Rădoi spune că nu va accepta intervenţiile lui Becali: Nu o să am telefonul la mine

Noul antrenor al Stelei, Mirel Rădoi, a declarat, joi, în cantonamentul Austria, că nu va accepta intervenţiile finanţatorului Gigi Becali în ceea ce priveşte alcătuirea echipei şi schimbările din timpul partidelor, precizând că nu va avea la el telefonul mobil pe banca tehnică.

94 afișări
Imaginea articolului Rădoi spune că nu va accepta intervenţiile lui Becali: Nu o să am telefonul la mine

Rădoi spune că nu va accepta intervenţiile lui Becali: Nu o să am telefonul la mine (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Întrebat în prima conferinţă de presă pe care a susţinut-o de la numirea la Steaua cum va reacţiona dacă Gigi Becali va dori să facă o schimbare în timpul unui meci, Rădoi a răspuns: "Nu o să am telefonul la mine. De multe ori îi place să se laude. Eu nu cred aceste lucruri. Una este să discutăm situaţia echipei, situaţia clubului, atât cu el, cât şi cu staful nostru, cu domnul Argăseală, cu domnul Duckadam şi alta este să decidă numele jucătorului care va intra pe teren".

Rădoi este de acord ca Steaua să transfere jucători doriţi de conducerea clubului, însă a precizat că este nevoie şi de achiziţionarea unor fotbalişti ceruţi de staful tehnic: "Cred că peste tot în lume sunt cluburi care să aducă jucători şi atunci nici noi nu ne putem opune dacă va dori clubul să investească într-un jucător. Dacă ei decid să-l aducă, noi suntem obligaţi să-l antrenăm. Este clar că trebuie aduşi şi jucătorii pe care noi îi avem în vizor şi credem că ne pot ajuta."

Rădoi a afirmat că, în ciuda relaţiei bune cu Gigi Becali, va putea rămâne antrenor al Stelei numai dacă va avea rezultate. Totuşi, Mirel Rădoi spune că nu va renunţa la postul său dacă echipa va rata accederea în grupele Ligii Campionilor. "Mă gândesc să stau la Steaua cât mai mult cu putinţă, dar asta depinde şi de rezultate. Indiferent de relaţia mea cu patronul echipei, dacă nu vor fi rezultate colaborarea noastră va înceta. Dar în cazul în care vom rata calificarea în Liga Campionilor, nu depinde de mine dacă voi fi dat afară sau nu", a explicat antrenorul.

Faptul că mijlocaşul Florin Cernat nu a mai ajuns la Steaua înseamnă, potrivit lui Rădoi, că gruparea nu l-a dorit pe jucător: "Dacă Steaua îşi doreşte un jucător îl va cumpăra."

De asemenea, antrenorul a spus că mijlocaşul Quentin Martinus de la FC Botoşani a avut pretenţii prea mari pentru a accepta transferul la Steaua. "Dacă îţi doreşti să joci la Steaua, cred că poţi accepta... În momentul în care pretenţiile tale sunt foarte exagerate, cum a fost cazul, atunci noi am fost primii care am renunţat", a spus Rădoi.

Programul Stelei este foarte dificil la începtul sezonului 2015/2016, dar Mirel Rădoi este încrezător în valoarea echipei sale, care îi permite să obţină rezultate bune atât în competiţiile interne, cât şi în Liga Campionilor.

"Echipa are un program foarte greu (n.r. - în Liga I), am avut parte şi de o tragere la sorţi destul de dificilă, dar la un moment dat tot trebuia să jucăm şi cu aceste echipe. Cred că avem valoarea necesară pentru a câştiga aceste meciuri. Supercupa este un trofeu pe care îl putem câştiga. Pentru mine fiecare trofeu este important şi valoros. Este un început foarte greu de sezon, cu Supercupă, campionat şi turul 2 (n.r. - Liga Campionilor). Important e ca la sfârşitul acestor meciuri să ieşim cu capul sus de pe teren şi cu calificarea în turul 3", a menţionat Rădoi, care a precizat că nu a vorbit cu predecesorul său, Constantin Gâlcă.

Cât priveşte înfrângerea suferită în primul amical din Austria, scor 4-5, cu echipa SK Austria Klagenfurt, din liga a doua austriacă, Rădoi spune că este îngrijorat doar de faptul că Steaua a primit cinci goluri în acest meci. "În momentul de faţă nu ne putem aştepta la mai mult de la jucători, noi eram conştienţi că va fi o perioadă grea. În acelaşi timp este adevărat că nu ne aşteptam să primim trei goluri în zece minute. Jucătorii sunt foarte obosiţi în momentul de faţă, nu au prospeţime. Cred că e puţin îngrijorător că am luat cinci goluri. Pozitiv în acest meci a fost faptul că după ce am fost conduşi cu 3-0 am avut puterea de a marca patru goluri în a doua repriză. De asemenea, greşelile care au fost, nu au fost colective. Au fost patru goluri primite după greşeli individuale şi putem regla aceste lucruri. Ne asumăm responsabilitatea rezultatelor. Noi, nu jucătorii, pentru că jucătorii vor face ce le spunem noi. Presiunea nu trebuie să fie pe umerii lor, trebuie să fie pe umerii noştri. Vinovaţii suntem noi", a afirmat Rădoi.

Mirel Rădoi a preluat conducerea tehnică a echipei Steaua în această vară, înlocuindu-l pe Constantin Gâlcă. El este la prima experienţă de antrenor, fiind prezentat de site-ul oficial al Stelei ca director sportiv, deoarece nu are licenţa Pro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici