Autorităţile franceze au indicat faptul că în jur de 150 de fani ruşi au luat parte la incidentele petrecute înaintea meciului dintre Anglia şi Rusia (1-1), când suporterii din Rusia s-au bătut cu cei englezi, pe străzile din Marsilia, în apropierea Portului Vechi din oraş. Incidentele dintre fani au continuat şi în interiorul stadionului Velodrome.
În cadrul unei sesiuni de întrebări şi răspunsuri, desfăşurată la evenimentul Sankt Petersburg International Economic Forum, Putin s-a declarat surprins de „cum au reuşit 200 de fani ruşi să bată câteva mii de suporteri englezi”.
De asemenea, preşedintele Rusiei a mai spus că este important ca autorităţile din Franţa să îi trateze în mod egal pe toţi cei care creează probleme pe parcursul Campionatului European, dar şi Moscova va lucra pentru eradicarea huliganismului din fotbalul rus. Ieri, un tribunal din Marsilia a condanmat la închisoare trei suporteri ce au luat parte la incidentele de săptămâna trecută. Pedepsele acestora însumează patru ani şi jumătate de închisoare cu executare.
Citeşte şi: Euro 2016: Arbitrul Pavel Kralovec din Cehia va conduce la centru partida România – Albania
Citeşte şi: Irina Begu şi Raluca Olaru au fost eliminate în optimile turneului de la Birmingham (Marea Britanie)
Citeşte şi: Gheorghe Hagi: Văd că România porneşte mereu de jos ca idee de joc, nu avem personalitate
Citeşte şi: DECLARAŢIA ZILEI – Pompiliu Popescu, fost medic al naţionalei: În viaţa mea nu mi-a picat echipa după 60 de minute – VIDEO