VIDEO Caz grav în Gorj: Poliţiştii au fost atacaţi de un cetăţean care avea o bâtă

Sindicatul Poliţiştilor Sidepol Bucureşti anunţă că mai mulţi poliţişti au fost atacaţi de un bărbat înarmat cu o bâtă. Sindicaliştii au publicat o filmare a incidentului şi le cer reprezentanţilor Ministerului de Interne să schimbe modul de intervenţie şi dotarea poliţiştilor.

277 afișări
Imaginea articolului VIDEO Caz grav în Gorj: Poliţiştii au fost atacaţi de un cetăţean care avea o bâtă

VIDEO Caz grav în Gorj: Poliţiştii au fost atacaţi de un cetăţean care avea o bâtă

Politistii atacaţi cu bâta de către un cetăţean „plătitor de taxe", undeva în judetul Gorj, au anunţat, pe Facebook, reprezentanţii Sidepol. În imagini, apare un bărbat înarmat cu o bâtă care este înconjurat de mai mulţi poliţişti.

Incidentul se produce pe marginea unei şosele, iar poliţiştii încearcă să-l calmeze pe bărbat şi îl ameninţă cu utilizarea unui spray lacrimogen.

„Te rog frumos să o arunci, hai lasă... hai să-i dăm cu spray”, spune unul dintre agenţii aflaţi pe stradă.

„Distanţare, te rog frumos, nu da cu spray”, răspunde agresorul în timp ce poliţiştii continuă discuţia cu el: „Te rog frumos să te calmezi”,

Sindicaliştii folosesc imaginile pentru a solicita, din nou, echipamente performante.

„În astfel de situatii nu ai ce sa faci cu banalul baston electroşoc, tocmai de aceea solicităm expres dotarea cu tasere, autospeciala de tip van cu grilaje, mijloace de protecţie şi intervenţie pentru astfel de misiuni (cască, scut, taser, pulverizator de capacitate mărită etc), patrulă mobilă de intervenţie din minimum 4 poliţişti, uniformă tactică de intervenţie”, au solicitat sindicaliştii pe Facebook.

Sindicaliştii mai spun că în lipsa unor măsuri se vor produce tragedii.

„Nu mai este decât un mic pas până la o nouă tragedie, cei de la vârf habar nu au şi nici nu vor sa înţeleagă nevoile din segmentul operativ de ordine publică şi fac tot posibilul sa păstreze aparenţele unei "bune funcţionări". Deficitul de personal nu este altceva decât piatra de mormânt care "încununează" toate aceste deficienţe, cu impactul dezastruos asupra serviciului poliţienesc”, au precizat reprezentanţii Sidepol.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici