Vâlcea: Patru persoane au ajuns la spital după ce un TIR a lovit o dubiţă şi un autoturism pe DN7

Patru persoane au ajuns la spital, vineri după amiază, după ce autoturismele în care se aflau au fost implicate într-un accident, petrecut pe DN7, pe raza localităţii Bujoreni-Vâlcea, traficul desfăşurându-se cu greutate, pe un singur sens, transmite corespondentul MEDIAFAX.

396 afișări
Imaginea articolului Vâlcea: Patru persoane au ajuns la spital după ce un TIR a lovit o dubiţă şi un autoturism pe DN7

Vâlcea: Patru persoane au ajuns la spital după ce un TIR a lovit o dubiţă şi un autoturism pe DN7

În accident a fost implicat un autocamion, o dubiţă şi un autoturism, potrivit reprezentanţilor IPJ Vâlcea. Aceştia au explicat că, pe fondul carosabilului acoperit de apă, TIR-ul a derapat şi a intrat pe contrasens, lovind celelalte două autovehicule.

„Accidentul s-a petrect în comuna Bujoreni, o localitate limitrofă municipiului Râmnicu Vâlcea. Un TIR a derapat, semiremorca acestuia a pătruns pe contrasens şi a lovit două autovehicule. În urma accidentului, au fost mai multe victime, unele dintre ele fiind încarcerate. În momentul de faţă, se circulă alternativ, pe o singură bandă. Victimele accidentului au fost duse la Spitalul Râmnicu Vâlcea”, a declarat, pentru MEDIAFAX, inspectorul Alina Teodorescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea.

În urma accidentului, două victime au rămas încarcerate, amândouă în autoturism. La faţa locului s-au deplasat pompierii vâlceni cu o ambulanţă SMURD, o autospecială de descarcerare şi o autospecială de stingere a incendiilor şi mai multe ambulanţe din cadrul SAJ Vâlcea.

„Accidentul a fost între un TIR, o dubiţă şi un autoturism, acesta din urmă fiind scos în afara părţii carosabile. În el se aflau şi cele două victime încarcerate. Noi am transportat o singură persoană. Celelalte trei victime au fost transportate de echipajele de la Serviciul de Ambulanţă”, a declarat, pentru MEDIAFAX, căpitanul Cătălin Popescu, purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea.

În urma accidentului, traficul rutier pe DN7, la ieşirea din Râmnicu Vâlcea spre Sibiu, se desfăşoară cu dificultate, alternativ, pe un singur sens.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici