate, luni, iar circulaţia altor trenuri poate fi modificată, în special pe rutele Făurei - Galaţi, Galaţi - Constanţa şi Ploieşti - Urziceni, a anunţat CFR Călători.

"În judeţele aflate sub avertizări de cod portocaliu şi cod roşu - Prahova, Ialomiţa, Constanţa, şi respectiv Vrancea, Brăila şi Buzău - există posibilitatea modificării circulaţiei sau anulării unor trenuri, în special pe secţiile feroviare Făurei - Galaţi, Galaţi - Constanţa şi Ploieşti - Urziceni. În acest moment, şapte trenuri Regio şi două trenuri InterRegio au fost anulate pe aceste secţii", se arată într-un comunicat de presă al CFR Călători.

Pasagerii care nu mai doresc să continue călătoria vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor pentru traseul neefectuat, conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare, a precizat sursa citată.

UPDATE 10:07 - Toate drumurile naţionale şi judeţene din Buzău au fost închise din cauza viscolului

Potrivit reprezentanţilor Consiliului Judeţean Buzău, toate drumurile judeţene au fost închise în jurul orei 9.00 după instituirea codului roşu de viscol şi ninsori.

Măsura a fost luată întrucât în tot judeţul ninge abundent, iar vântul suflă cu putere şi viscoleşte zăpada  astfel că drumarii nu pot interveni.

Pentru a nu exista situaţii în care oamenii să rămână în troienele de zăpadă şi să fie expuşi riscurilor, autorităţile au decis închiderea tuturor drumurilor judeţene din Buzău.

În această perioadă, drumarii nu pot interveni întrucât vântul bate cu foarte mare putere, urmând ca aceştia să intervină în momentul în care intensitatea vântului va scădea.

UPDATE 09:43 - Vaslui: Nouă drumuri judeţene, blocate din cauza viscolului; pe restul arterelor se circulă greu

Autorităţile locale vasluiene au raportat nouă drumuri judeţene blocate din cauza intemperiilor vremii, care fac imposibilă intervenţia utilajelor de deszăpezire pentru redeschiderea circulaţiei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Totodată, pe celelalte drumuri judeţene se circulă în condiţii foarte grele, având în vedere viscolul puternic care formează suluri de zăpadă pe şosea.

„În cursul dimineţii, am început să intrăm cu utilajele de deszăpezire pe majoritatea drumurilor judeţene, însă, în multe situaţii, activitatea este în zadar, în condiţiile în care zăpada este viscolită. Avem nouă drumuri judeţene închise, însă şi pe celelalte pot circula doar maşinile 4x4 şi cu garda înaltă faţă de sol. Însă, utilajele noastre stau pe poziţii şi, dacă va fi cazul, vom veni în sprijinul echipajelor de ambulanţă şi pompieri”, a declarat, luni, corespondentul Mediafax directorul SC Lucrări Drumuri şi Poduri SA Vaslui, Adrian Cotigă.

UPDATE 08:54 - Tronsonul Bucureşti-Drajna din A2 şi aproape toate drumurile naţionale din Buzău şi Brăila, închise

Tronsonul Bucureşti - Drajna din A2, toate drumurile naţionale din Buzău şi aproape toate din Brăila, cu excepţia DN22 Brăila - Galaţi, au fost închise, din cauza ninsorii şi vântului, informează Centrul Infotrafic.

Circulaţia rutieră este întreruptă şi pe alte tronsoane de drumuri naţionale: DN2C Costeşti (jud. Buzău) - Slobozia, DN2N Bogza - Dumbrăveni (jud. Vrancea), DN23B Măicăneşti - Ciorăşti (jud. Vrancea), DN23A Gologanu - Tătăranu (jud. Vrancea) şi DN24D Tuluceşti - Vârlezi (jud. Galaţi).

În plus, este restricţionată circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe DN4 Bucureşti - Olteniţa, DN1D Albeşti-Paleologu - Urziceni, DN1B Albeşti-Paleologu - limită judeţul Buzău, DN 13A Miercurea Ciuc - Odorheiu Secuiesc, DN12A Miercurea Ciuc - Lunca de Sus, DN5B Giurgiu - Ghimpaţi şi pe DN2(E85), în judeţele Ilfov şi Ialomiţa.

UPATE 08:10 - Infotrafic: Circulaţia, întreruptă pe şapte drumuri naţionale, pe A2 se formează suluri de zăpadă

Circulaţia rutieră este întreruptă pe şapte tronsoane de drumuri naţionale, din Buzău, Ialomiţa, Brăila, Vrancea şi Galaţi, din cauza ninsorii abundente şi viscolului, iar pe A2 au început să se formeze suluri de zăpadă, informează Centrul Infotrafic.

Întreruperea circulaţiei a fost dispusă pe: DN2B Buzău – Brăila, DN22 Râmnicu Sărat - Brăila, DN2C Costeşti (jud. Buzău) – Slobozia, DN2N Bogza Dumbrăveni (judeţul Vrancea), DN23B Măicăneşti - Ciorăşti (Vrancea), DN23A Gologanu - Tătăranu (Vrancea) şi DN24D Tuluceşti - Vârlezi (Galaţi).  

Din acelaşi motiv, circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone este restricţionată pe DN4 Bucureşti - Olteniţa, DN1D Albeşti-Paleologu - Urziceni şi pe DN2(E85), în judeţele Ilfov şi Ialomiţa, iar în judeţul Buzău de la limita cu Ialomiţa până la intrarea în municipiul Buzău.

Pe autostrada A2 ninge viscolit pe porţiunea cuprinsă între kilometrii 12 şi 86. Cu toate că utilajele de deszăpezire acţionează permanent, în anumite zone încep să se formeze suluri de zăpadă, iar şoferii trebuie să fie atenţi şi să circule cu viteză redusă, se mai spune în comunicatul Infotrafic.

Centrul Infotrafic recomandă şoferilor ca, înainte de a porni la drum, să îşi echipeze autovehiculele cu anvelope de iarnă şi să se intereseze cu privire la starea traseului pe care urmează să se deplaseze, iar în timpul deplasării, să adapteze viteza în funcţie de condiţiile meteo-rutiere şi să nu bruscheze comenzile autovehiculului. De asemenea, este necesar ca ei să respecte indicaţiile şi recomandările poliţiştilor rutieri care acţionează permanent pe arterele pe care se circulă îngreunat din cauza condiţiilor meteorologice şi să permită accesul utilajelor de deszăpezire.

UPDATE 08:00 - Cod roşu de ninsoare şi vânt în Buzău, Vrancea şi Brăila

Judeţele Buzău, Vrancea şi vestul judeţului Brăila vor fi sub cod roşu de ninsoare şi vânt, luni, de la ora 8.30 până la 13.00, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

În aceste zone se vor semnala intensificări ale vântului cu rafale de peste 85 - 90 km/h, ninsoare abundentă, puternic viscolită şi troienită şi vizibilitate redusă spre zero.

Avertizarea este valabilă până la ora 13.00, urmând ca apoi cele trei judeţe să intre sub avertizare de cod portocaliu.

UPDATE 07:10 - Circulaţia este întreruptă pe patru drumuri naţionale, din cauza ninsorii şi viscolului

Circulaţia rutieră este întreruptă pe patru tronsoane de drumuri naţionale, din Buzău, Brăila, Vrancea şi Galaţi, din cauza ninsorii abundente şi viscolului, informează Centrul Infotrafic.

Întreruperea circulaţiei a fost dispusă pe: DN22 Râmnicu Sărat - Brăila, DN2N Bogza - Caiata - Dumbrăveni (judeţul Vrancea), DN23B Măicăneşti - Ciorăşti (Vrancea) şi DN24D Tuluceşti - Vârlezi (Galaţi).

Din acelaşi motiv, circulaţia vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone este restricţionată pe DN2B Buzău - limita cu judeţul Brăila şi pe DN2C Costeşti - limita cu judeţul Ialomiţa (tot judeţul Buzău).

Centrul Infotrafic recomandă şoferilor ca, înainte de a porni la drum, să îşi echipeze autovehiculele cu anvelope de iarnă şi să se intereseze cu privire la starea traseului pe care urmează să se deplaseze, iar în timpul deplasării, să adapteze viteza în funcţie de condiţiile meteo-rutiere şi să nu bruscheze comenzile autovehiculului. De asemenea, este necesar ca ei să respecte indicaţiile şi recomandările poliţiştilor rutieri care acţionează permanent pe arterele pe care se circulă îngreunat din cauza condiţiilor meteorologice şi să permită accesul utilajelor de deszăpezire.

În judeţele Buzău, Brăila, Ialomiţa, Vrancea, Galaţi, Vaslui, Bacău, în zona de munte a judeţului Prahova, precum şi în judeţul Tulcea, cantităţile de precipitaţii vor depăşi local 25 - 30 l/mp, vântul va avea rafale de peste 70 - 80 km/h, viscolind şi troienind zăpada, iar vizibilitatea va scădea sub 50 de metri, potrivit avertizării de cod portocaliu.

Avertizarea de cod galben de ninsori, viscol, precipitaţii mixte şi polei vizează acum Capitala şi 15 judeţe, respectiv Constanţa, Călăraşi, Giurgiu, Ilfov, Dâmboviţa, Braşov, Covasna, Harghita, nord-estul Mureşului, Bistriţa - Năsăud, Maramureş, Suceava, Neamţ, Iaşi şi Botoşani.

Astfel, în Moldova, în cea mai mare parte a Munteniei, precum şi în zona Carpaţilor Orientali şi estul Carpaţilor Meridionali va ninge viscolit. În Dobrogea precipitaţiile vor fi mixte în primele ore ale intervalului şi izolat se va produce polei, apoi se vor transforma treptat în ninsoare. În aceste regiuni viteza vântului la rafală va depăşi 55 - 65 km/h.

Avertizarea exte valabilă luni de la ora 6.00 până la ora 18.00.

Conform avertizării emise anterior, codul portocaliu de ninsori, viscol, precipitaţii mixte şi polei era valabil până la ora 20.00 în judeţele Buzău, Vrancea, Brăila, Ialomiţa, Galaţi, Vaslui, Bacău, precum şi în zona de munte a judeţelor Argeş, Dâmboviţa şi Prahova.

Cod galben era instituit tot până atunci în Capitală şi alte 25 de judeţe din ţară, respectiv Ilfov, Giurgiu, Mehedinţi, Dolj, Gorj, Olt, Teleorman, Vâlcea, Călăraşi, Constanţa, Tulcea, Neamţ, Suceava, Botoşani, Iaşi, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Covasna, Braşov, Maramureş, Sibiu, Alba, Hunedoara şi Caraş-Severin.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici