Maica Siluana a murit. Sicriul cu trupul său a fost depus la o biserică din centrul oraşului Iaşi

  • Sicriul cu trupul Maicii Siluana a fost depus miercuri, la Biserica „Naşterea Maicii Domnului” – Talpalari din centrul Iaşului unde a avut loc o ceremonie religioasă.
  • Maica Siluana va fi înmormântată la Mănăstirea Frumoasa din Iaşi.
4390 afișări
Imaginea articolului Maica Siluana a murit. Sicriul cu trupul său a fost depus la o biserică din centrul oraşului Iaşi

FOTO Alina Zară Prunean/Facebook

Maica Siluana Vlad a fost coordonatoarea Centrului de Formare şi Consiliere „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” şi stareţa Mănăstirii „Sfântul Siluan Athonitul” din Iaşi.

Ea a murit marţi, la câteva zile după ce împlinise 77 de ani.

Sicriul cu trupul Maicii Siluana a fost depus în biserica ieşeană, iar la intrarea în lăcaşul de cult, un sobor de preoţi condus de părintele Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi parohul Bisericii Talpalari, a oficiat o slujbă de pomenire.

Înmormântarea este programată sâmbătă şi până atunci oricine poate vizita biserica, lăcaşul de cult fiind deschis ziua şi noaptea.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici