Purtătorul de cuvânt al ISU Mureş, Gagyi Mihai, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că o comisie investighează împrejurările care au dus la producerea exploziei.
„A fost înregistrată o explozie, care nu a fost urmată de un incendiu, la un bar situat la parterul unei case din Sighişoara. Trei persoane, două femei şi un bărbat, au fost rănite, prezentau arsuri de gradul I şi II la nivelul feţelor şi mâinilor, şi au fost transportate la spital. O comisie investighează împrejurările care au dus la producerea exploziei, cauzele fiind în curs de stabilire. La locul exploziei a intervenit Detaşamentul de Pompieri Sighişoara cu două autospeciale cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD”, a spus Gagyi.
Primarul municipiului Sighişoara, Ovidiu Mălăncrăvean, a declarat, la rândul său, corespondentului MEDIAFAX, că, din informaţiile pe care le-a primit, explozia ar fi fost cauzată de o butelie de gaz.
„Cele trei persoane au fost rănite uşor şi au fost transportate la Spitalul Municipal Sighişoara”, a spus edilul.
Citeşte şi: Călin Popescu Tăriceanu, despre scrisoarea magistraţilor către ambasadorul SUA, Hans Klemm: Este o lecţie de democraţie
Citeşte şi: Hotărârea privind nivelul maxim al primelor de asigurare în cazul RCA, aprobată de Guvern pe ordinea de zi suplimentară
Citeşte şi: VIDEO Reportaj din centrul Bruxellesului cu români care trăiesc în condiţii de sărăcie într-o tabără improvizată
Citeşte şi: FOCUS Bonurile de masă primite în schimbul sângelui donat, stimulent pentru donatorii din Timiş – FOTO
Citeşte şi: Adrian Vasilescu (BNR) avertizează că majorarea salariilor medicilor şi profesorilor riscă să întoarcă România în 2008: A dat cu o mână şi le-a luat înapoi cu două