Scandalul, botezat metaforic „Hocus-Pocus Metaloglobus”, aduce la lumină o metodă elaborată de trucare a partidelor. Jucători din activitate ar fi plasat pariuri sau ar fi intermediat astfel de operațiuni prin intermediul unor persoane de încredere, în încercarea de a eluda monitorizarea instituțiilor de control și a caselor de pariuri.
Informațiile obținute de surse din preajma investigației publicate de ProSport, sugerează existența unui colectiv de sportivi care, beneficiind de date confidențiale și de influența pe care o au asupra desfășurării jocului, ar fi manipulat rezultatele unor confruntări din primele eșaloane fotbalistice. Această anchetă jurnalistică, dar și investigația oficială aflată în curs de desfășurare, ar putea atrage sancțiuni severe, de la suspendări pe durată extinsă până la eliminarea definitivă din competiții pentru persoanele vizate.
Dosarul anchetei jurnalistice realizat de Gabriel Berceanu și Daniel Nazare e botezat „Hocus-Pocus Metaloglobus” pentru că nou-promovata Metaloglobus București e vizată de acuzații incredibile în, vom vedea, ancheta Departamentului de Integritate FRF. Și utilizăm formula din magie și iluzionism, dincolo de rimă, pentru că definiția ne spune că prin aceasta se anunță „o apariție, o dispariție sau o transformare”.
Iar desfășurarea partidelor din actualul sezon al Superligii care fac obiectul informațiilor obținute de noi configurează scenarii în care echipa din Capitală efectiv s-ar fi transformat după indicații precise, ar fi dispărut prestațiile firești și ar fi apărut, pentru câștiguri financiare importante prin pariere, golurile adversarilor!
Sursele noastre din vestiarul nou-promovatei Metaloglobus descriu cum ar fi început totul:
„E un grup de 4-5 fotbaliști care știu că se ocupă cu așa ceva. L-au convins pe un membru al staff-ului echipei să deschidă mai multe conturi, la diferite case de pariuri online din România, iar ei pun banii împreună și pariază pe conturile acelui angajat. Se mizează inclusiv pe meciurile lui Metaloglobus din Superliga, meciurile noastre! Se pune împotriva noastră, cum se spune. Sunt oameni de bază din echipă, ei sunt pe teren și… iese cum trebuie! Până acum au fost meciuri în care s-a pariat că pierdem la handicap, că primim un minim de goluri într-o repriză, în cealaltă, mai multe variante, se alternează…”
Sumele despre care se discută sunt importante, mai ales raportat la nivelul salarial al jucătorilor și staff-ului de la Metaloglobus, iar de aici ar veni și argumentul principal care susține schema cu fotbaliștii utilizatori ai conturilor online deținute de un membru al staff-ului.