Rus: Listele electorale, actualizate printr-un "mini-recensământ". Vor fi vizite foarte scurte, de "trei secunde"

Ministrul Administraţiei şi Internelor (MAI), Ioan Rus, a declarat că actualizarea listelor electorale va presupune un "mini-recensământ", care va fi făcut de autorităţile locale până în 24 august, prin vizite foarte scurte, de "trei secunde", la domiciliul românilor.

1959 afișări
Imaginea articolului Rus: Listele electorale, actualizate printr-un "mini-recensământ". Vor fi vizite foarte scurte, de "trei secunde"

Ioan Rus (Imagine: Mircea Rosca/Mediafax Foto)

"CC a cerut Guvernului să dea o listă finală, verificată încă o dată. Bun, asta înseamnă un mini-recensământ, practic, în România, dar sigur fără atâtea capitole cât avea recensământul. Aici e da sau nu, există sau nu există cetăţeanul respectiv. Autorităţile publice locale, care au de fapt, sarcina legală de a introduce date în bazele de date, Ministerul Administraţiei fiind doar administratorul acestora, autorităţile se vor organiza, astfel încât să facem acest lucru până în 24 august, de fapt, să termine ei la nivel local, astfel încât la sfârşitul lunii să-l putem da CC acest rezultat", a spus Rus, într-un interviu la RFI.

Rus consideră că termenul de 24 august pentru realizarea acestui mini-referendum este unul fezabil pentru verificarea concordanţei dintre datele de pe liste şi situaţia reală. "Mi se pare fezabil, pentru că autorităţile publice locale au suficiente resurse şi le vom sprijini şi noi, dacă este cazul, cu instituţiile descentralizate ale statului, astfel încât să reuşim acest lucru, să verificăm dacă sunt morţi care figurează pe listele de vot şi nu au fost radiaţi, dacă există comunicări de la justiţie cu cetăţeni care au drepturile civile suspendate şi se menţin totuşi pe listă, dacă sunt bolnavi care medical sunt scoşi de pe liste şi totuşi există şi alte situaţii care eventual în acest moment nu ne dăm seama care sunt", a afirmat demnitarul.

Întrebat pe ce bază şi în ce mod va fi realizat, concret, mini-recensământul, ministrul Administraţiei şi Internelor a precizat că Guvernul ar urma să emită la începutul săptămânii viitoare un act normativ prin care să împuternicească primăriile pentru activitatea de verificare a datelor în teren. "O facem direct pe secţiile de vot. Fiecare secţie de votare are o mie şi ceva de persoane. Acolo sunt listele. Nu verificăm altceva decât concordanţa între componenţa nominală a listei şi existenţa persoanei fizice. Şi va trebui să meargă... Va trebui luni sau marţi o Hotărâre de Guvern, prin care împuternicim instituţiile descentralizate, primarii, mă rog, cine vom stabili, să facă acest lucru, da. Numai că la recensământ sunt o sută de formulare, că acolo e recensământul populaţiei şi locuinţelor. O discuţie de acest fel acolo durează o jumătate de oră, aici durează trei secunde", a declarat Ioan Rus.

Întrebat ce se va întâmpla în cazul celor care nu vor fi găsiţi acasă la acest demers, ministrul a spus că, în mediul rural, se va merge pe soluţia întrebării vecinului şi a admis că, la oraşe, va fi "mai complicat". "La nivelul comunităţilor rurale, de exemplu, întrebi vecinul: "mă, Popescu Vasile există?". "Există de-adevăratelea". Acolo, dacă merg primarul şi câţiva locuitori de nădejde ai satului, rezolvă asta în trei zile, în fiecare sat. La oraş va fi mai complicat. O să vedem. Am cerut tuturor primăriilor, prefecţilor, până marţi să ne dea şi sugestii şi eventuale probleme care ei anticipează că pot apărea, astfel încât să le putem rezolva", a spus Rus.

În acelaşi interviu, ministrul Administraţiei şi Internelor a declarat că, înainte de referendumul din 29 iulie, listele electorale au fost actualizate de primării. "Înainte de referendum s-a făcut actualizarea cu primarii, toţi primarii au făcut acest lucru şi listele acestea actualizate au fost utilizate la referendum. După aceea, au apărut o serie de contestaţii şi o serie de discuţii la televiziuni, la radiouri, în spaţiul public. Ca să eliminăm toate aceste potenţiale suspiciuni, facem şi acest lucru, la dorinţa CC", a spus el.

Totodată, Rus a subliniat că nu a negat niciodată cifrele trimise la Curtea Constituţională de instituţia pe care o conduce, în urma solicitării CC. "Nu, nu am negat niciodată! Ministerul a trimis datele cu care am operat la referendum şi în legătură cu întrebarea dacă acele liste sunt sută la sută valide, nu există nici un mort sau vreunul care nu are drepturi, asta chiar nu putem confirma, pentru că poate să existe cineva, poate să existe, dar am evocat doar posibilitatea de a exista şi o astfel de situaţie, care chiar poate exista", a explicat demnitarul.

Întrebat dacă Executivul şi-ar dori ca românii cu domiciliul străinătate să nu fie trecuţi pe listele din ţară, Ioan Rus a spus că "nu există" o astfel de intenţie, explicând pe ce categorie de listă se află fiecare român cu drept de vot aflat în străinătate. "Există români care lucrează în străinătate, au reşedinţă în străinătate şi se află pe listele electorale permanente în România. Ei nu pot fi radiaţi de pe aceste liste, pentru că noi ne desfăşurăm activitatea într-un cadru instituţional, legal, existent azi în România. Şi el în orice... cu o oră înainte de a fi un referendum, de exemplu, se poate decide să vină să voteze în România, unde se află pe o listă electorală permanentă. Există o altă categorie de români, care au domiciliu stabil în străinătate, dar de asemenea nu şi-au părăsit cetăţenia. Aceştia cu domiciliul stabil au un paşaport special şi votează în străinătate, pe liste suplimentare, ca şi ceilalţi, dar aceia sunt radiaţi de pe listele permanente din România şi votează la dorinţa lor acolo. Şi acea categorie are dreptul să voteze în favoarea unei alegeri în România. Şi există o altă categorie de cetăţeni români care au renunţat la cetăţenia română (...) şi atunci el are dreptul unui cetăţean în ţara unde s-a stabilit. Acela nu mai este nici pe o listă suplimentară, nici pe o listă permanentă. Deci nu se pot şterge oamenii de pe listă, dacă vrea cineva. Este un cadru legal, în care aceste lucruri se operează", a explicat ministrul.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici