Protest la Divizia Petrochimică Bradu. Executorul judecătoresc, agresat de salariaţi. Licitaţia pentru bunurile unităţii, amânată

Vineri dimineaţă, aproximativ 300 de angajaţi de la Divizia Petrochimică Bradu s-au adunat în curtea unităţii, cerând anularea licitaţiei la care ar urma să fie scoase la vânzare aproape o mie de bunuri imobile de pe platforma petrochimică piteşteană, în contul unei datorii de peste şapte milioane de euro. Executorul judecătoresc a fost huiduit şi bruscat de manifestanţi.

632 afișări
Imaginea articolului Protest la Divizia Petrochimică Bradu. Executorul judecătoresc, agresat de salariaţi. Licitaţia pentru bunurile unităţii, amânată

Protest la Divizia Petrochimică Bradu. Executorul judecătoresc care a mers la societate, agresat de salariaţi (Imagine: Silviu Matei/Publimedia)

Protestul s-a încheiat vineri după-amiază, salariaţii întorcându-se la locurile de muncă, în timp ce licitaţia pentru vânzarea mai multor bunuri ale societăţii a fost amânată, în lipsa unui cumpărător, executorul judecătoresc părăsind sediul unităţii.

Potrivit preşedintelui Sindicatului Unirea, Marian Dumitru, executorul judecătoresc a încheiat un proces-verbal în care a consemnat că nu exista nicio ofertă pentru activele scoase la vânzare şi că "bunurile există în integralitatea lor", pe platforma petrochimică de la Piteşti.

"În procesul-verbal se menţionează că au fost îndeplinite procedurile pentru organizarea licitaţiei, însă în lipsa unor cumpărători şi a unui reprezentant legal desemnat de societatea debitoare licitaţia nu s-a mai putut ţine. În procesul-verbal nu a fost înscris faptul că licitaţia ar fi fost împiedicată de protestele salariaţilor. Dacă se vor vinde totuşi bunurile, ne vom lega cu lanţuri şi ne vom opune celor care vin să ne ia instalaţiile. Aşa îi vom aştepta pe cumpărători, să vedem cum o să ia instalaţiile şi să le distrugă", a declarat preşedintele Sindicatului Unirea, Marian Dumitru.

Liderul sindical le-a citit salariaţilor prezenţi pe platoul din faţa societăţii procesul-verbal întocmit de executorul judecătoresc, iar ulterior oamenii şi-au dat acordul să înceteze protestul şi să se întoarcă la locurile de muncă.

La rândul său, executorul judecătoresc Emilia Mateescu a spus că licitaţia a fost amânată, fără a face publică data.

"Nu există cumpărător în acest moment, iar licitaţia s-a amânat pentru o altă dată, pe care nu pot să o precizez", a spus executorul judecătoresc Emilia Mateescu.

Vineri dimineaţă, aproximativ 300 de angajaţi de la Divizia Petrochimică Bradu s-au adunat în curtea unităţii, cerând anularea licitaţiei pentru vânzarea a aproape o mie de bunuri imobile de pe platforma petrochimică piteşteană, în contul unei datorii de peste şapte milioane de euro.

Salariaţii au protestat în faţa pavilionului administrativ al Diviziei Petrochimice Bradu, scandând "Unitate" şi "Vrem capul lui Roibu".

Potrivit preşedintelui Sindicatului Unirea de la Divizia Petrochmică Bradu, Marian Dumitru, salariaţii consideră ilegală licitaţia şi cer anularea acesteia.

"Oamenii sunt nemulţumiţi de decizia aceasta, practic licitaţia dă frâu liber tăierii instalaţiilor de pe platforma petrochmică. Nu putem fi de acord cu această acţiune, este nedreaptă şi ilegală. Au fost negocieri la Râmnicu Vâlcea, între conducerea Oltchim cu firma respectivă, dar constat că licitaţia va avea loc astăzi. Dacă nu se găseşte o soluţie pentru a anula această licitaţie, astăzi vom asista la un măcel între lichidatori şi salariaţi. Va fi vinerea cea neagră, cum nimeni nu şi-a dorit-o, va fi într-adevăr vinerea neagră a vânzărilor", a declarat preşedintele Sindicatului Unirea din cadrul Diviziei Petrochimice Bradu.

În jurul orei 10.00, la societate a ajuns executorul judecătoresc care urma să organizeze licitaţia, acesta fiind huiduit şi bruscat de către o parte a salariaţilor. La faţa locului au ajuns jandarmii, iar conflictul a fost aplanat, executorul judecătoresc şi cele două persoane care îl însoţeau reuşind astfel să intre pe platforma petrochimică.

Aproape o mie de bunuri mobile de la Divizia Petrochimică Bradu care aparţine Oltchim vor fi scoase la licitaţie, în contul unei datorii de peste 7 milioane de euro pe care combinatul o are către o firmă înregistrată în Liechtenstein.

Potrivit publicaţiei de vânzare mobiliară a biroului executorului judecătoresc Emilia Mateescu, sunt 984 de bunuri mobile de la Divizia Petrochimică Bradu-Piteşti, printre acestea fiind instalaţii, rezervoare, utilaje, dar şi puncte de transformare.

Bunurile vor fi scoase la licitaţie în baza a două contracte de ipotecă încheiate în 21 iunie şi 26 iulie între combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea şi o societate din Liechtenstein, în temeiul acestora debitorul fiind obligat faţă de creditor la plata sumei de 7.046.420,44 de euro, reprezentând contravaloarea livrărilor de propilenă şi ortoxilen.

Contractele pentru ipotecarea unor echipamente, instalaţii şi alte bunuri mobile de pe platforma Diviziei Petrochimice Bradu au fost semnate de fostul director general al Oltchim Constantin Roibu, în contul unei datorii de 10 milioane de euro către Polchem Societe Anonyme din Liechtenstein, furnizor de materii prime. Aceasta, în condiţiile în care o decizie a Consiliului de Administraţie din 30 mai permitea ipotecarea unor echipamente în limita a 15 milioane de euro. Între timp, datoria a scăzut la 7 milioane de euro, fiind făcute plăţi şi compensări de trei milioane euro în perioada iunie-august, însă ipoteca a rămas aceeaşi, potrivit fostului director general al Oltchim Constantin Roibu.

Polchem livra materii prime către Oltchim în baza unui contract încheiat în luna februarie 2012.

Divizia Petrochimică Bradu aparţine societăţii Oltchim de peste trei ani, fiind preluată de la OMV Petrom. OMV Petrom a renunţat în anul 2009 la activitatea de petrochimie de pe platforma de la Arpechim, al cărei unic beneficiar era combinatul Oltchim. Prin această tranzacţie, OMV Petrom a transferat activele fixe aferente activităţii de petrochimie, care includ instalaţia de piroliză, extracţia de aromatice, polietilenă de joasă densitate şi polietilenă de înaltă densitate şi o serie de rezervoare, precum şi terenul aferent cu o suprafaţă de circa 150 de hectare.

Producţia la combinatul Oltchim a fost reluată, la începutul lunii octombrie, la instalaţia de electroliză cu membrană, reprezentanţii companiei spunând atunci că urmează să fie repusă în funcţiune şi electroliza cu catoni de mercur.

În 15 noiembrie, ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, declara că Oltchim va lucra la o capacitate de 65 la sută la mijlocul lunii decembrie şi că există resurse financiare pentru asigurarea salariilor în acest an.

Încercarea de privatizare a Oltchim a eşuat, întrucât Dan Diaconescu, care a câştigat licitaţia pentru pachetul de acţiuni deţinut de stat, nu a plătit suma de 45 milioane euro pentru titluri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici