Oprescu pleacă la Beijing să facă rost de bani pentru autostradă şi stadionul Lia Manoliu

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, face o vizită oficială la Beijing, unde se va întâlni cu investitori chinezi pentru obţinerea de bani pentru proiectele municipalităţii, edilul declarând, pentru MEDIAFAX, că încearcă încheierea unui parteneriat public-privat pentru finalizarea unor proiecte.

59 afișări
Imaginea articolului Oprescu pleacă la Beijing să facă rost de bani pentru autostradă şi stadionul Lia Manoliu

Oprescu pleacă la Beijing să facă rost de bani pentru autostradă şi stadionul Lia Manoliu (Imagine: Theodor Pana/Mediafax Foto)

"De mâine (miercuri - n.r.) încep întâlnirile cu investitorii chinezi pentru că încerc să aduc în Bucureşti cât mai mulţi bani pentru proiectele municipalităţii. Mă voi întâlni cu reprezentanţii Beijing Construction Engineering Group cu care încerc să închei un parteneriat public - privat atât pentru autostradă, cât şi pentru alte proiecte de infrastructură", a declarat, luni seară, pentru MEDIAFAX, Sorin Oprescu.

Primarul Capitalei a precizat că, având în vedere şedinţa de luni a CGMB prin care proiectului de buget i-au fost aduse 50 de amendamente de către consilierii PDL, fiind oprită astfel continuarea mai multor proiecte, va încerca să aducă "şi mai mulţi bani", astfel încât toate proiectele să poată fi finalizate.

"Evident că având în vedere ce s-a întâmplat ieri (luni - n.r.) la Consiliul General voi încerca să aduc şi mai mulţi bani pentru finalizarea proiectelor deja începute de municipalitate şi aici mă refer la Stadionul Naţional, Centrul Istoric sau străpungerile mai multor bulevarde care trebuie continuate sau finalizate", a precizat Sorin Oprescu.

Primarul general al Capitalei face o vizită oficială în capitala Chinei, Beijing, la invitaţia omologului său, Guo Jinlong, pentru a găsi soluţii de colaborare concrete privind unele proiecte de infrastructură în Bucureşti.

Sorin Oprescu se va afla în vizită în Beijing de miercuri până vineri, se arată într-un comunicat de presă de marţi al municipalităţii.

Edilul şef intenţionează să găsească cât mai rapid soluţii alternative pentru finalizarea proiectelor derulate de Primăria Capitalei, în contextul votului dat de majoritatea consilierului din CGMB pentru bugetul Capitalei.

Astfel, Oprescu va avea o serie de întâlniri în China, atât în Beijing, cât şi la Shanghai de vineri până duminică, pentru a stabili o serie de colaborări.

De altfel, Oprescu s-a întâlnit, în ultima perioadă, cu reprezentanţi ai unor mari companii chineze veniţi la Bucureşti şi interesaţi să investească în proiectele de infrastructură din Capitală.

Vizita face parte din procesul de implementare a prevederilor acordului de înfrăţire semnat în anul 2005, între municipiul Bucureşti şi Beijing.

Consilierii generali au votat, luni, bugetul Primăriei Capitalei pentru 2011, care va fi de 4,5 miliarde de lei, mai mic cu peste un miliard faţă de cel din anul anterior, când a fost de 5,6 miliarde de lei.

Aproximativ 50 de modificări au fost aduse proiectului de buget, la propunerea consilierilor generali ai grupului PDL.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici