Cupa Mondială din Qatar se poate desfăşura doar în lunile noiembrie şi decembrie

Cupa Mondială de fotbal din 2022 se poate desfăşura doar în lunile noiembrie şi decembrie, în Qatar, a declarat preşedintele Confederaţiei Asiatice de Fotbal, şeicul Salman bin Ebrahim Al-Khalifa.

118 afișări
Imaginea articolului Cupa Mondială din Qatar se poate desfăşura doar în lunile noiembrie şi decembrie

Cupa Mondială din Qatar se poate desfăşura doar în lunile noiembrie şi decembrie (Imagine: Hepta)

Dosarul de candidatură al Qatarului propunea ca turneul final să aibă loc vara, însă în acea perioadă temperaturile din Zona Golfului reprezintă un risc pentru sănătatea jucătorilor, informează BBC.

Astfel, Salman bin Ebrahim Al-Khalifa a exclus luna mai dintre posibilităţile de disputare a competiţiei, perioadă ce era agreată de ligile de top din Europa.

O altă perioadă propusă a fost ianuarie/februarie, însă Cupa Mondială ar fi concurat cu Jocurile Olimpice de iarnă.

"Toate părţile trebuie să cedeze, nu numai europenii", a declarat preşedintele Confederaţiei Asiatice de Fotbal.

Hassan Al Thawadi, preşedintele comitetului de organizare al Cupei Mondiale, a declarat că ţara sa este pregătită să organizeze turneul final în orice perioadă a anului. În dosarul de candidatură, Qatarul a prezentat planuri de stadioane, zone ale fanilor şi terenuri de antrenament dotate cu instalaţii de aer condiţionat, pentru a elimina temerile privind căldura

"Oricând va fi găzduită Cupa Mondială, noi mergem înainte cu tehnologia de răcire", a spus Al Thawadi.

Preşedintele UEFA, Michel Platini, susţine şi el ca turneul final al Cupei Mondiale să aibă loc iarna, deoarece "nu este posibil să joci în mai, când sunt 40 de grade".

Salman bin Ebrahim Al-Khalifa a analizat două perioade, ianuarie/februarie şi noiembrie/decembrie, dar prima a fost exclusă din cauza Jocurilor Olimpice de iarnă. "Nu vrem ca aceste competiţii să fie în concurenţă", a spus el.

Oficialul va propune perioada noiembrie/decembrie comisiei FIFA care studiază posibilele date de disputare a acestei competiţii şi care se va reuni, marţi, la Doha. Decizia finală va fi luată de Comitetul Executiv al FIFA, în luna martie.

Însă această soluţie nu este pe placul şefilor ligilor profesioniste din Europa. "Organizarea Cupei Mondiale din 2022 a fost atribuită Qatarului ca o competiţie de vară. O ediţie de iarnă nu este nici fezabilă, nici dorită de fotbalul european", a declarat un purtător de cucânt al Premier League.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici