U Craiova 1948 se dezice de acţiunile suporterilor săi: Echipa noastră este absolvită de orice vină

U Craiova 1948 a dat publicităţii un comunicat după ce meciul din deplasare al acesteia cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, din etapa a 23-a a Superligii, a fost suspendat de arbitrul Andrei Chivulete, din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei oaspeţilor.

816 afișări
Imaginea articolului U Craiova 1948 se dezice de acţiunile suporterilor săi: Echipa noastră este absolvită de orice vină

Sursa foto: Facebook/Sepsi OSK

Comunicatul echipei U Craiova 1948

"Referitor la evenimentele de la partida cu Sepsi OSK, facem următoarele precizări:

Clubul nostru nu are nicio implicare în organizarea acestui meci. Nu am solicitat bilete pentru suporteri în acest sens. Prin urmare, nu putem fi răspunzători sub nicio formă de manifestările suporterilor în timpul acestui meci de fotbal.

Clubul nostru nu a organizat deplasarea suporterilor la partida de la Sfântu Gheorghe.

Echipa Sepsi OSK şi-a asumat accesul tuturor fanilor pe acest stadion şi, prin urmare, este singura entitate responsabilă pentru respectarea legii şi a regulamentelor în timpul desfăşurării meciului. Orice altă interpretare contravine prevederilor legale şi nu poate fi încălcată de niciun membru al niciunei comisii dintr-o ţară civilizată.

În concluzie, considerăm că echipa noastră este absolvită de orice vină cu privire la organizarea acestui meci de fotbal", a transmis pe Facebook echipa olteană.

Incident grav în Superligă

Meciul din Superligă, jucat duminică după-amiază la Sfântu Gheorghe între Sepsi OSK şi U Craiova 1948 a fost suspendat definitiv, după ce galeria oaspete a proliferat scandări xenofobe.

După o primă parte de meci, în care cele două echipe s-au tatonat reciproc, la scorul de 0-0, în minutul 26, arbitrul Andrei Chivulete a întrerupt partida şi a trimis echipele la vestiare pentru 10 minute.

Suporterii oltenilor, veniţi de la Craiova, au continuat cu acelaşi scandări şi după ce jucătorii au revenit de la vestiare, situaţie în care partida a fost suspendată definitiv.

Conform regulamentului FRF, meciul ar trebui să fie câştigat de gazde cu 3-0, la „masa verde”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici