Maradona are un loc de muncă, în Belarus: „Îmi doresc să mă fotografiez alături de Lukaşenko”

Diego Armando Maradona (57 de ani) a ajuns în Belarus şi şi-a luat în primire noul rol de preşedinte al clubului Dinamo Brest, cu care a semnat un contract pe trei ani.

678 afișări
Imaginea articolului Maradona are un loc de muncă, în Belarus: „Îmi doresc să mă fotografiez alături de Lukaşenko”

Maradona a obţinut un loc de muncă în Belarus. Fostul mare fotbalist a semnat un contract pe trei ani

El Pibe de Oro, ultima oară la divizionara secundă din Emiratele Arabe Unite, Al Fujairah, şi-a petrecut vara la Campionatul Mondial din Rusia, unde a făcut spectacol în tribune prin gesturile sale care l-au adus până în pragul epuizării. Dar Maradona e acum pregătit pentru o nouă provocare în cariera sa, dar, de această dată, din punct de vedere administrativ.

Fostul internaţional argentinian a lăsat munca de pe gazon pentru un birou al clubului Dinamo Brest şi va avea o misiune dificilă pentru a redresa echipa. În acest moment, noua echipă a lui Maradona e doar pe locul şase în clasament: "Îmi aduc foarte bine aminte de Fidel Castro, Chavez, Kadhafi, îl cunosc şi pe Putin, dar acum îmi doresc să mă fotografiez alături de Lukaşenko (n.r. – preşedintele Belarusului). Sper că va fi fanul nostru", a declarat Maradona.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici