Alessandro Matri s-a transferat la AC Milan: "E minunat să mă întorc unde am jucat când eram copil"

Internaţionalul italian Alessandro Matri a semnat, vineri, un contract cu AC Milan, la care a mai fost legitimat în perioada 1996/2007, mai întâi la nivel de juniori iar apoi la echipa mare, a anunţat gruparea milaneză.

267 afișări
Imaginea articolului Alessandro Matri s-a transferat la AC Milan: "E minunat să mă întorc unde am jucat când eram copil"

Alessandro Matri (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"AC Milan anunţă achiziţionarea lui Alessandro Matri de la Juventus", se arată pe site-ul clubului italian.

"Au trecut zece ani şi am acum multă experienţă. Este minunat să mă întorc unde am jucat când eram copil. Ştiu multe persoane de aici şi am mai colaborat cu antrenorul. Am discutat ieri cu Allegri şi depinde de mine să obţin un loc în primul «11», însă eu sunt pregătit să joc. Au fost interesate şi alte cluburi de mine, dar în momentul în care mi-a făcut o ofertă AC Milan, tot ce mi-am dorit a fost să vin aici", a declarat Matri.

Achiziţionat de Juventus Torino în 2011, Matri nu a reuşit să se impună în echipa lui Antonio Conte, care l-a transferat în această vară pe atacantul Carlos Tevez.

Cluburile nu au precizat valoarea transferului, dar potrivit presei italiene ar fi vorba de aproximativ 11 milioane de euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici