Comentarii acide la adresa presei americane care "a încercat să ascundă dezvăluirile Wikileaks" şi reacţia mass-media din SUA la victoria lui Trump - GALERIE FOTO

După ce şi-au revenit din şocul alegerii lui Donald Trump la Casa Albă, presa americană încearcă să-şi explice victoria republicanului. Trump a fost ales preşedintele Statelor Unite din cauza minciunilor mass-mediei americane, care a încercat să ascundă faptul că Hillary Clinton nu era potrivită să candideze din cauza presupuselor ilegalităţi comise, acuză un editorialist de pe site-ul Medium.com.

7009 afișări
Imaginea articolului Comentarii acide la adresa presei americane care "a încercat să ascundă dezvăluirile Wikileaks" şi reacţia mass-media din SUA la victoria lui Trump - GALERIE FOTO

Comentarii acide la adresa presei americane care "a încercat să ascundă dezvăluirile Wikileaks" şi reacţia mass-mediei din SUA la victoria lui Trump

Trent Lapinski, autorul editorialului, afirmă că mass-media americană a minţit în timpul campaniei electorale, iar alegătorii care au ignorat dezvăluirile făcute de WikiLeaks au ignorat realitatea.

Autorul a mai precizat că în cei zece ani de activitate, WikiLeaks nu a publicat niciodată un document fals şi nu există nicio legătură cu Rusia.

Lapinski, care se declară susţinător al lui Bernie Sanders, mai spune că Hillary Clinton nu ar fi trebuit să fie nominalizată la preşedinţia Statelor Unite, pentru că era anchetată de FBI şi pentru că a fraudat alegerile primare.

Acesta mai spune că Donald Trump este de fapt un fost simpatizant al Partidului Democrat, iar multe din concepţiile sale au mai mult în comun cu valorile moderate şi liberale, decât cu cele conservatore. Însă mass-media americană a împiedicat orice discuţie în ceea ce priveşte valorile şi s-a concentrat asupra retoricii şi propagandei din campanie.

Tampa Bay Times, cel mai important  ziar din Florida, unul din statele americane care i-au adus victoria lui Trump, consideră că aceste alegeri arată o America divizată, în care clasa muncitoare este ignorată de politicieni şi de cei cu studii superioare. Jurnalistul John Romano afirmă următoarele: „clasa muncitoare are tot dreptul să se simtă lăsată în urmă“ şi că din cauza greutăţilor de zi cu zi aceşti oameni trebuie să fie „scuzaţi că nu simt durerea imigranţilor, a musulmanilor, a victimelor rasismului, a discriminării de gen“.  El mai adaugă că o victorie a lui Clinton nu ar fi însemnat o ţară mai puţin divizată.

Piers Morgan, de la Daily Mail, cotidian citit în SUA, consideră că Trump a câştigat pentru că a „provocat fiecare convenţie politică şi fiecare faţadă a societăţii“. El spune că americanii l-au văzut ca pe un „Robin Hood milionar“. Morgan dă vina pe Hillary Clinton şi pe generaţia tânără pentru a acestă victorie, acuzându-i pe aceştia de elitism şi detaşare de lumea reală. Piers Morgan, care îl cunoaşte personal pe Donald Trump ne sfătuieşte să-l vedem pe acesta „din prisma unui om de afaceri care încheie o afacere“, cât despre fanii lui Clinton aceştia ar trebui să „iasă din nefericirea auto-impusă şi să pună interesele Americii pe primul loc.“

În New York Times, cotidian care şi-a anunţat deschis susţinerea pentru Hillary Clinton, Nicholas Kristof prezintă părţile bune ale candidatului republican precum pragmatismul său şi faptul că este un om de afaceri care are dreptate când spune că economia are probleme. Un alt jurnalist se întreabă ce va face acum politicianul care a declarat în campanie că: „ va bombarda Statul Islamic şi le va lua petrolul“.

William Wan, de la The Wahington Post, se întreabă ce spune victoria lui Trump despre naţiunea americană. Un alt editorialist al ziarului prezintă modalităţi prin care oamenii anti-Trump trebuie să fie pregătiţi să vorbească împotriva nedreptăţilor şi să vină cu un program care să ducă la o „societate prosperă şi inclusivă din care nimeni, fie imigrant, negru, musulman, sau muncitor alb, să nu se simtă exclus.

Boston Globe, alt ziar prestigios din Statele Unite consideră că unul din factorii de decizie în această alegere a fost poliţia. Donald Trump şi-a arătat de nenumărate ori sprijinul pentru forţele poliţiei, în timp ce Hilary Clinton a avut un discurs mai moderat, de frică să nu piardă susţinerea mişcării Black Lives Matter, care luptă împotriva rasismului din cadrul poliţiei. De cealaltă parte a Atlanticului, în ziarul The Guardian feminista Gloria Steinem consideră că Hillary a pierdut din cauza misoginismului şi a politicilor ei feministe care nu au fost pe placul americanilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici