Hagi: Mă bucur pentru Gigi Becali, să iasă cât mai repede, a suferit destul

Tehnicianul echipei FC Viitorul, Gheorghe Hagi, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că îl bucură faptul că magistraţii Judecătoriei Medgidia au admis cererea de eliberare condiţionată a lui Gigi Becali, menţionând că finanţatorul FC Steaua "a suferit destul".

131 afișări
Imaginea articolului Hagi: Mă bucur pentru Gigi Becali, să iasă cât mai repede, a suferit destul

Hagi: Mă bucur pentru Gigi Becali, să iasă cât mai repede, a suferit destul (Imagine: Alex Moise/Mediafax Foto)

"Mă bucur tare. Să-i fie bine, să iasă cât mai repede. Mă bucur că iese, a suferit destul. Să revină lângă noi, să fie sănătos", a spus Hagi.

Întrebat dacă este posibil ca Gigi Becali să nu mai investească la FC Steaua, Gheorghe Hagi a răspuns: "Nu ştiu nimic. Nu ştiu ce e în mintea unui prieten, naş sau om. El ştie".

Magistraţii Judecătoriei Medgidia au admis, vineri, cererea lui Gigi Becali de eliberare condiţionată din Penitenciarul Poarta Albă, unde execută trei ani şi şase luni de închisoare în dosarul "Valiza", sentinţa nefiind însă definitivă.

Tot vineri, procurorii DNA au contestat decizia Judecătoriei Medgidia, contestaţia urmând să fie soluţionată de Tribunalul Constanţa, la un termen care va fi stabilit la începutul săptămânii viitoare.

Gigi Becali va rămâne în închisoarea de la Poarta Albă, unde ispăşeşte pedeapsa în regim deschis, până la soluţionarea contestaţiei şi rămânerea definitivă a hotărârii instanţei.

Dosarul de eliberare condiţionată a lui Gigi Becali a ajuns la Judecătoria Medgidia, după ce acesta a fost prezentat în faţa unei comisii pentru liberarea condiţionată, iar după analizarea dosarului, membrii acesteia au decis că întruneşte condiţiile pentru a fi pus în libertate.

Gigi Becali a fost condamnat, în 20 mai 2013, la trei ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării şi a primit ulterior un spor de şase luni, după alte două condamnări, în dosarul "Valiza" şi în cel al sechestrării celor care i-au furat maşina.

Becali a fost încarcerat la Penitenciarul Jilava până în 29 octombrie 2013, când a fost transferat la Penitenciarul Poarta Albă, după ce Administraţia Penitenciarelor a aprobat cererea acestuia. Finanţatorul FC Steaua execută pedeapsa în regim deschis.

El a depus, în timpul detenţiei, cereri de permisie sau de învoire pentru a participa la unele evenimente în familie, precum şi o solicitare de întrerupere a executării pedepsei pentru trei luni, toate fiindu-i însă respinse. Instanţa a respins şi cererea de întrerupere a pedepsei lui Becali pe motiv că ar avea nevoie de o intervenţie chirurgicală la coloană.

De asemenea, Gigi Becali a cerut, în 4 iulie 2014, să îi fie redusă cu şase luni pedeapsa pe care o are de executat, în condiţiile în care condamnarea dată în dosarul "Valiza" nu mai este incriminată de noul Cod penal, dar şi această solicitare a fost respinsă de către instanţă.

În închisoare, Gigi Becali a terminat de scris două cărţi, "Muntele Athos, patria Ortodoxiei" şi "Becali şi Steaua", iar în februarie 2015 a anunţat că se apucă de o a treia carte, "Becali, Parlamentul Europei şi Parlamentul României". Pentru fiecare dintre cărţile scrise, el a primit o reducere cu 30 de zile a pedepsei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici