România, Polonia şi Turcia evidenţiază importanţa rolului SUA în NATO şi pledează pentru stabilizarea Balcanilor de Vest

Miniştrii de Externe din România, Polonia şi Turcia au evidenţiat, în cursul unei reuniuni desfăşurate la Ankara, necesitatea stabilizării regiunii Balcanii de Vest şi rolul important al Statelor Unite în Alianţa Nord-Atlantică, informează Agenzia Nova.

482 afișări
Imaginea articolului România, Polonia şi Turcia evidenţiază importanţa rolului SUA în NATO şi pledează pentru stabilizarea Balcanilor de Vest

România, Polonia, Turcia evidenţiază importanţa stabilizării Balcanilor de Vest, a rolului SUA în NATO

Unitatea şi solidaritatea în cadrul NATO conferă un sens securităţii, iar acest lucru va fi reiterat la summitul Alianţei Nord-Atlantice programat la Londra, a declarat vineri Jacek Czaputowicz, ministrul polonez de Externe, după o reuniune desfăşurată la Ankara în formatul Polonia-România-Turcia, arată Agenzia Nova.

Şefii diplomaţiilor din România, Polonia şi Turcia - Teodor Meleşcanu, Jacek Czaputowicz şi Mevlut Cavusoglu - au evidenţiat importanţa procesului de stabilizare a Balcanilor de Vest pentru securitatea euroatlantică şi rolul Statelor Unite în cadrul NATO.

Jacek Czaputowicz a amintit rezultatele Conferinţei pe tema situaţiei din Orientul Mijlociu desfăşurată în februarie la Varşovia în colaborare cu Statele Unite şi a exprimat satisfacţie pentru susţinerea oferită de Turcia ţărilor din cadrul Uniunii Europene în timpul crizei imigraţiei, exprimând speranţa că va fi continuată cooperarea.

Consultările trilaterale în materie de securitate au fost lansate la iniţiativa României în anul 2012, cu participarea ţărilor situate în estul şi în sudul Alianţei Nord-Atlantice.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici